duminică, 28 august 2016

POVESTIRI PRIMITE

George Anca

George Anca

POVESTIRI  PRIMITE

Paraclis – Vaporul cu marmoră – După Salzman – Benedictus – Gutui în geam – Achille visând


PARACLIS

                                                                       Pentru Alexandra şi Victor


            Aş înota, aş acoperi rutina pe portativ, covrigul conjunctivitei, geometriile insolaţiei. Iau o biblie, pastişă. The Talmud Does Not Permit Sex With A Three Year Old. Thelema – fay ce que vouldras  - Rabelais, Aleister Crowley.
            Nu-mi vine să vă povestesc scandalul, nu rentează. N-am cum scrie despre această doamnă Thatcher, n-o iubesc, n-o urăsc. Drumul Jilavei, la dreapta. Ăştia nu s-ar certa. Ăla nu era beat. Cât favoritism pentru străini. Voi procesa caiete, poeme din ocult. Arsă floarea soarelui. Ciadul este mai mare ca România, steag pe steag.
            Romanul leucemic bălteşte.
            Genoveffa vergine. Nu şi Tomaida, afină. Feminitatea de dinaintea femeii. Giuliano martire, NY. Liberata vergine.. Emerenziana, Filofteia. Ce virgină, ce martir, ce abate am pe verso? Francesco di Sales. Da' sfinţii ăştia. Pierdui Dunărea, Saule. De nu mi-o ieşi marea din păreri. Zice că l-ai omorât. Vezi că te sun tot pe mobil. Nu-l mai face beţiv, nu e beat. Calendar mai mult sânge. Suflet de virginitate. Mi-aţi păpat respectul. Am în burtă lilieci din Ionele.
            Aici ar fi scrisul din prag. Mănăstiri de nasturi. Naşteri agnostice. Rămăsesem la Bosco. Penultimatum. Păduri de leucemie. Îi scriam o epistolă la cânepă. Magie minimă hăituită. Shinto. Aflaţi-ne sihăstriile. Parolă de mântuire. Te-ai uita frumos, n-ai râde, ce să mă mai spovedesc, povesteşte episcopi de treabă îmbătrânindu-ne. Lăsarăm cânepa. Ne-o aştepta. Bhang. Diabetul stupilor. Messă în Andalo. Gemenii mării în Mamaia-Sud. Verdiana, Viridiana. Şi lui Bunuel  o scrisoare, să fi răspuns Fernando.
            Adusei crucea. Contează neuitarea. Impresie de lojă. M-aş fi afiliat simpozioanelor. Nu faci ce-ţi doreşti, ce-ţi iese-n cale, cât să crezi în destin, în fatalitate, în imposibilitatea de a te realiza, cum că eşti programat liminar, eliminat din pornire. Na şi ţie. Cât să ţi se întreţină canibalismul, ştii un lucru, tot vei fi mâncat. Verdiana, te făcusei vediana, vedică.
            Sfinţii italieni, chenare de pagini maha în Architetto şi Caiet studenţesc galben. Sankalp jain. Kayotsarg. Din sfinţi se alege altă mare comunicantă prin Morse cu Piteşti. Poezia mai cânepă, voi după maci. Subhash era mai bătrân ca Mohandas. Gruelescu trecut prin pentateuc. Telemea lui Pantagruel. Valule, cântă-te. Şapte zile să locuiţi în corturi. Levitic. Norul acoperea cortul. Numeri. Tu să-mi fii tată şi preot. Judecătorii. Cei patru contra Iov. Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde. Psalm 78. Împotriva Egiptului. Ezechiel. Fata îşi dă păpuşa pe tobogan, băiatul se dă pe el. Ce caut în biblie, ce caută biblia în mine? Respectuos a ne devora. Confundasem pe I cu E. Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodo. Domnul te dăduse astăzi în mâinile mele în peşteră. Samuel. Gata scandalul, subiect nici atât. M-am apucat de punctuaţie. I-am zis, tu te respecţi numai pe tine şi vrei ca toţi ceilalţi să facă la fel, tot pe tine, normal, te-ai prins, uite că nu ne mai contrăm. Ram în sămânţa lui Pereţ: Pereţ – Heţron – Ram – Aminadab – Nahşon – Salmon – Boaz – Obed – Isai – David.
            Kayotsarg. Tratack. Yoga în Marea Neagră. Mănăstirea mării, a marinarilor Mariei, primească-ne prana

mângâierea valurilor
durerilor darurilor
durerea mângâierilor
zilelor ierilor
citimu-ne sectelor
iama aspectelor
Yama să ne învii
soţ pentru Savitri
sanscritei risipa
Rama rar Sindipa
mângâindu-ne val
durerându-ne Graal

            Mucegai. Cartea. Nu, mucegai. Casa Micescu.
            Sfinţii italieni nu mai primiră fiumetti unghiulare din toată biblia, la hazard, ci din opt foi din Matei, rupte cu adresă, parcă, picate din carte, semn ori nu, cuvintele lui Hristos în dreptul lor în româneşte. Ocolesc sonetul. Matei şi sfinţii italieni. Alkyonii de anul ăsta. Matei s-a desprins singur mandală, de-l erijasem pe Ioan mai al sfinţilor români, da, Ioan şi sfinţii români. Tratack pe pâlnia răbojului de reflexe zigzagate ale soarelui, Matei-italieni, Ioan-români, fractali de animaţie nemaicultică, valuri-sori-sfinţi pe protretul salin al napolitanului, poeme-gnoze-metale.
            N-o strânge de gât, o doare. Îi dă un şut sub maşina Citirigilor.
            Cortul s-a rupt singur. După Matei, pp. 933-941, versiune românească din diaspora, cu virgulă între subiect şi predicat, semn, rupt şi eu sau soarele în vălurire-vântuire-filosofăluire. În loc de Solomon, am transcris telefon, mobil. Fiecare triunghi se luminează dinspre soare pe valuri până în vârf, în mine. O singură mandală rămasă şi o pagină din destrămătura-mană. Se schimbase la faţă: să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta până nu va învia Fiul  omului din morţi.
           
Matei şi Sfinţii italieni
                     
                                    Per Eduardo e Rione Sanita

Păcătoşenia în profeţi
Nu te retrage glonţ în Lourdes
Vescovo nepământesc duhovnicesc
Aici se rupse Matei
Virgine martiri episcopi într-o joacă
Vedeţi să nu ştie nimeni niciodată
Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel
Să nu intraţi în vreo cetate a Samaritenilor
Vrednic este lucrătorul de hrana lui
La intrarea voastră în casă uraţi-i de bine
Maura Leandro Perpetua Biagio Eufrosia
Ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela
Nu e nimic ascuns care nu va fi descoperit
Voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii
N-am venit să aduc pacea ci sabia
Fratele va da la moarte pe frate-său
Tatăl pe copilul lui copiii se vor scula
Împotriva părinţilor şi-i vor omorî
Am venit să despart pe fiu de tatăl său
Pe fiică de mamă-sa şi pe noră de soacră-sa
Omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui
Alessandra Zosimo Zenone Matilde Eriberto
Cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor
Împărăţia cerurilor se ia cu năvală
V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat
V-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit
Vai de tine Horazine vai de tine Betsaido
Adalgisa Sotero Zita Pellegrino Desiderato
Desiderio Rita Ubaldo Nereo Gliceria Flavia
Luaţi jugul meu asupra voastră
Irineo Germana Eliseo Romualdo Medardo
Oamenii vor da seamă de orice cuvânt
Iona trei zile şi trei nopţi în pântecul chitului
Fiul omului trei zile şi trei nopţi în inima pământului
Iată că aici este unul mai mare decât Iona
Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieşit
Sivtuno Elisabetta Apollonia Edda Priscilla
Veronica Fortunato Alessio Brigida Cristina
Celestino Nazario Euridio Ottone Antonio
Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei
Cine are urechi de auzit să audă
Să audă cu urechile să înţeleagă cu inima
Ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud
Lorenzo Chiara Macario Giacinto Monica Aristide
Egidio Elpidio Rosalia Vittoriano Petronio
Sergio Pulcheria Diomede Guido Cipriano
Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar
Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat
Voi vorbi în pilde voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii
Cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia
Tatălui lor cine are urechi să audă
Împărăţia cerurilor mai seamănă cu un negustor
Sofia Genaro Matteo Maurizio Pio Pacifico Oreste
Ermellinda Lucilla Silvia Leonardo Ernesto
Giocondo Margherita Oddone Benigno Flora Massimo
Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod
Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor
Cine va grăi de rău pe tatăl sau pe mama sa
Să fie pedepsit negreşit cu moartea
Când un orb călăuzeşte pe alt orb vor cădea amândoi în groapă
Din inimă ies gândurile rele uciderile
Preacurviile furtişagurile mărturiile mincinoase hulele
Nu vreau să le dau drumul flămânzi să nu cumva să leşine de foame pe drum
Făţarnicilor faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi
Şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi
Luaţi seamă şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi saducheilor
Puţin credincioşilor pentru ce gândiţi că n-aţi luat pâni
Saturnino Eligio Bibiana Giuliu Ambrogio Albina
Siro Lucio Valeriano Graziano Fausto Eugenio Silvestro
Ilie a şi venit şi ei nu l-au cunoscut era Ioan
Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor
Mare este secerişul dar puţini sunt lucrătorii
Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor
Ei îl vor omorâ dar a treia zi va învia
Cine zic oamenii că sunt eu Fiul omului
Dar voi cine ziceţi că sunt ferice de tine Simone
Înapoia mea Satano tu eşti o piatră de poticnire pentru mine
Dacă doreşte cineva să vină după mine
Să se lepede de sine să-şi ia crucea şi să mă urmeze
Ce-ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă şi-ar pierde sufletul
Să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta
Până va învia Fiul omului din morţi
Ioan slavă pe care mi-ai dat-o tu fiindcă
Tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii
Nouă nu ne este îngăduit de lege să omorâm pe nimeni
Iată că vi-l aduc afară ca să ştiţi că nu găsesc nici o vină în el
Cine mă dă în mâinile tale are mai mare păcat
Părinţii din unghi îmi rotiră sorii ochi
Fraţi şi învăţători ca-n Gita şi-n Matei rupt italienilor
Respingerea părinţilor unul cu omor unul cu logos
Aşa şi italienilor scrisul pe fruntea ruperii prin război strin
Giulieta Eduardo Isabela Eugenio Tereza
Dottore ci lo troviamo insieme nella notte
Ognuno ha il suo misticismi în vecinătatea Domului
Cortegiul patimilor spre Etna topind crucea

Icos: MATEI ŞI SFINŢII ITALIENI
Logosul grăind în pilde
lucruri ascunse de la
începutul lumii.
Părinţi în unghi.
Matei se rupse pagini italienilor.
 Moarte cui va grăi de rău
pe tatăl sau pe mama sa.
Fraţi şi învăţători de ucis în Gita.
Dacio, vescovo di Milano.
Nu te retrage glonţ în vreo
cetate a Samaritenilor.
Voi, che mi comandate cose imposibile.
Francisco iris al Egipto
por kristianigi la Sultanon.


 Ioan şi Sfinţii români

                        Martirilor de mâine

Ion Dumitru Elisabeta Vasile Ilinca Tănase
Legea prin Moise harul şi adevărul prin Iisus
Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu
În mijlocul vostru stă unul pe care nu-l cunoaşteţi
Femeie ce am a face eu cu tine nu mi-a venit încă ceasul
Noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut
Şi voi nu primiţi mărturia noastră
Oricui bea din apa aceasta îi va fi iar sete
Mihai Constantin Lucian Tudor Corneliu Mircea
De aceea să nu mai păcătuieşti ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău
Dacă aţi crede pe Moise m-aţi cred şi pe mine
Eu sunt pâinea vie care s-a pogorât din cer
Dacă însetează cineva să vină la mine şi să bea
Eu sunt lumina lumii cine mă urmează pe mine
Nu va umbla în întunerec ci va avea lumina lumii
Nu zicem noi bine că eşti samaritean şi că ai drac
N'am drac şi eu cinstesc pe tatăl meu dar voi nu mă cinstiţi
Eu sunt uşa dacă intră cineva prin mine va fi mântuit
Să ştiţi că tatăl este în mine şi eu sunt în tatăl
Cercetează bine şi vei vedea că din Galileea nu s-a ridicat niciun prooroc
Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi dar pe mine nu mă aveţi totdeauna
Nu pentru mine s-a auzit glasul acesta ci pentru voi
Iisus s-a tulburat în duhul lui unul din voi mă va vinde
Iuda după ce a luat bucăţica a ieşit afară în grabă era noapte
Nu ştim unde te duci cum putem să ştim calea-ntr-acolo
Eu sunt calea adevărul şi viaţa nimeni nu vine la tatăl decât prin mine
Voi veţi plânge şi vă veţi tângui iar lumea se va bucura
Vă veţi întrista dar întristarea voastră se va preface în bucurie
Am ieşit de la tatăl şi am venit în lume acum las lumea şi mă duc la tatăl
Cum m-ai trimes tu pe mine în lume aşa i-am trimes şi eu pe ei în lume
Slavă pe care mi-ai dat-o tu fiindcă tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii
Filofteia Arsenie Gheorghe Vasile Sandu
Domniţa Pita Catrina Zotic Frunza Zahei
Pe cine căutaţi pe Iisus din Nazaret mă căutaţi pe mine
Să se împlinească vorba n-am pierdut pe niciunul din aceia pe care mi i-ai dat
Bagă-ţi sabia în teacă oare nu voi bea paharul pe care mi l-a dat tatăl meu să-l beau
Piatra Chifa tăiase urechea lui Malhu Vincent
Este de folos să moară un singur om pentru norod
Dacă am vorbit rău arată ce am spus rău
Dar dacă am vorbit bine de ce mă baţi
Iată că vi-l aduc afară ca să ştiţi că nu găsesc nicio vină în el
Cine mă dă în mâinile tale are un mai mare păcat
Să n-o sfâşiem ci să tragem la sorţi a cui să fie
Femeie iată fiul tău ucenicule iată mama ta
Au luat pe domnul din mormânt şi nu ştiu unde l-au pus
A văzut pe Iisus stând acolo în picioare dar nu ştia că este Iisus
Maria Magdalina s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe domnul
Pace vouă cum m-a trimis pe mine tatăl aşa vă trimit şi eu pe voi
Dimineaţa Iisus stătea pe ţărm dar ucenicii nu ştiau că este Iisus
Cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu
Dacă vreau ca el să rămână până voi veni eu ce-ţi pasă ţie
A ieşit svonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc
Ce înţeleg prin sfinţi români of course capete tăiate
Nu scriitori nu partizani nu străini nu pustnici nu criminali
În cale după umblet scrisă Pita sufi Catrina în cânepă
Numai sfinţi numai părinţi numai sfinte să ne-alinte
Cu-ale domnului cuvinte din Eufrosin Călin Din
Cu moara mălai cremlin făină în submarin
Fotografiaţi fiziciana din astronomia voastră
Sfinţi născuţi din trup de duh din durere nu văzduh râs ras la stuh
Turcilor pe capete după Roma capete Moscova ne scapete
Atunci sfânta Românie căpuită pe tipsie surioară Salomie
Cum ajunse doar Ioan sfântului valahian şi muri în cort în lan
Caută-i în stăreţii gropilor comune-i ţii sfânt nisip sub vii pustii
Pescăruşii toţi şi navă dormitează pe otravă până câinii-i zbor în slavă
De lucrarea sfinţilor oşti romano-dacilor fanar papistaşilor
Nume de sămânţă grâu nume de arhanghel frâu nume de martir părâu
Naşterea pe la irozi îngropat de voievozi înviat în flori de bozi
Voi căuta din Hristos ce din greci şi cu folos din evrei mai drăgăstos
Gnostici nebăgaţi în cost fără preţul anagnost dar şi-acum e lucru prost
Cum am râs a ne-mpăca discotecii nemţi a da nedormirilor în za
Sfinţilor nu vă cunosc dar citesc smirnă nu mosc dinspre voi de-a surda trosc
Poate frunza oaia-n brad mai din fluier camarad din Galaţi în Galaad
Sfânta mamă fără sine soră-mea nepoţii strine soarele de prin cantine
Te-aş slăvi n-am decât raze te-aş purta nu am talaze mi-ai fi domn în metastaze
Comparaţi-i până-n aur aură de minotaur zdrenţuită pe coclaur
Şoapta trăznetului cord invers filmul amarcord noaptea adormind la bord
Sat cetate sinucisă din uzină recipisă puşcărie-ntredeschisă
Nimic sfânt păi dar pe ce să te creadă farmece în dinţii de şoarece
Nici satană cosânzeană dă-mi geană la damigeană ghionoaia-mi dă o pană
Scrisul pe psaltire cal şaua muntelui pocal într-o rână capital
Plecătorii vânătorii găsitorii sunătorii însuraţii vorbitorii
Credincioase înrobite preafrumoase de iubite păcătoase sub copite
Ce virgine neamule ce haiduci haidamule d'unde turci creştinule
Ştiu că domnul nu ne ţine decât popa părăsi-ne în păresimi sfânt neştine
Numai o sfinţenie fără nici ţipenie evanghelie ni e
Obiceiuri rădăcini am venit să mi te-nchini
Ce-mi trebuia din sfinţi nume de meditaţie calendarul acasă
De cum mă luarăţi cu voi parcă şi sfinţi mi-aţi fi v-aş fi după toane
Minuni şi torturi petrecând pe cale alarme auziţi
Pe voi cine v-a gonit stoluri în zbor ne pe direcţie de-o lunecare răsăririi
Ce sfinţi abia umbre pământului călugăre duhului vântului
Rugăciune yoga nevoinţă concentrare la armată gata vânătorii de munte
Sfinte dispariţii clare din a neamului cicoare care floare nu înfloare
Specializaţi în sfinţi cunoştinţe de rude de martiri nu rima
Sfinţii români sunt români sfinţi pomelnic
Nu-i ştiu m-au ştiut sfinţii altfel îi omoram şi eu închinându-mă strâmb
Axiomatici schimnici ipoteze spirituale proverbialităţi cântec
Reflexe din plinul luminii într-o delurime vălurime de ritmare petrecere
când vă răsădirăţi candele pe muzica spaimei de la dumnezeire
Sfinţi din întâmplare întâlnind în capul filei de calendar nici ortodox nici protestant
Şi o analogie atavică justificare empatică terorii religioase
Ci nerespectându-ne sfinţii cum am putea exista măcar din clipa gândului la ei
Cum nici ei nu se strigară urechilor bieţilor enoriaşi
Ce alţi sfinţi decât înşişi însuferitorii suferiţilor suferitorii însuferiţilor
Sfânt criminal sfânt călău sfânt irod sfânt comunist sfânt turc sfânt liliac
Sfânt dac sfânt creştin sfânt decapitat sfânt uitat sfânt cenzurat sfânt scris
Rimam a sonet acum un an alkyoni în persoana pescăruşilor omnivori
Cuminţi pe nisip privind acelaşi vânt migrând primului zbor împreună
O sociabilitate de sfinţi pozaţi după ei modele şi după descrierea mea
Au dus alţii sfinţi ca ei din fresce în valuri arzându-mi vederea
N-am altă explicaţie a sfinţilor decât soarele decât apa reflectându-i
Împreună lumina sfinţenia căutasei văz peticindu-ţi
În rugi cu un ochi cu amândoi până sub largul solar orizont de-aproape unul în zare fără şir
Vei orbi de soarele sfinţilor în traducerea evangheliilor cu uitarea părinţilor
Miere ce ne-oi fi vrăjit la tine-n cuib de-am puit când albine n-au roit
Pe furate mâinile şalele picioarele bătrâneţile morţile
Dacă moartea e sfânta ce rost avu viaţa sfântului necunoscut
Prefăcută necredinţă şi mai prefăcută credinţă fug demonii de nehotărâre
Cred în sfinţii români neidentificaţi necăutaţi nemaiînfrunziţi în fraţi
Cred în martirii credinţei în eroii suferinţei în psalmiştii nevoinţei
Cred în mama cred în tata după moarte încă şi în soră-mea că trăieşte
Cred în cei vii în cei morţi n-am grija pedepselor nici a recompenselor
Interschimbabile karme snobism oriental de unde-o veni sfinţenia
Sfinţenia naturii şi a omului până-n romantici gnostici şi mistici
Mai adie steaua constelaţii fiul dumnezeirea moartea preexistenţa
Cred în distrugerea credinţei pedepsitoare pe neîncercate fie ce-o fi sfânta sfintelor
Pe schimbate foile mirurile credinţele din comandă fiinţele
Filofteia sfânta moartă sfinţii noştri sunt străini pe Cristos că îl primim
Moarte aş primi şi de la evreu pentru evreul Hristos
Cum a lăsat vorbă către ai lui neamurilor către al domnului
Ioan ne e pe pământ ce ne e Hristos în cer Hristos pe pământ Dumnezeu în cer
Mai o străinie cioban străinel Crist sau sol lui Zalmoxe
Străini şi-n Italia pre catolicie Matteo evanghelista
Dar Il Nostro Signore am vedea autosacramentale calendar
Voi trece la Ioan despre Ioan şi frate-său cu mamă


 Icos: IOAN ŞI SFINŢII ROMÂNI

Surioară Salomie, Românie pe tipsie.
Nu ziceam noi bine că eşti samaritean?
Chifa tăiase urechea lui Vincent.
Iată fiul tău, iată mama ta.
Ucenicul acela nu va mai muri deloc.
Domnul pe cruce cu tine a vorbit.
N-am pierdut pe niciunul.
Ucenic al sfântului Daniil,
din Putna Ierusalim ai făcut.
Catapeteasma neamului s-a despicat.
Bucură-te, Mireasă urzitoare
de nesfârşită rugăciune.
Tantum esse sub fragmentum
Quantum toto tegitur.



            We are of Ur and Babylon. We were of Egypt. În România, ieri la ruşi, azi la americani. Ne prea grăbim să declarăm sfinţi. Când unul, în loc să putrezească, se păstrează, ba mai mult, miroase frumos sau izvorăşte mir, atunci nu prea mai este loc de discuţie. Organista lui Bach, beţivă criminală. Te-ai vrea diamant de cenuşă, să îmbogăţeşti copiii. Eu aş scrie cu pană de pescăruş, bine , de gâscă, manuscrise de vânzare postum. Ne ridicăm în copii cum nu ne vor arunca manuscrisele şi ceramica.
            Gerar. Vasile, Ioan, Antipa, Bretanion.
            Făurar. Perpetua, Teodor, Casian.
            Mărţişor. Domnina. Isihie. Dialogu. Marin.
            Prier. Gheorghe. Calinic. Sava. Alexandra. Ilie. Iosif. Elisabeta.
            Florar. Iov. Ahile. Constantin. Elena. Sofia.
            Cireşar. Zotic. Antim. Alexandru. Grigorie. Ioana. Matei.
            Cuptor. Ştefan. Leontie. Achila. Faust. Ilie.
            Gustar. Maria. Solomeea. Varlaam. Teodora.
            Răpciune. Moise. Nimfodora. Iona. Teodosie.
            Brumărel. Anania. Parascheva. Oprea. Dimitrie.
            Brumar. Paisie. Antonie. Andrei.
            Undrea. Filofteia. Daniil. Petru. Nicodim. Hermes.
           
Oh San' Agata la gloria
per noi prega,prega di Iassu

            E il frate Bonagura (Santa Chiara). Dacio, vescovo di Milano (San Dacio Aghioti). Il santo vescovo Evasio. Beata Fina, vergine. În esperanto: Francisko iris al Egipto por kristanigi la Sultano. Fără spor. He prayeth well, who loveth well / Both man and bird and beast. (Coleridge). Et postea parum steti et exivi de seculo. (San Francesco d'Assisi). San Gennaro / Ianuario. Chi siete voi, che mi comandate cose imposibili? (Don Bosco). O San Prospero abbi pur di noi pieta. Santa Beata Ninfa vergine e martire. Santa Scolastica. Santo Stefano del Lupo avrebbe ammansito un lupo nele campagne di Manoppelle. Tantum esse sub fragmentum / Quantum toto tegitur (Tomasso d'Aquino).
            Evlavie sfinţilor neamului nostru, mucenici, ierarhi, cuvioşi, mărturisitori şi voievozi, ştiuţi sau neştiuţi.    

Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!
Bucură-te, Sfinte Sava, mare mucenice, că apa Buzăului s-a îmvrednicit a primi prea cinstitul tău trup!
Bucură-te, Niceta, că pe mulţi dintre daci i-ai botezat în numele Sfintei Treimi!
Bucură-te, Daniile, mare sihastru, că din pruncie viaţa ţi-ai împodobit cu toată virtutea!
Bucură-te, Vodă Constantin, mucenice, că te-ai arătat mai darnic decât toţi domnii!
Bucură-te şi tu, Sfinte Antim, că din pământul Iviriei ai ajuns păstor al Ţării Româneşti!
Bucură-te, Paraschiva noastră cea iubită, care viaţa desăvârşit ţi-ai închinat-o lui Hristos!
Bucură-te, Ştefan cel Mare, spaima păgânilor şi apărătorul întregii creştinătăţi!
Bucură-te, Filotee, fecioară prea lăudată.
Bucuraţi-vă, toţi cei închişi la Piteşti, care l-aţi mărturisit pe Hristos!

            Veniţi toate popoarele creştineşti pe “Fiul Tunetului” să-l lăudăm, Pe Apostolul şi Evanghelistul Ioan , cel ce a scris şi a tunat dogmele dumnezeeşti în toată lumea, căruia cu credinţă şi cu evlavie din inimă să-i stigăm: Bucură-te , iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
            Acatistul Rugului Aprins (Sandu Tudor)... Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune! /.../ umblare prin care Aminul în noi a venit /.../ răgazul în care logosul în noi se ascultă /.../ salt isihast cu zbor de binecuvântare /.../ osia cerului cu luceafărul înţelesului /.../
Tu, Darnică Maică, Povăţuitoare de taină,
Doamna nădejdii, a înserării albastre,
Stăpână cu trei luceferi pe haină
Şi sfânta Arghira a neputinţelor noastre

            Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos /.../ Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă! /.../ ziditorul celor de sus... răscumpărătorul celor de jos... pierzătorul celor de dedesubt... cuvântul cel necuprins... cuvântul cel nevăzut...
            Văzând străina întrupare a lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deşartă şi mintea spre cele dumnezeieşti să o suim.




VAPORUL  CU  MARMORĂ
           
Vaporul cu marmoră de Rajsamand va ajunge la Constanţa în primăvară. Serpentinele spre Udaipur nu iartă. Nu-mi închipui copiii de la noi făcând yoga. A păţit-o el Eliade.
            Regele Padma s-a călugărit lăsând regatul fiului său Nami. Acesta, în timp ce avea febră, se înfurie auzind sunând brăţări şi marmore. Reginele se dezbrăţărează. Optzeci de pelerini se prăvălesc în prăpastie. Ocna duduie.
            Nami se călugăreşte. ホnvingeţi mai întâi duşmanii, e sfătuit, şi Indra îl îndeamnă să-şi conducă poporul. Nami răspunde că dacă unul, el însuşi, e cucerit, face cât a bate zece milioane de inamici. Se călugăreşte şi lasă regatul fiului său Mithila.
            Editorul de cărţi cu ahimsa ar putea găsi piaţă printre isihaşti. Aş vorbi cu patriarhul să-l caute el pe ascet în Ludnum până soseşte marmora pentru catedrală.

-        Zeul travestit în yogin spune pe rând că prinţul a murit – slujnicei: n-are rost să plângi la moarte, comentează ea; regele: e un fapt al vieţii; regina mamă: îţi pierzi timpul cu lucruri care nu mă privesc; soţia (povestindu-i moartea prinţului, yoginul chiar şi leşinase): vai, yoginule, ţi-ai lăsat casa, nu şi ataşamentul – nu-ţi face griji de moartea soţului meu de vreme ce este viu pentru totdeauna în mine.
            Scrie Tagore cum poetul Tulsi opreşte o femeie să-şi dea foc, sati, la moartea soţului ei: el e în inima ta, trăieşte. O poetă din Kerala: aveam de gând să mă sinucid. Lasă, lasya-aură.
            ホn jainism, calea mântuirii este controlul de sine. Două ţestoase văzuseră venind spre ele în luncă doi şacali. S-au strâns sub carapace. Şacalii s-au ascuns. Una, nerăbdătoare, nemaivăzându-i, şi-a dst drumul şi au şi mâncat-o. Cealaltă, nimic şi nimic, până s-au săturat şacalii să aştepte.
           
            Brâncuşi a fost în Ujjaini. Vedea ruine. Marmora Rajasthanului l-ar fi inspirat. Nu l-or fi lăsat englezii să ajungă la Ellora, în Maharashtra, din Madhya Pradesh, doar Maharaja Holkar Yeswant Rao venea de la Paris.
            Rrgele Chand din Ujjaini îi trimite vorbă regelui Reni din Rajgriha că, dacă-şi vrea regatul în bună stare,  să-i dea în dar colierul coroanei, elefantul regal, pe prinţul Abhaya şi pe regina Chehin. Reni răcneşte la solul lui Chand: spune-i regelui tău că dacă doreşte bunăstarea regatului său, să-mi trimită carul de foc, elefantul Anilgyn, diamantul vajra Ihanga şi pe regina Shivadur... Războiul sta  să înceapă.
            Prinţul Abhaya îngroapă  mulţi bani de aur în câmpul lui Chand şi, ridicând vocea: te-au vândut generalii, unchiule. Chand vede banii şi se întoarce singur la Ujjaini. Nu puteau face războiul fără rege, ce s-a întâmplat? Ei îi desluşiră cursa lui Abhaya. Să-l prindă cineva şi va fi răsplătit.
            O curtezană se duce în Rajgriha şi-n câteva zile se face recunoscută ca doamnă respectabilă. ホl invită pe Abhaya la cină, îl otrăveşte şi-l trimite inconştient  într-un car regelui Chand.
            Abhaya: M-ai adus inconştient, te duc la tata conştient. Se duc. Abhaya găsi  un om ce avea voce asemănătoare cu a regelui Chand. ホl duce în Ujjaini, îl bate, lumea sare-n ajutor, văzând că nu e regele, râde. Tot aşa, şase zile. Când li se întoarce regele şi Abhaya îl pocneşte în cap cu un papuc iar Chand cere ajutor, nimeni nu-l mai crede. ホl ia la taică-său şi, Chand scuzându-se, Reni îl îmbrăţişază şi-l trimite cu fală la Ujjaini.
            În Ujjaini se spune că s-a născut Kalidasa.

            Pentru puţinii români de pe lume, jainii ca blajinii. Sadhvi Vishrut Vibha călătoreşte pentru tineri în Aagama Jaina/Agam-ul jain. Lumea îşi botează pe la noi fetele Ramayana: călătoria (a/yana) lui Rama. Aşa şi marmora, pathak.
            Dhan, născut cu o lingură în gură, a luat-o pe Dhani şi l-au avut pe Ilac.Venind acrobaţi în oraşul lor, lumea rămase încântată. Iar Ilac, văzând-o pe fata maestrului printre acrobaţi, se hotîrâ că ori se însoară cu ea, ori stă celibatar toată viaţa. ホi spune tatălui că nu mai mănâncă şi nu mai bea până nu-i fixează nunta cu fata. Tatăl îl cheamă pe maestru: dă-i fata şi-ţi dau bani să scapi de sărăcie. Nu e de vânzare, i-o dau numai când se va face bun acrobat, să placă regelui şi astfel să facă bani.
            Ilac lasă părinţii, ajunge artist şi dansator, vânturându-se din loc în loc. Du-te-n Benatat, dansează pentru rege, fă bani, şi-ţi dau fata. Regele acceptă spectacolul.
            Repovesteşte Sadhvi... Ilac Kumar îşi începu numărul la timpul cuvenit. Luă o scîndură şi o fixă pe bastoane de bambus. Fixă un cui în mijlocul scîndurii. Plasă o nucă de betel pe cui. ホşi puse glezniere şi încălţăminte de lemn. Luă o sabie într-o mână, un scut în alta şi urcă pe stâlpul de bambus. Balansându-se cu buricul pe nuca de betel, începu să se învârtească, rotund, rotund. Lumea era fascinată de minunata lui acrobaţie şi se veselea cu voce tare, aplaudând. Numărul următor, se lansa  pe sfori executând figuri grele cu sabia şi scutul.
            Pe de altă parte, fata maestrului, îmbrăcată în robe frumoase, dansa şi cânta cântece populare cu vocea ei melodioasă. Fiecare privea cu interes întreg spectacolul. Văzând frumoasa performanţă a fetei, regele începu să gândească: dacă fata asta poate veni în palatul meu, viaţa îmi va fi bucurie. Dar nu-mi pot îndeplini dorinţele cât trăieşte el. Viaţa mi-e fără rost în lipsa acestei frumuseţi. Trebuie cu orice preţ să fie a mea. Dacă acest artist cade jos dansând, numai atunci pot s-o am.
            Mă gândeam la altceva, mai joacă o dată şi te răsplătesc. Ilac (scrisesem Ilici) riscă iar salturile peste stâlpii de bambus. Regele vrea iar. Părăsind a treia oară arena, Ilac vede un călugăr cerşind de la o bogată primadonă. Ea i-a dat modak, dar el privea în pământ, nu la frumuseţea ei. Ilac fu impresionat de calmul călugărului şi-şi spuse că dacă ar muri acum, cu acest simţământ de ataşament, ar merge în iad. Şi regele privise scena şi s-a simţit ruşinat de gândurile lui rele faţă de fată. Normal, dragii mei, Ilac şi regele, dar şi regina şi fata, s-au gândit la eveniment şi au obţinut puritatea inimii datorită detaşării şi au dobândit cunoaşterea supremă.

            Tată şi fiu se călugăresc. Traversau o junglă. Fiului i se făcu sete. ホşi urma mai departe tatăl. Văzură un râu: bea, fiule, astâmpărăţi setea, şi vei fi pedepsit după aceea.  Tatăl coboară în râu, bea apă şi îi face loc băiatului. Coborât şi el, deodată îşi spune: de ce să beau apa asta, ea însăşi are viaţă. Nu se face să iei altora viaţa pentru folosul tău. Se întoarse fără să bea. Merse înainte şi setea devenise insuportabilă. Arşiţa îl copleşi. Se opri şi se odihni sub un copac ştiind că sfârşitul îi era aproape. ホncepu să intoneze Namaskar Mantra şi muri.
            Renăscu în cer .

            Mahavir ne este guru. Franz Bopp l-a învăţat pe regele Angliei sanscrită. Eminescu i-a tradus gramatica. Eu cu Stan am publicat-o.
            Regele Udai se face călugăr. La inspiraţia lui Mahavira, nu-şi pune fiul rege, să nu-l coboare, ci-l întronează pe fiul surorii. Când acela mai vine din din meditaţie, noul rege crede că-şi vrea regatul înapoi. ホl dă afară din grădină şi dă ordin să nu-l primească nimeni. Soţia unui olar îl convinge pe acesta să-l găzduiască la ei, unde e şi otrăvit.
            Zeiţa dă foc acelui oraş, neatinsă rîmânând decât casa olarului..

            O credincioasă îi pune un leac – nepermis călugărilor -  în mâncare. Ascetul se face bine. Află şi intră în santhara, postul pe viaţă.
            Discipolul aruncă o piatră în acharya să-l omoare. Maestrul  îl vede şi, până a lovi, aruncă piatra înapoi.
            Fiul regelui îi cere ajutor la cucerirea unei cetăţi şi-i trimite o prostituată deghizată: mi-a murit bărbatul şi acum sunt pelerinară; iar îi pune medicamente în mâncare, îl vindecă de o boală, iar el se îndrăgosteşte de ea.
            Mai mult dorm. Mă dau tânăr şi transcriu, pe sărite, fapte ascetice.
            Pleacă în străini şi-şi lasă averea în grija muierii, nimc, ia alta, aia da, chipurile grija face succesul. Crezusem că să te fereşti de succes.
            Medita în frig. Mai greu în iad. Ţânţarii îl lăsară mai fără sânge. Şi muri în noaptea aia.
            Guru îi dă regelui leac să cerşească mâncare de la fiecare casă şi din aia să trăiască. Te pleci când nu ai mândrie.
            Doi fraţi se fac discipoli la un acharya. Unul doarme, altul nu. Ultimul are a doua naştere în cer şi iar devine discipolul unui acharya, care-i predă trei capitole din Uttaradhyayan, dar călugărul nu poate învăţa capitolul al treilea pentru că intervine Gyaanaavarniya Karma, ca să scape intră în post şi nu numai că se liberează de Karma dar i se trezesc puterea lăuntrică şi cunoaşterea care l-au ajutat în învăţarea altor scripturi.
            Naşterea în om nu e averea adevărată. Pagubă profitul să te naşti în cer şi trăirea fără rost. Unde te duci? Să-l văd pe Dumnezeu. ホntreabă-l când mă voi mântui, la întoarcere Narad îi spune că în trei naşteri. Eremitul se plânge că s-a nevoit şaizeci de mii de ani şi tot mai trebiie să aştepte. Se duce acasă. Alt eremit îşi aude că are de aşteptat atâtea naşteri câte frunze sunt în copacul sub care meditează. Mare bucurie pe el că sigur se va mântui după  un anumit timp.
-                    Văzu elefantul înnebunit venind spre ea. O încolăci cu trompa şi o aruncă în cer. O prinse un zburător vidhadar şi o şi plăcu, dar îşi dădu seama de păcat. Femeia îi spune: nu-mi ştiu destinaţia.





DUPĂ SALZMAN

Icoana creşterei rele cu mijloace de a o face şi mai rea. Cu un îndreptariu pentru oricare părinte înţelept. După principiele renumiţilor bărbaţi: Kr. F. Salţman şi Carol Han, tradusă şi prelucrată pentru români de Andreiu Murăşanu. Profesor în reg. Gimnasiu r. catolic din Braşov. Braşov .În tipografia lui Johann Gutt 1848. Dramatizată de George Anca şi Keith Hitchins

Un cerştoriu orb, care cerşeşte la respântiile căilor şi nu vede tesaurul sau comoara ce este lângă sine.
Un călătoriu, ce şezând pe ţermul unui isvor limpede, care prin linul său murmur îl invită să bea, se plânge că moare de sete.

Fraţi români! Trăim într-un timp, în care bărbaţii cei cultivaţi din toate naţiunele se silesc a înfiinţa însoţitori pentru emanciparea sclavilor, ba şi a vitelor, ca să nu mai fie răutratate de către tiranii cei nepricepuţi. Este însă în mijlocul nostru o plasă de fiinţe însufleţite, care prin un prezudiţu vechiu şi ruginit, e condamnat a suferi mai greu de cât sclavul din America şi de cât vita necuvântătoare de care ne folosim în toate zilele.

Născuţii sunt pururea icoana părinţilor. Creerii, sângele, oasele şi carnea copilului e împrumutată din părinţi. Deci fiind părinţii stricaţi la trup sau la suflet, ori la amândouă deodată, după legile naturii toate aceste neajunsuri trebuie să se străplânte în fruptul trupului lor, după vorba comună „din oaie râioasă râioasă să naşte. Aplecarea spre anumite crime cum: beţie, răutate, capriţ, arţag, desfrânare, supărare, cum se văd la cei mai mulţi băieţi îndată la faşă: nu e altceva decât o înzestrare din partea părinţilor.

In esemplul sau pilda lor...În lipsa inspecţiunii sau a privegherii...În greşelele creşterii...

Aceste toate mă îndemnară pe mine, care de zece ani de când mă coprind cu tinerimea, avuiu prilejiu a mă convinge a mă convinge deplin despre adevărul celor zise, a mă folosi de principiele renumitului Salţman şi a prelucra de pe a lui cărticica aceasta.

Cartea este scrisă într-un ton glumeţu, nu că doar aşi fi fost de părere cumcă nebuniile şi prezudiţele pe care îmi propuseiu a le combate n-ar merita un ton cât de serios, ci cu atât mai mulţi să aibă răbdare a o citi, ştiind că mulţi n’au gust a citi un ce serios
Vor fi poate şi de aceia carii se vor mira de titlul ei zicând că nu trebuie citită, de oră ce nu ne învaţă a face bine, ci a face rău. Pentru aceia adaog numai atâta, că omul mai curând se îndreaptă din principii negative, decât din positive; apoi principiul acestei cărţi este: „Nu face aşa, că nu ebine.”

Alţii îşi vor zice poate că de ce nu o scriseiu într-un stil reformat, cu cuvinte noă şi nu o tipariiu cu litere străbune? Respund că scopul meu fu a scrie cât se poate mai popular, ca să fiu înţeles şi de cel mai depre urmă dăscălaş, apoi de şi mă folosiiu ici, colea câte de un cuvânt nou, nu lipsiiu a’l spica cu altul vechiu şi cunoscut. Cât pentru litere, n-am să zic nimic, căci scopul mă desvinuie deplin.

1. Mijloace de a se face urgisit înaintea pruncilor
2. Mijloace de a face ca pruncii să piardă încrederea în tine
3. Mijloace de a te face despreţuit înaintea fiilor tăi
4. Mijloace de a insufla de timpuriu oră şi pismă asupr celorlalţi fraţi şi surori
5. Mijloace de a stârpi la băieţi iubirea de oameni
6. Mijloc de a deprinde pe copii la tirănie
7. Mijloace de a face pe copii poftitori de răsbunare
8. Mijloc de a’ţi învăţa copiii să pismuiască
9. Mijloc de a-ţi învăţa copiii să se bucure de paguba altora
10. Mijloace de a sădi la copii un feliu de frică şi greaţă de către unele animale
11.Mijloace de a insufla pruncilor un feliu de ură în contra oamenilor ce sunt de altă lege (religie)
12.Mijloace de a face pe copii nesimţitori de frumuseţele naturei
13. Mijloace de a învăţa pe copii cum să se spărie de năluce
14. Mijloac de a învăţa pe copii să se teamă de vreme grea
15. Mijloc de a insufla fiilor o frică de moarte
16. Mijloace de a face copiilor religia urâtă sau cel puţin indiferentă
17. Mijloc de a face pe copii capricioşi
18. Mijloace de a învăţa pe copii a minţi
19. Mijloc de a învăţa pe copii din vreme să clevetiască
20. Mijloace de a face pe copii nemulţumiţi cu soarta lor
21. Mijloace de a aduce pe prunci la înrăutăţire sau încănire
22. Mijloc de a învăţa pe prunci să fie arţăgoşi
23. Mijloc de a face pe fii neharnici pentru lume şi lipsiţi de desfătările lor
24. Mijloace de a învăţa pe fii de mici să fure
25. Mijloc de a face pe prunci mâncăcioşi
26. Mijloc de a face ca băieţii să cerce supărare şi în bine
27. Mijloace de a face pe copii neghiobi, sau stupizi
28. Mijloc de a face pe copii inepţi, neharnici
29. Mijloc de a învăţa pe copii la neorânduială
30. Mijloace de a-i face pe copii deşărţi
31. Mijloc de a însăma fiilor un gust la lenevire
32. Mijloc de a învăţa pe băieţi să fie sgârciţi (avari)
33. Mijloc de a face pe copii nesimţitori pentru învăţăturile cele bune
34. Încă câteva mijloace de frunte spre a învăţa pe prunci la feliuri de necuviinţe
35. Mijloace comune pentru stricarea sănătăţii şi scurtarea vieţii pruncilor
36. Un mijloc frumos de a’ţi face copiii invalizi (schilavi)

George: Principii negative. De import, de nevoie. Atunci din Germania, acum din America – vezi sclavii. Primii creştini. Mijloace (means) cu nemiluita, nel mezzo del camin. Dear Keith, have you any choice? I have Joyce, but Andreiu. Nedramatic, neactual?
Keith: (some ”means” in own American education; seeing Romanians and their history through stories borought from German then, from America now)

Adaos la cartea lui Salţman de către Carol Han
II.Priveşte’ţi copiii în anii cei dintâiai tinereţelor lor de o jucărie a ta, şi prin aceea vei presera seminţe la multe rele.
III. Râde, când îi înfrunţi
V.Părinţii trebuie să se certe între sine pentru pedeapsa carea a fi a se da pruncilor, căci numai în chipul acesta se poate perde ascultarea pentru de-a pururea
VIII. Nu da drept copiilor tăi nici atunci când ştii că ei au dreptate!
IX. Amărăşte pe pruncii tăi râzând şi bătându-ţi joc de planurile lor
X. Fă’ţi copiii mincinoşi înaintea altor oameni străini
XI. Apără copiii tăi în contre altora când ştii că n-au drept
XIV. Necăjeşte-te pentru că dascălii ţ’au pedepsit copiii
XV. Judecă de rău în fiinţa de faţă a copiilor tăi
XVII. Fă’ţi copiii preaîndresneţi, atoate ştiutori şi limbuţi
XVIII. E sfat bun a te arăta nepricepătoriu când se fac întocmiri nouă în privinţa creşterii

Keith:(nepricepătoriu, unproficient?)
George: in Eminescu: N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă.
Keith: (Ion Budai-Deleanu in my English, still older-newer)
George: Lui Andrei i-au murit toţi copiii de tuberculoză, apoi el.
Lucian Blaga: Îmi închipuiam că stafia de brumă fosforescentă a lui Andrei Mureşanu ar fi putut să mă cuprindă odată cu braţele, pe la spate, şi o senzaţie de atingere sepulcrală cu lumea de dincolo îşi făcea pârtie pe şira spinării mele. O ţineam săgeată până acasă.
Keith: (Can our play be staged  in the cemetry Groaveri?)
George: He and his children are there and Susana died ages after, in other century.

Smaranda: Spune’mi frate, te rog, de ce să mă apuc cu Marghioala mea? Naiba a mai văzut o copilă aşa împieliţată? Dacă o înfrunt, îmi răspunde zece în contră. Dacă îi poruncesc să facă ceva, atunci îmi întoarce nişte ochi, încât ai sosoti, că vrea să mă stingă într-o lingură de apă. Măcar de m’ar scăpa Dumnezeu de o astfeliu de viperă.
(Dupe puţine zile, cocoana Smaranda, mama Marghioalei, strânsese alte cocoane cu lucru, între acestea se afla şi cumnată’sa cu fratele ei. Când se cinsti cu cafea, trebuiră să viie şi băietele sale în casă. Acelea era trei.)
Adunarea cocoanelor: O Doamne ce fetiţe frumoase.
Smaranda: Nu vă pot spune cocoanelor, ce deştepte sunt broscuţele acestea. Închipuiţi-vă numai ce comedie îmi făcu eri ast’mare Zoiţa, apoi Carolina, o aceea  e diavolă şi jumătate. (Astfeliu povesti cocoana Smaranda mai bine de o jumătate oară. Dar la Marghioala nu cugeta nime. Aceea stetea într-un unghiu, ca şi când ar fi fost o streină. Ea de ruşine sermana îşi puse ochii în pământ şi’şi număra unghiile de la degite, sau îşi înnoda baiera de la şurţ, până când mai pe urmă împlându’i’se păharul necazului, se trase pe uşă afară, dar la eşire o isbi binişor.)
Vezi frate (zise mama către frate-său) ce puiu de şerpe e aceea?
(Dar frate-său îşi perduse tot cumpătul, încât tremura din mâini şi din picioare. În urmă se văzu silit a se depărta şi a se trage într-o cameră alăturată, unde se aruncă pe un scaun)
Şi ce te atinge? (îl întrebă sora, văzându-l în o astfeliu de stare)
Spune’mi frate, te rog, de ce să mă apuc cu Marghioala mea? Naiba a mai văzut o copilă aşa împieliţată? Dacă o înfrunt, îmi răspunde zece în contră. Dacă îi poruncesc să facă ceva, atunci îmi întoarce nişte ochi, încât ai sosoti, că vrea să mă stingă într-o lingură de apă. Măcar de m’ar scăpa Dumnezeu de o astfeliu de viperă.
Fratele:Lasă-mă, tirană de mamă!
Smaranda: Eu tirană?
Fr.: Da. Aceea eşti tu.
S.: Către cine mă port tirăneşte?
Fr.: Către însuţi fiii tăi şi anumit către sermana Marghioala.
S.: Eu nu ştiu ce fleacuri vorbeşti tu. Desluşeşte-mi mai chiar! Au doar aceea e tirănie, că n-am apucat de loc varga şi să’i trag câteva, căci mi-a trântit uşa?
Fr.: O Doamne, cum de vorbeşte aşa fără cuvânt o femeie, care vrea să treacă de înţeleaptă! Marghioal nu e aşa frumoasă  ca surioarele sale: dar ea nu’i de vină. Acum tu, în loc să-i faci neşte hăinuţe, care să o despăgubiască câtvaşi de ceea ce i-a negat natura, îi arunci trenţele, care le-ai lepădat tu, iar celelalte două le îmbraci păpuşă, ca toată lumea să aţinte la ele şi pe Marghioala să o treacă cu vederea. Tot ce latră acelea doaă căţeluşe, fie şi fără gust, este priimit cu mirare şi încântare. În loc ca tu să deştepţi luarea aminte a streinilor, carii nu cunosc bunele însuşiri ale Marghioalei, asupra ei, păşeşti la mijloc şi cerci toate mijloacele ca să le ridici pe acelea şi să apeşi pe aceasta. Ori că doar Marghioala nu e a ta? Aceasta pe ea să nu o supere? Au nu o faci încăţălită şi înrăutăţită? Nu faci tu ca ea să’ţi jure o veşnică ură, să prinză încă de tineră un feliu de pismă şi jaluzie asupra surorilor sale?
Scurt soră! eu voiu să ieau pe Marghioala la mine.

George: Archaic language may or may not suit the director, would you make now and again some sentences in American?
Keith: (Să deştepţi luarea aminte... that is:...)
Regizorul: Thank you, professor Hitchins.
Keith: Do you trust George?
Regizorul: I trust Mureşanu.
George: Chiar?
Regizorul: Mi-ar trebui şi originalul german.
George: Acum american-Mureşan.
Regizorul: Via Ghiţă.
Ghiţă: Of course.
Regizorul: Nu cimitir, tovarăşi, un teren de baschet, o sală în Urbana, o poiană pe Tâmpa repetând cu copiii „Deşteaptă-te ro...”
Keith: Îmi pare bine de premieră.

Ştefănică: Tată, tată! Vino curând cu mine în grădină!
Tată-său: Ce să fac acolo?
Şt.: Am să-ţi arăt ceva frumos.
T.: Ce va fi aceea?
Şt.:Vino numai, vino! Ceva frumos!
T.: Tu eşti nebun!
Şt. Ba nu, o vioală, de cele pline!
T.: Du-te în treabă’ţi cu vioală cu tot!


Smaranda: Tu neruşinată! Ocară şi ruşine află omul în urma ta! Eu te cert în toate zilele şi tot nu merge treba cum se cade, de’mi ar merge gura până la urechi, tu tot nu te înţelepţeşti. Tu mârşavă şi ulicariţă, uitaţi-vă, numai astăzi i-am dat şurţa, şi acum ce a făcut cu ea! Mie mi-ar fi ruşine, când aşi fi băiată de oameni cinstiţi şi apoi să mă port aşa blăstămăţeşte. Uită-te la Emilie, el e curat, gândeşti că l-ai scos din cutie, acela se ştie purta, nu va să fie niciodată desmăţat ca afurisita aceasta. Vino încoace, scumpul mamii Emilie, să te sărute mumă-ta, iar tu veveriţă, du-te noaă cu a brânzii, să nu te văd!

George: Arraging for stage with Keith the icon, dramatizând. Languages in contact, your so many, are you their contact, and how, Andrei also a contact, Arthur Berriedale Keith a Sanskrit contact...
Keith: (Geneve mother English father in contact?)

Guesses. Excerpts for director and actors from the icon.

Pruncii buni dar sunt adevărata avere a omului pământean.
Creşterea cea întortocată. Familii sălbăticite. Îi bat până îi fac invalizi.
Şi totuşi cei mai mulţi din oamenii noştri întru atâta sunt dedaţi cu asemenea scene, încât privesc cu toată nepăsarea la înfiorătoarele torture ce pun părinţii pe fiii’şi, ascultă cu nemişcară vaietele şi suspinele acelor fiinţe nevinovate, petrec adeseori până la mormânt câte pe unul din aceia care prin prezudiţiul părintesc se face viptimă morţii, fără a cugeta la nedreptăţirii ce i se făcu.
Cei mai mulţi din pruncii ce se petrec la mormânt în decursul unui an îşi pierdură viaţa prin influinţa prejudiţelor părinteşti.
De şi tirani de aceia, carii în prima furie îşi bat copiii de’i omoară, sunt mai rari, ajunge că cei mai mulţi prunci sufere pedepse nemeritate, va să zică li se face nedreptate strigătoare la cer; apoi să ştie părinţii şi toţi tiranii că pentru fiecare lovitură nedreaptă vor avea a da seamă  lui Dumnezeu.
Cine va fi privit cu încordată luare aminte la familii unde nu domneşte o creştere solidă, va fi observat, cumcă greşelele pruncilor se mulţesc şi se măresc pe zi ce merge. Ce nevinovat îţi zimbeşte Gheorghie cel mic, şi ce corbiş îţi caută în faţă Antonie cel de zece ani! De unde urmează că, pe lângă aplecarea ce o poate avea un prunc spre aceasta sau acea crimă, se mai adaoge şi un alt ce, care îi mulţeşte şi’i măreşte reutăţile; însă şi aci causa trebuie căutată în părinţi.
Noi ne certăm în casă înaintea fiilor...
noi venim adeseori beţi acasă...
noi fiind în umor bun începem a ne enumera înaintea fiilor păcatele tinereţelor noastre...
noi ne plângem asupra lucrului mult, fericim pe boieri şi perzători de vară pentru că nu lucră nimic şi tot trăiesc, iar când pruncii încep a da semne că nu le place lucrul şi osteneala, îi înfruntăm cum ne vine la gură...
noi facem câte o necuviinţă şi desfrânare înaintea copiilor noştri, vorbim cuvinte de ruşine în auzul lor, iar când încep şi ei a repeţi câte una din cele auzite de la noi, îi ardem cu varga fără milă...
putea-vom dar nega noi părinţii că premergem cu esemple rele naintea fiilor noştri?
putea-vom zice că noi suntem dascălii necuviinţelor ce le vedem în familiile noastre?

Adeseori auziiu părinţi plângându-se, că ei ar fi dat pruncilor lor cea mai bună creştere şi tot nu văd vr’un folos în urmă’i; cercetând însă mai de aproape după asemenea creştere, aflaiu cumcă ea stete într-o dăscălie de doă, trei oare pe zi, pe carea sau li o dederă ei în persoană sau prin un dăscălaş. Iar de aici încolo îi lăsa de sine, au pe mâna servitorilor şi a servitoarelor, au pe uliţă, une venea în soţietate cu cei mai desfrânaţi şi scâlcieţi băieţi.

Ce e de esemplu mai comun la noi, decât ca pe o mulţime de necuviinţe să le trecem cu vederea când suntem în umor bunu, iar când ne supărăm pe ceva, să ne pedepsim pruncii pentru cele mai mici şi mai amărunte scăderi? Pentru că va strica o sticlă, îl tăiem cu varga, iar pentru că’şi arată arţagul şi răutatea înaintea noastră nu; pentru cea mai mică greşală, de cumva o mărturiseşte, îl batem, iar pentru alta înzecit mai mare, de cumva o neagă, nu; voinţa băieţilor, când se roagă frumos, nu o împlinim; îndată însă ce încep a ţipa mai tare sau a se plânge, le dăm toate a mână, numai să tacă; de la o copiliţă de 6 ani cerem atâta înţelepciune şi pricepere, câtă poate n-are mumă-sa cea de 24 ori tatăl său care trecu peste 35. A creşte pruncii în felul acesta, va să zică, a stinge focul cu oleiu, ori a îneca peştele în apă.

Au n-am eu dreptate, când zic, că aceste fiinţe crude, această mică, dar nevinovată clasă a genului omenesc, această însoţire de prunci prin un vechiu prejudiţiu este condemnată la subjugare, este maltratată de către mai marii săi tirăneşte, fără ca cineva în acest veac de libertate să cerce a o reaşeza în drepturile ei ce i le dede natura, a o face să guste şi ea libertatea.
Tristele urmări ce provin din această călcare de drepturi naturale pentru întreaga soţietate omenească, anevoie le va putea număra cineva. N’ajunge, că sufere mai multe mii de nevinovaţi, siliţi fiind a’şi petrece frumosul timp al tinereţelor în supărare şi nemulţumire, apoi o parte din ei prin nepriceperea şi nejudecarea părinţilor devin şi invalizi, desnervaţi şi inepţi pentru orice lucrare, carea cere puteri fisice. Deci dacă e adevărat că singură virtutea  adaoge oamenilor adevărata fericire, şi că având omul o lume întreagă în a sa proprietate, tot nu poate gusta mulţumirea ce o dă virtutea: au n’ar sângera inima ori cărui prieten al omenimei, când el ar despoia pe cea mai mare parte a venitoarei generaţiuni de această avere? Când tinerul, care încă nu cunoaşte prietin mai bun şi mai înţelept decât pe părinţii săi, acăror cuvinte le primeşte, ca şi când ar fi rostite din ceriu, şi la acăror manducere se supune cu toată încrederea, în aceia ar afla trădători, carii îl conduc pe cele mai periculoase căi de rătăcire, din care el sau nici odată, sau numai târziu cu trup debilitat, cu conştiinţa pătată şi cu ochii lăcrămânzi se poate reîntoarce?


George: Think of his own children, ten, dying one after another. Benign translated bad habits came from German into almost unspoken Romanian – anyhow, the languages can be seen in contact through the translator.
Keith: (My parents belonged to different languages and we the children were the contact, the world. Then I learnt many languages as a personal contact of too many. Yet...)
George: You had appointments with Inochentie. Petru, Gheorghe, Ioan. How did you put in English verses of Ţiganiada.
Keith: (Quote?)
George: Such bad growth translated from a civilised country/language to a lower one, then and now, this creştere, meaning educaţie (not yet used, while libertate already puts in brackets slobozie)... Your opening speech, in Iassy, on Druţă, September 2006 didn’t, you think, pushed words in Moldovan crescere, or what (with Transylvanya, Valachia, Moldova?)
Keith: Moldovan is Romanian.

Domul Orgon îşi aşeza astfeliu scaunul cel comod la fereastră, ca să poată privi la toţi oamenii, carii vor trece pe uliţă şi să’i poată critica după placul său. Norocirea încă-i zimbise astfeliu ca să poată trăi fără a lucra ceva; treaba lui dar era ca să judece pe toţi trecă torii şi prin aceasta să facă o petrecanie atât femeii, cât şi copiilor săi. Părerile ce şi le da el despre oameni era foarte stângace.
Uită-te la Zoiţa, cum merge de împopoţată, gândeşti că să nu o atingi cu o picătură de apă; ea cugetă că oamenii au uitat de pricina ce avu în anul trecut cu vecinul său.
Colea vine fetiţa lui Manole, vai de om, cine va mai avea parte şi de aceea, ştiu că se frige; să se ţină bine în picioare, căci modele îl vor pune bine, priviţi numai, căci gândeşti că o a scos din cutie!
Veniţi cu toţii în coace, priviţi la acel trufaş doctor! păcat că nu-i uliţa mai largă. Nătărăul, el nu cugetă la capitalul ce are să’l plătiască cumnată-său: căci atunci ştiu, că i-ar trece de glumă!
Uită-te numai la Ioniţă al cojocariului Pavel, cu roc de catifea, blănuit cu mătasă, şi când vei căuta, nici cămaşa din spate nu’i a lui!
Cum pot îmbla copiii lui Antonie aşa trenţoşi, uită’te, gândeşti că n’au cină de o seară. Despre morţi, Dumnezeu să mă ierte, ar fi să vorbeşti numai bine, dar părintele lor, fie’i ţărâna uşoară, a fost un om ticălos. Ce blestemăţii au făcut acela în viiaţă, bine zice poporul, că pedeapsa lui Dumnezeu nu lipseşte.
Măi ţărane! cum dai grâul? Cincisprezece sfanţi găleata! te-ai nebunit? (către fiii săi:) în adevăr, că om mai afurisit decât ţăranul nu se află în lume. Când aduce el ceva de vânzare în cetate, se încumătă să’ţi ceară trei preţuri, şi apoi lucrul cel mai bun tot şi’l păstrează pentru sine. Oaăle lui cele stricate, laptele în care au înotat şoarecii, găinele şi gâştele cele bolnave le duce în târg, acelea să le mâncăm noi.
Uită-te la croitorul Moisi, încă şi el cu peptaru de modă, se vede treaba, că a mai putut pune mâna pe doi trei coţi de materie, din care va fi făcut la cineva vestminte. În copilăria mea am auzit, că morariul, croitoriul şi cârciumariul sunt toţi hoţi.
Caută la cocoana Mărina! acum i’a trecut voia de se mai face păpuşă. Băieţi! femeie ca aceea n’aţi văzut, când era trei săptămâni până-n paşti, n-aveai să o cauţi decât numai în prăvălii, le părânda pe toate, şi în urmă tot nu’şi afla după gust: o auziai zicând „cât voiu trăi, să trăiesc bine”; în toată dumineca trebuia să aibă doaă feluri de friptură, apoi cafea în toată zioa de doaă ori. Acum mi se pare, că s’ar mulţumi, de ar avea şi mămăligă de ajuns.
În coace băieţi! vedeţi voi pe bărbatul acela cu rocul cafeniu? acela e, pe care’l pârâse slujnica în anul trecut.

George: Kindly let an eye under bell.
Keith: In Romanian and English, I got it.
George: Director is asked to agree with a romantic, (me)teoric conversation between Mureşan and Eminescu.
Keith: And then after?
George: Either a sketch of your thoughts beyond your works, or a present bad growth to be translated from American into Romanian.

Vecinul Dionisie după cum mărturisia satul întreg – era un tiran cumplit. El nu cunoştea altă desfătare, de cât să maltrateze pe fiinţele cele mai mici decât el. Când era în biserică, moţăia într-una, iar când auzia suspinul unui pătimitoriu, râdea şi se îngrăşa de nenorocirea lui.
După masă nu şttia petrece timpul altfeliu, decât apucând şi rădicând de urechi pe un câine ce avea; de ce ţipa biata fiinţă mai tare, de aceea îl tirănia mai înfricoşat. Dacă se întâmpla să easă la călare nu mai departe, decât cale de un ceas, atunci calul lui trebuia să fie tot spume, şi îndată ce se da jos, se uita cu cea mai mare desfătare la ranele ce i le putu face cu pintenii. Pe carul lui trebuia să fie totdeauna de doaă ori atâta greutate, câtă la alţii, şi îndată ce stetea vitele în loc nemaiputând trage, atunci se da jos şi începea a îmblăti cu o despicătură, încât vecinii trebuia să’şi întoarcă feţele de milă. De aici vedeai la vitele lui tot pete pe spete, cât ai putea pune palma. Şi ce e mai mult, lui nu’i era ruşine de ceilalţi oameni, încât îţi venia să crezi, că el se desfătează când îşi poate tirăni sermanele vite.
Femeea lui din multele bătăi ajunsese a fi schilăvită, până când în septămâna cea din urmă, când era să easă la biserică cu pruncul ce’l născuse, căpătă lovitura cea de pe urmă. Atunci se întâmplase să peardă o cheie, care el neaflând’o, o apucă de păr din pat, şi târându’o până la uşă, acolo o puse cu grumazii pe prag şi apucă ferestreul cu care îi ameninţă’ că’i va tăia gâtul.
Când pedepsia pe pruncii săi, şi aceasta se întâmpla foarte des, atunci le lega mâinile la spate, îi acăţa de o grindă, şi îi bătea cu o fune întreită, până când îi apuca boala, care scoate spume la gură.
O slujitoare pe care o află tăind iarbă într-o grădină a sa, o bătu astfeliu, încât remase fără simţire şi abia prin isteţimea  doctorilor îşi mai putu veni ceva în fire.
Când băga de seamă că i se fură poamele din grădină şi întocmia neşte puşti, care se slobod de sine, şi se necăjia dimineaţa când vedea că nu se puşcă nime.
Ameninţarea lui cea de obşte era: aşteaptă numai că’mi vei cădea tu în mână, şi o să te taiu bucăţi de oală! De te’aşu putea prinde, că atunci ştiu că ţ’aşi învârti cuţitul în măruntaie’ţi.
Rudele îi spunea, că el n-o să aibă sfârşit bun, de cumva nu se va părăsi de tirăniile ce întreprinde. Dar ce le răspundea? Ce’mi pasă, odată tot trebuie să moriu, apoi mie una’mi este, de voi muri pe pat, sau în furci, la grădina corbilor.
Un astfeliu de om trebuie să fie avut o creştere deosebită, căci ori şi cât greşeşte natura, dând unuia o inimă mai vârtoasă decât stânca din munte, totuşi judecând după faptele acestui neom, e silit moralistul să recunoască, că o creştere bună e în stare a face şi din leu oie blândă.
Mult îmi bătuium capul, să aflu ceva daturi despre creşterea ce putu avea această feară sălbatică în tinereţele sale; în urmă dăduiu peste un bărbat, care îmblă deodată la şcoală cu acest Dionisie. Acela îmi spuse, că omul, despre care vorbim, avu un părinte, Dumnezeu să’l ierte – care era cunoscut de tiran şi de turburătoriu. Doi fii ce mai avuse afară de acesta, de groaya tătâne’său au fost siliţi să iea lumea în cap. Spuindu-mi el acestea, îl întrebaiu nu cumva ar şti să spuie pe larg chipul cu care trata tată’său pe Dionisie, încă în tinereţe.
El îmi respunse, că ştie, fiindcă fusese vecin cu el uşă de uşă. Îmi aduc aminte – zice el – că acest Dionisie, când era băiet mic, afla o mare desfătare a’şi face jucării cu pui de paseri. Tat’său, văzând că fiiul află atâta desfătare în paseri, îi aducea colea pe la Paşti cuiburi de paseri cu pui mici şi golani şi că el însuşi alfa o mare plăcere, când vedea, că fiiul său smulge penele din aripile paserilor, le taie picioarele, le taie aripile, le sângerează şi apoi le lasă să sboare. Îi aduna mai încolo câni şi pisice, pe care le chinuia şi le tirănia în vederea tatălui său, care îi lăuda curagiul şi inima cea de bărbat. Tat’său ţinea porumbi, iar puii după ce le întorcea aripile, îi dădea lui Dionisie să se joace cu ei. Când era să taie paseri pentru bucătărie, atunci era ştiut, că tată-său totdeauna chiema pe fiul său Dionisie, ca să vadă, cum se cruciază acelea până să moară. Dar într’adins le tăia gâtul rău, ca să le mai poată tortura; căci apoi le slobozia prin curte şi râdea pe moarte de împreună cu ffiul său, văzând cum fugea găinele strâmb, cădea, şi iar se scula.
Dacă a fost aşa treaba, gândeam în cugetul meu, apoi nu e mirare, dacă din Dionisie se alease un astfeliu de tiran. Dacă odată pruncul s’a demoralizat într-atâta, încât nu’i pasă de sberătul unui câine pe care încă îl doare, ca şi pe noi, ba încă află desfătare şi mulţămire în tânguirea  unei paseri, ce încă are viaţă, de care cu greu se desparte, atunci din unul ca acela cu vreme nu se poate alege alt ceva, decât un tiran, un omorâtoriu de vite şi mai în urmă şi de oameni. Să căutăm puţin în pregiur de noi, şi ne vom convinge.

George: I guess the director will appreciate the theatre of old Romanian from German with craft of torture til today, paralel to acting items suggested in  more than one space for visualisations.
Keith: Torturing history can outcome both theatre and language.
George: You know that as American or as a connoiseur of Ardelenians?
Keith:Both again.
George: I heard you, you wouldn’t enjoy a museum on Manta Roşie, in Iassy, in the house of hangman, with his remainings, toward the pogrom ground. This Dionisie – Thracian with tragoi – was pushed from child Christ love for birds. It can be a video, something, with orthograhy and diction of the cannibal.
Keith: Balkan.

Cocoana Stanca era de legea pravoslavnică şi doria ca zelul care ea îl avuse către această lege să treacă moştenire şi la fiii săi. Din nenorocirea ea credea, că acest scop frumos nu şi’l poate ajunge altfeliu, decât dacă va zugrăvi pe Dumnezeu înaintea copiilor săi ca pe un egoist, care urăşte pe toţi ceilalţi oameni carii nu sunt pravoslavnici, sau creştini după cum zicea ea.
Deci când voia a’i deprinde în credinţă, n’afla cu cale să zică, cum zise Hristos, că Dumnezeu este tatăl tuturor oamenilor, ci îl învăţa: că Dumnezeu este părinte numai al pravoslavnicilor şi că pe toţi cei de altă lege îi dă diavolului spre munca cea de veci.
La început băga de seamă spre cel mai mare al său năcaz, că puncii ar arăta un feliu de împetrire, Maria, fetiţa ei cea mai mare i se împortivi odată zicând, că ea cunoaşte atâţa oameni cinstiţi între catolici, luterani, calvini, ba şi între evrei, carii locuiesc împregiurul nostru, cum se poate dar, ca aceşti oameni cinstiţi şi cu frica lui Dumnezeu, carii nu fac nimărui nici un rău, să fie osândiţi de către Dumnezeu la muncile de veci? Mumă-sa încă se sili a’i dovedi din deosebitele locuri ale sfintei scripturi, cumcă singură legea pravoslavnică este legea cea adevărată, şi că când ar vrea oamenii, ar putea fi toţi de această lege, prin urmare că n’ar avea cuvânt a se plânge înaintea lui Dumnezeu, pentru că i’a osândit, de vreme ce ei n’au vrut să se folosească de acea libertate (slobozenie).
Fiul ei Mihail avu într’o zi curaj a’i spune curat, că însuşi sfântul apostol Petru ar fi zis: „În ori ce popor, acela care se teme de Dumnezeu îşi face voia lui, îi este lui plăcut”, prin urmare, că Hristos în zioa judecăţii lumii nu va întreba de a fost cineva drept credincios, luteran, reformat, catolic, sârbus sau turc ş.a., ci de s-a purtat cu dragoste şi cu milostivire către aproapele său?
Pentru această obrăznicie a şi căpătat sărmanul băiat o palmă sănătoasă, carea folosi cel puţin într’atâta, încât nu-i mai veni în minte a supăra pe mumă-sa cu asemenea întrebări.
Ca să le poată păzi conştiinţa cu atât mai strins, se sili muma a le câştiga un învăţătoriu de casă. Mai întâi i se recomandă un bărbat deştept şi plăcut, care petrecuse doi ani întregi în o altă casă cu deprinderea pruncilor înaintându’i foarte bne  atât în cunoştinţe, cât şi în purtarea morală. Femeea se plecase în a’l priimi şi a’şi încrede copiii în grija şi manuducerea lui. Dar în sfârşit spre marea sa norocire află, că acela ar fi umblat la biserica catolicilor. Acum să o fie văzut cineva cum mulţămia lui Dumnezeu, că a scăpat’o de acea nenorocire, carea era să dea peste capetele copiilor săi.
În zioa următoare îşi tocmi pe D. Acsentie de învăţetoriu fiilor săi. Omul acesta e creştin bun, puţintel cam sălbatic în năravurile sale, în apucături timpit, de priceput încă nu pricepe prea mult, dar aceea nu strică nimic, căci cel puţin e pravoslavnic, prin urmare conştiinţa ei poate fi liniştită în privinţa mântuirei sufletelor copiilor săi. Cu toate că unii înnoitori se încercară a’i demonstra că mântuirea sufletului ar sta într-o pricepere bună şi într’o curăţenie a inimei, ea însă prin astfeliu de basne nu’şi eşi din cărarea sa şi remâne statornică pe lângă credinţa sa, carea îi spune că mântuirea sufletului stă numai în credinţa ei străveche.
Până acum a şi ajuns a se bucura de propăşirea ce fac pruncii săi în învăţarea credinţei; căci ei începură a urâ pe toţi carii nu sunt de religia sa, şi întâmplându-se în anul trecut ca să moară un străin, ce era tot de acel sânge, însă nu de aceeaşi mărturisire a credinţei, feciorul ei cel mai mare fu cel din tâi, care se opuse, ca străinul să nu se mormânteze prin preoţii de acolo, nici în ţintirimul lor, ca nu cumva să se muşte morţii între sine. Pentru această faptă îl şi binecuvântă Stanca, când era pe patul morţii arătându’şi mulţumirea ce o simte pentru apropierea acelui minut dorit, în care va vedea pe toţi cei de altă lege arzând în cazanul cel împlut cu foc şi cu pucioasă.

George: Through belief to the cannibalism of the dead.
Keith: A kind of saying. In fact, so many vampires and blood in movies.
George: In politics, as well.

Meşterul Pavel era curios peste toată închipuirea. El când ar fi avut a cere ceva de la Dumnezeu, negreşit că nu cerea alta, decât ca să’i stea în putinţă a şti ce se întâmplă peste zi în toate casele vedinilor săi. Dat fiind că nu ştiea pe ce cale ar fi a se câştiga aceasta, hotărî, ca să-şi facă din fiul său spion (iscoditor).
Gheorghie, aşa se chema acela, lua însărcinare de câte ori se întâmpla ca vreunul din vecinii săi să întreprindă  vreo călătorie – a se plimba pe dinaintea uşei vecinului în sus şi în jos, şi a fi cu luare aminte, cine intră şi cine ese de acolo în lipsa bărbatului. Dacă afla, că într’o casă aleargă servitoarea  în sus şi în jos, sau dacă luminările da o flacără mai mare, ori dacă vedea, că sunt trase perdelele şi e vorbă multă, atunci flacăra mai mare, atunci de loc trimitea pe Gheorghie, ca să afle ce s’a întâmplat acolo. De era zioa, atunci băietul avea voie a cere de acolo vreun lucru împrumutat, sau întreba după ceva; iară de era seara, atunci trebuia să asculte pe la ferestrii, sau dacă era cu putinţă, să intre înăuntru şi să se facă nevăzut printre oamenii acelei case.
Dintru început Gheorghie istorisi toate cu credinţă ce află şi ce văzu. Dar mai târziu luând în băgare de seamă că curiozitatea tată-său cu mult este mai mare, că despre un lucru îi pune câte zece întrebări: cum? ce feliu? Cine? Când? Unde? ş.a. şi că toată faţa lui se preface, când aude ceva rău despre oameni: aşa Gheorghie nevrând a perde această norocire din mână se întocmi în istoriile sale după gustul tatălui său.
De spunea, că cutare femeie priimi visită de la o vecină, în lipsa bărbatului său, atunci vedea că un ce asemenea nu-l mulţumeşte nici decât curiositatea, nezicând el altceva, decât: aşa, aşa! Spuindu’i însă, că la aceeaşi femeie ar fi intrat un bărbat străin, şi că ea cu acela ar fi râs ş’ar fi petrecut, atunci îl vedeai ascuţindu-şi urechile ca iepurii, ca şi când ar voi să’i tot spuie de acelea.
Nici însă îi era mai plăcut, decât când auzia, că cutare bărbat se ceartă cu femeea sa, sau că li s’ar fi întâmplat ceva neorânduială.
Ştim că băieţii au din fire o plecare de a se face altora plăcuţi! Deci Gheorghie văzând că înaintea tatălui său cu nimic se poate face mai plăcut, decât dacă va vorbi pe alţii de rău, aşa se sili din toate puterile a aduce la îndeplinire această artă mişăloasă, în care el în scurt timp făcu astfeliu de naintare, încât pe de o parte tatăl său primia raporturi despre toate trebile din casăle vecinilor săi, iar pe de alta n’a fost vecin sau vecină, care să poată scăpa cu faţă curată de către spionirea acesti baiet rău dedat.
Nefericitul întru atâta se dedă cu această crimă urâtă, încât nici acum la adânci bătrâneţe se poate despărţi de ea. Despre nime nu’l auzi vorbind de bine, la toată lumea se sileşte a’i afla scăderi şi viţiuri. Nu trece o septămână, în carea să nu dea el causă de ceartă la unul sau la altul din vecini; ce e drept, câteodată i se înfundă minciunele, îl trag la judecată, şi se întâmplă nu odată, de plăti sumuliţe frumoase drept pedeapsă pentru calomnie: clăvetire: nişte prieteni în zilele trecute preferind  calea cea mai scurtă, îl apucară şi-l bătură bine; dar cine ce învaţă, moartea’l desvaţă. El a fost şi remâne un clevetitoriu acum în vârstă de 30, cum era în cea de zece ani.
Pe nime nu-l vorbeşte mai mult de rău decât pe însuşi tatăl său. Acela după cuvintele lui, a fost un om ticălos, simplu şi prost.
De acestea auzind tatăl său, se zice – că s’ar fi plâns către nişte oameni zicând:: aceea e resplata ostenelelor mele ce am pus pentru creşterea lui, că acum la bătrâneţe să mă vorbiască de rău, să mă clevetiască! N-a citit el din Sirax, că hoţul e blăstămat, însă clevetirorul de zece ori mai mult?

George: Spion-iscoadă, calomnie-cleveteală, simplu-prost in line with libertate-slobozie.
Keith: While stories remain with the original.
George: As for modelling answers of humorous loan.
Keith: Creştere is alone by the time being it’s ok.
George: Try Un resunet.

Cocoanei Mariţa i se născu o copiliţă, model de frumseţă şi de sănătate. O faţă rătundă şi plină, ochi vii, o coloare sănătoasă, un pept lat, boltit, o talie dreaptă ca făclia, acestea erau însuşirile, prin care se distingea de toate băieţelele ce era de plasa ei. Bărbatul Mariţei plin de foc şi sănătate, a cărui privire îţi da să pricepi că prin vinele lui cercuieşte încă sânge din timpul cavalerilor, nu se putea sătura de dragostea ce avea către acel îngerel, o săruta, o lua în braţe, îi cânta, săria cu ea prin casă, şi zicea adeseori, Eliso! tu încă o să faci onoare familiei mele.
Mariţei însă i se părea, că ar avea de a îndrepta multe la acea băieţică. Întâi nu-i plăcea faţa cea viie, rumenă şi plină, şi zicea des că băieţica ei nu semăna a fată de domn ci de ţăran. Dar dintru toate nu se putea împăca cu talia ei zicând, că ar fi prea grasă. Bărbatul se afla în post ostăşesc. Deci îndată ce îi sosia aceluia o demândare ca să meargă la regiment, cocoana se sili a ajuta ici colea, unde i se părea că buna natură a făcut vreo greşală cu băieta sa. Mainainte de toate îşi însemnă o corsetă bună, în care ar avea să’i îmble coconiţa în toate zilele aşezată şi strinsă pe trup de însuşi mânile mumă-sa.
Preafireşte, că nevinovata fiinţă trebuiea să se supuie, să rabde dimineaţa când i o punea, trebuiea să o sufere peste zi, măcar că numai ea ştiea, cum îi strângea măruntaiele, cum îi apăsa cruduţele costiţe, rădicându’i umerii oblu în sus. Lipsa resuflării aerului curat, lipsa apetitului, toate acestea le răbda copiliţa fără a clinti măcar , mai pe urmă se îmvoi şi cu aceea ce’i porunci mumă-sa, ca adecă să şi doarmă noaptea în astfeliu de ferecătură. E mumă-ta,
 Cugeta băieta în sine – ai datorie să o asculţi.
După câţiva ani cocoana Mariţa avu bucuria a vedea, că ea a schimbat toate în fetiţa sa, ce a făcut buna natură cu sminteală. Coloarea cea vie din faţă perise dând loc unei feţe, ce o îmbracă trupul, după ce se desparte de suflet; un umer mai rădicat decât celalalt, şi pe spinarea cea dreaptă ca lumina, acum se vede râdicându-se un deluţu ce’i zicem ghibu. Amăruntele acestea însă le ştiea ascunde Mariţa prin periniţe, căptuşeli, suliman ş.a., încât tot îi mai remânea câmp a se bucura în sine că a putut depărta din faţă’i roşaţa cea ţărănească şi talia cea necioplită.
Acum se reîntoarce şi boierul dela spediţia de resboiu în care fusese de atâta timp. Inima de tată ardea de dorinţa ce o avea spre a înbrăţişa pe unica sa fiie după atâta lipsire. Deci îndată ce se apropie de curtea sa, trecu călare pe sub poartă, unde-l întâmpină o fetiţă palidă ce semăna a schilavă.
Fetiţă, întrebă el cu nerăbdare, acasă este coconiţa Eloisa?
Eu sunt aceea; respunse fetiţa.
Tu, Eloisa? tu fata mea?
Domnia ta tatăl meu?
Aii îşi întinse fetiţa braţele şi boierul dându-se jos de pe cal o îmbrăţişă, plângând amândoi: fetiţa lacrămi de bucurie, iar boierul de supărare.
Unde este mama ta, întrebă ofiţerul turburat.
Nu e departe, respunse Eloisa – şi duse pe tatăl său în odaia mumei sale.
Aceasta, văzându’l, sări cu braţele deschise să-l îmbrăţişeză.
El însă se retrase cu o răceală zicând: ce naiba ai făcut cu Eloisa mea?
Când m’am dus, am lăsat’o frumoasă ca un înger, şi acum o aflu schidoală!
Cocoana se desvinui în mii de chipuri; el însă n’ascultă nimic, ci ceru să-i dea ceva de mâncare.
Seara vorbi puţin, şi se culcă fiind ostenit de drum. Adoa zi dimineaţa porunci feciorului să’i înşale calul şi se reîntoarse la regiment, fără a’şi lua măcar remas bun de la cocoana pe care o lăsă încă dormind în pat, şi nici că se mai întoarse.
Lumea vorbi multe despre Eloisa şi despre slăbiciunile ei cele trupeşti. Ea auzind unele ca acestea se necăjia şi întorcându-se către mumă-sa zicea: acestea am să ţi mulţămesc Domnieitale mamă şi corsetei ce mi ai dat.

George: Endgroth.
Keith: Adaos follows.
G:Nu lua niciodată în băgare de seamă natura lor.
K: Ve presăra semninţe la multe rele.
G: Râde, când îi înfrunţi.
Se poate perde ascultarea pentru de-a pururea.
K: Necăjeşte-ţi copiii.
G: Nu da drept copiilor tăi.
K:Amărăşte pe pruncii tăi.
G. Fă-ţi copiii mincinoşi.
K: Fă-te judecătoriu.
G: Fă-ţi copiii preaîndresneţi.

Meşterul Silvestru îşi dăduse de zece săptămâni pe băieţaşul său Onisim la şcoală. Acum dar voia a’l cerceta ce a învăţat. Cum se miră însă, când văzu, că fiul său nu cunoaşete nici o literă, nu ştie cele zece porunci, nu ştie nici o rugăciune.
Bunule Doamne, ce şcoală ticăloasă e aceea! Dar ce ai învăţat fiule în şcoală, dacă tu nu cunoşti nici o literă?
Onisim: Am învăţat a auzi sonul literilor.
Tata: A auzi! ascultă nebunie de legat dela dascalul, la care eşti silit a’ţi da copiii!
Eu ştiu că omul vede literile, dar nu le aude:aici îmi vine să nebunesc. Aşa dar spune-mi cum auzi tu literile?
Onisim: În cuvântul : cap, audu pe a; în pept, audu pe e; în fir, audu pe i; în om audu pe o; în lup, audu pe u; ş.a.l.
Tata: Audu! măgărie oarbă! căci aceea o poate auzi şi un băiet de o jumătate de an, şi apoi ai trebuinţă să o înveţi în şcoală? O Dumnezeule! Ş-au perdut dascălii mintea, dacă vă învaţă pe voi astfeliu de nebunii! Spune’mi dar ce ai învăţat pe din afară?
Onicim: Pe din afară am o pele, în care sunt găurici mici ce se numesc pori, prin carii resuflă trupul, pe pelea capului sunt peri, la degetile mâinilor şi ale picioarelor cresc din pele unghii.
Tata: Taci, că’mi ajunge! Aşa dar aceea va să zică la voi a învăţa pe din afară! Tu trebuie dar să mergi la şcoală, pentru ca să ştii, că ai pele? Până când ai învăţat tu aceea poate că vei fi mâncat şi nuiele! Dascălii trebuie să fie toţi nebuni. Dar nici „Odată unul” nu l-ai învăţat pe din afară?
Onicim: „Odată unul” nu l-am învăţat.
Aşa dar ce ştii tu? Tu nu ştii nici număra?
Onisim: Ba foarte mult. Unul şi cu unul face doi. O jumătate este o parte din unul, când va fi împărţit în doă părţi. Unul e jumătate din doi, doi cu unul fac trei. Unul şi cu o jumătate din unul, e jumătate dreaptă din trei. Unul e a treia parte din trei. Trei mai puţin cu unul, face doi. Trei mai puţin cu unul  şi cu jumătate, face unul şi jumătate.
Tata: Ajunge. Ascultă ffiul meu, spune tu dascalilor tăi, că eu nu voiu, ca tu să îmveţi nebuniile acele. Tu să înveţi psalmii vecernii de rost, să înveţi catehisul, şi apoi acolo la urmă se află şi tabla cu: „odată unul”. De’mi ai fi învăţat tu până acum acestea, aici ţ’aş dat un zeceriu.

George: Our arrangement could be titled  „odată unul”, as for God.
Keith: Un răsunet.
G: Demândare ( demander) părintească.
K: Trecerea omului de la slobozenie la moral.
G: Creşterea face toate.
K: După multe izvoară.
G: Omul frumos.
K: În munţi e libertate.
G: De mult au protestat istoria.
K: Plăviţi ca mine.
G: I’ll write again but to you, Bulgarian, tranka-flianka, baba Stanka, optimi. Cincizecimi, prin bunăvoinţa domnului dr. Kopitar, duae lingue Italica et Valachica, dans la langue daco-romane, lingua rustica, non leguntur, octo/opt, sol/soare, cervuus/cerb.
K: Budai-Deleanu.
G: You did translate some of his verses .
K: Such as: 
G: Innate feeling.
K: Eclairer une langue par une autre, avec Saussure.
G: Toujours ou jamais du roumain.
K: Again on Manta Roşie?
G: Better Latin mania.




BENEDICTUS
Ben Todica

I

1

            SINUCIDERE

            Vezi tu ca eu am fost complet singur, aveam tot ce-mi trebuie, material, aveam emisiunea la radio care imi aducea un fel de satisfactie profesionala si de a contribui, insa eram singur, iar comunitatea nu,ts, nu raspundea cumva muncii mele, sa dea telefoane, sa spuna le-a placut nu le-a placut, sa-njure, sa felicite. Si faceam asta de ani de zile si de fiecare data ma intorceam acasa intr-o casa goala, ma asezam pe marginea patului si stateam pana se intuneca afara si ma gândeam la rostul vietii. Ce rost au astea toate, să fii singur.Dar vezi tu ca muncind sa-ti castigi existenta si sa contribui si la munca voluntara, la munca asta artistica cerand un efort deosebit si timp, intr-un fel te izoleaza de o viata reala, adica, la urma urmei, eu traiam intr-o lume virtuala. Si intr-o zi am zis ca nu mai are rost si am simtit ca nu mai are sens nimic in jurul meu si am zis ca o solutie ar fi poate sinuciderea.
            Si ma si imaginam deja pe un scaunel cu o franghie legata de gat, deja umblam dupa ele in gandul meu prin casa, prin garaj. Si cand am fost decis s-o fac, suna telefonul. care ma deranjeaza de la drumul meu si chiar am vrut sa-l ignor, sau poate-l ignoram daca telefonul nu insista, fiind in alta camera. Si m-am dus cu intentia sa-l deconectez. Si, punand mana pe el, am raspuns intr-un fel automat. Inauntru o voce de doamna cu un accent, vorbea in engleza, de sarboaica am dedus eu, care ma intreaba daca eu sunt dl Benedictus de la radio si ma roaga sa nu ma supar dar ca a auzit despre mine de la o familie si c-ar vrea sa se intalneasca cu mine sa stam de vorba.
            Mi-a spus ca e austriaca, are doi copii, c-a avut recent un accident de masina in care sotul i-a murit, ca au o fabrica de paine, ca are mici probleme si ar vrea sa ma cunoasca sa stea de vorba cu mine. Are nevoie de ajutorul meu, daca pot s-o ajut. Bineinteles ca n-aveam eu chef sa ies din casa la ora aia, ca eram pornit pe un alt drum. Insa ea a insista ca sa ne intalnim acum si am zis ca haide s-o ajut, sa vad ce vrea, si pe urma...
            Si mi-a dat intalnire intr-o suburbie la vreo zece km de casa, in Charlston, la jumataea drumului, la un McDonald. Zic, cum o sa va cunosc. Dar ea avea o voce, cum am zis,  de femeie de tara, un accent sarbesc, un om mai simplu, nu elevat. Si ea mi-a zis, nu-ti fa probleme, eu o sa te recunosc pe tine, ma astepti in parcare si doar iesi din masina sa te vad. Pentru ca ea mi-a vazut poza la familia respectiva si ma cunoaste.
            M-am urcat in masina mea Nissan Gazel si m-am oprit in parcarea din Charlston, de la McDonald. Am stat si am asteptat, afara, ma uitam la fiecare masina care intra si fiecare persoana care iesea imi imaginam ca aia e persoana si incercam dinainte sa prezic sau sa deduc ce probleme avea, cum s-o ajut. Aratarea si felul sa sugereze de ce natura sa fie ajutorul meu.
            Si la un moment dat apare in parcare  un BMW decapotabil alb si o pustoaica de vreo 18-19 ani, superba, care parcheaza langa masina mea. Bineinteles ca eu m-am uitat peste ea, mai departe, asteptam o femeie necajita, femeia din telefon. Gagica asta se da jos din masina si vine ea la mine, in loc să intre in Mc Donald. Si-mi spune, d-stra sunteti Ted Benedictus. La care, automat, m-am gandit   ce drac de ajutor sa-ti dau eu tie , cand eu sunt un parlit, iar tu cu masina asta luxoasa si figura, corpul, aratarea ta poti sa futi o juma de strada, sa te umpli de bani si sa-ti rezolvi problenmele oricat de mari ar fi.
            Si ea ma invita inauntru, daca am timp, sa stam la o cafea. Si incepe sa-mi povesteasca problema ei. Ca ceva timp in urma a avut un accident de masina si i-a murit sotul si ca a ramas singura impreuna cu business-ul si copiii si ca umbla sa caute sa gaseasc pe cineva cu care sa-si uneasca viata si ca a auzit ca sunt cinstit si stau singur. Si imi propune sa vada daca vreau sa ne cunoastem. Ce drac sa-i zic. Asta era o intorsatura nu stiu cum. Ciudata. BMW.  Frumusetea asta din fata, Vernusu', business-ul, ea are bani, nu trebuie sa faca nimic.
            Acum juma de ora cautam franghia prin casa. Si ii zic, bine, o sa ne cunoastem si dau sa plec, sa ma ridic. Mai imi dai telefon si vedem, nu stiu cand esti tu libera, cand sunt eu liber. Dar imi zice, nu, acum vreau sa vin cu tine acasa, sa vad cum stai, este posibil? Pentru ca nu vreau ca sa-ti dau timp sa te pregatesti tu sa ma primesti. Vreau sa-l cunosc pe adevaratul tu. Este posibil?
            Ok., n-am nimic de ascuns, poti sa vii. Si a zis, uite, tu mergi in fata si eu te urmez. Si-am adus-o acasa, am intrat, am aprins luminile, i-am dat voie sa inspecteze casa, i-am aratat cum stau. A fost impresionata de cantitatea de muzica si varietatea pe care o aveam, i-am arata si poze de familie, cum a cerut. Cerceta cu mult interes tot. Bineinteles ca nu-mi trecea nimic prin cap pentru ca pentru mine era oricum un sfarsit de drum.
            Si pe urma i-am pus niste muzica, am servit o cafea, una-alta,  si cu o incantare cumva s-a apropiat de mine si mi-a spus ca sunt ceea ce isi doreste. Si mai un pahar de vin, mai un dans, am inceput sa ne sarutam, si-am inceput sa ne dezbracam si sa stingem lumina, muzica, si nu-mi venea sa cred cum o tipa cu un corp, un copil, aparent, ca aratare, practic, si frumoasa, sigur ca  ne-am inclestat si am facut dragoste, si bineinteles ca pe urma am inceput iar sa bem si sa stam de vorba dezbracati in pat, la un pahar de vin, si, la un moment dat, imi spune ca-i place foarte mult de mine si nu stiu ce, si ca vede ca sunt un om foarte onest, cinstit. Zice ca ar vrea sa-mi destainuie ceva, dar nu stie cum reactionez.
            M-am schimbat dintr-odata la 90 de grade, mi s-a urcat sangele la cap si i-am zis, te pomenesti ca tu nu esti maritata si n-ai nici copii, si ca esti fata cuiva, ca poti sa ai 17 ani sau 18 ani, si ma poti baga in belea. Ea a zis, nu-i asta, m-a asigurat ca nu e problema asta. Si mi-a dat mai multe ghesuri (guessings, guess) sa vada daca ghicesc, sa vada, hai, care-i problema pe care o am?
            Si cand a vazut ca sunt asa de ingandurat si serios, a zis ca nu poate sa-mi spuna - maine, s-a sculat, s-a imbracat si a plecat.

2

             MICHELLE PFEIFER II

            Copilul batea la usa. Tipul l-a vazut prin vizor si s-a intors inapoi ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Ea, din dormitor, il intreaba, cine e, draga, la usa. Nu e nimeni.
            O fetita de cativa anisori se rostogoli pe perna in partea cealalta continuandu-si somnul. El a stins lumina.
            A doua zi de dimineata, el o lua de gat si incepu sa tipe. Dumnezeii ma-tii, sa nu-l mai prind pe fi'tu, sa faci ceva, ce trebuie sa-ti car eu cozile, si incepu s-o loveasca violent cu pumnii, era fost boxer. Cu fata umflata si plina de lacrimi, Michelle se aranja in oglinda, avu o senzatie de voma, gandindu-se cu durere la un alt avort, si pleca  la lucru.
            La Fabrica de vopsele din Sinaia nu erau niste conditii prea grozave ca muncitoare pentru o femeie care fusese odata campioana de sah la tineret a Romaniei si directoarea cinematografului din Ciudanovita. Eu ii scrisesem in mai multe randuri, in cinci ani de cand eram in Occident, si ea ezita mereu de frica sa nu-i iau copilul. Copilul de la usa a fost fructul primei noastre iubiri, iar ea era haituita de situatia in care ea era incoltita de ideea ca eu o sa-i iau copuilul si n-o sa-l mai vada niciodata, iar tampitul de langa ea nu-l accepta in casa. Fetita din pat era a  lor, facuta cu boxerul, asta o tinea prada sau inlantuita, ii tinea spiritul ei liber, c-ar fi vrut sa zboarte, dar n-avea unde.
            Eu ii scriam scrisori adresandu-ma fiului meu, iar ea imi raspundea la ele ca si cum ea era fiul meu. Aici a fost momentul cand eu am iertat totul si as fi dorit-o inapoi, dar acum era prea tarziu. In vest, dupa ce m-am maturizat un pic, iesind de sub vraja traditionala, am realizat ca totul nu e decat un joc copilaresc chestia cu gelozia, iar cei cinci ani de viata petrecuti impreuna erau de neegalat in comparatie cu un rahat din asta de gelozie sexuala.
            Deodata se auzi o sirena puternica in toata fabrica si lumea se intreba innebunita ce se intampla. Ea era cazuta jos ca o pasare, cu fruntea descretita, senina, ca o pasare care si-a luat zborul spre ceruri sau spre libertate. Se otravise. S-a sinucis. Acum copilul era al meu, nu mai era singur si fetita era a boxerului, dar amandoi orfani de mama.

3
            A doua zi, Sinucidera m-a invitat la restaurant. Dansam inlantuiti si recitam versuri in limba romana, daca ai sti tu ce-ti spun, nemtoaico, n-or fi atat de dulci chiuiturile elvetiene, fata iti radiaza sub hipnoza stihurilor mele, o hipnoza dubla, ca, de fapt, eu eram hipnotizat ca un soricel in ochii sarpelui, totul sclipea in jurul ei si a fetei sale. Eram pe scena ei.  . Era in control. Eram paralizat ca de sarpe. Ea controla totul in jurul ei si facea sa straluceasca. Era o hipnoza.
            Pe urma ne asezam la masa si imi spune viata ei. Sigur, pentru ca eram si eu curios, ce vrea sa--mi povesateasca, de ce-i e frica de reactia mea daca imi spune adevarul. Mi-a zis ca are doi copii. Sunt pe picioarele lor, sa nu ma sperii la propunerea ei de a-si uni viata cu mine, cumva, stii. N-o sa duc lipsa de nimic, are doua fabrici de paine, una in Australia si una in Elvetia, numai sa fiu loial. Sotul a iubit-o foarte mult si ea l-a iubit pe el, dar viata merge inainte si...
            Si ne-am ridicat si am plecat in parcare si, sarutandu-ne, am inceput s-o dezbrac de atata eleganta de pe ea, de parca dezbracam imparatul Frantei, spre sani, ca pe drumul de ea forjat deja in noaptea trecuta. Actul asta odata initiat era intrerupt de zgomotele trecatorilor, mame cu copii, nu era o parcare mica. In momentul in care eram impletiti pe calea asta euforica, depuierea ei fiind in trepte, cu fiecare parca desfaceam o ceapa de fiecare data avand o senzatie extraordinara, si pe urma mai aparea unzgomot din afara care ne distragea si mai genera un strop de adrenalina in sangele nostru, era un fel de dragoste  cu sare si piper.
            Dar natura parca era in favoarea noastra, care ca o floare de lotus a-nvaluit toata masina si toate directiile intr-o perdea groasa de ceata si acum, ca sa ne protejeze, sa ne dam drumul, ne vedeam protejati vizual si nu ne mai interesa ce e afara. Am inceput s-o dezbrac mai adanc, am lasat scaunul meu jos si, sarutand-o, am trecut-o usor peste schimbatorul de viteze in poalele mele. Cu hainele frunzarite pe ea, arata ca o lebada. Acum sa descriu actul sxexual, cum i-am infipt-o.
            S-a lasat cu ochii inchisi, si si-a dat drumul in jos ca sa nu piarda niciun rand din boabele stiuletelui care a futut-o aseara. Ia uite ce fericita sunt, parca-mi spunea Sinuciderea, si tu voiai sa pleci dupa franghie in garaj. Si nu ne mai saturam. Da' tu stii ca chestiunea asta cu tinerea futaiului atata de mult, cu atata adrnalina futaiul tine cat vrea dumnezeu, aici chinezii sun mesteri. Ca futiul nu este numai datul din cur, e mult mai complex.
            Am dus-o la masina si a plecat acasa.

4

            Noi facem tolstoism din postmodernism. Ne pitulam intr-o maretie tolstoiana. Kareniana era pe urmele mele? M-a luat pe mine pentru ca sunt un baiat bun si cei din jur au convins-o sa vada si alte laturi ale unui barbat decat cele dupa care alergau pustoaicele Sinaiei, calitati pe care nu le aveau toti. Ii placea de mine pentru ca eram inocent, baiat din Ciudanovita, nu din oras rafinat, ea era mai versata, vindea cravate la fabrica, iar unchi-sau era mare goanga la partid in inchisoare. Toti care o cunosteau pe Michelle ii spuneau Fatsa.
            Eram casatoriti de cinci ani si tocmai sosisem din delegatie de la Feldioara, la uzina R, de prelucrare a minereului de uraniu, din care Ceausescu voia sa obtina bomba atomica, viitorul Romaniei, zicea el. Si, printre altele, jucandu-ma cu fiul meu, care avea cinci anisori, imi spune ca mamica se joaca cu nenea sub plapuma in patul celalalt si ca pe el il lasa singur in patul asta sa doarma. Si-atunci mi-a atras atentia, am devenit curios, am zis ca nu vorbeste el bine. Dar rautatea din om nu te lasa, stii, ca daca treceam cu vederea, poate ca era in viata, si eram impreuna, daca nu insistam sa spuna copilul mai mult, poate era taticul, nu, era altcineva...
            Si pe urma am luat-o pe ea la intrebari si i-am tras o palma, pana mi-a spus ca e un fost prieten din copilarie si a venit sa lucreze si el la mina, ca n-a putut sa scape de el, nu stiu ce. Am aflat si pe urma l-am cunoscut pe tipu' si ne-am luat la bataie. Chestiunea este ca tipu' a fost un las, a scos cutitul si m-a taiat. Nevasta-mea a fugit acasa, era la o vecina unde se framnta de ce o sa urmeze, iar eu am fost dus cu salvarea la spital.
            Sigur ca a doua zi a venit la mine la spital ca o vaduva trista, imbrobodita, si atunci poate ca era momentul s-o iert. Dar cum eram in salon cu inca opt persoane sau zece, aia cunoscand de-acum povestea astuia taiat din pat, au inceput sa strige dupa ea, curvo, s-o umilească. Ce, ti-ai adus ibovnicul ca sa-ti omoare barbatul? Sigur ca ea mi-a lasat plasa, imi adusese niste fructe, eu priveam in tavan cu ochii inlacrimati, ea s-a intors si a parasit salonul, pasind drept, plangand cu demnitatea muntencei care infrunta umilinta pe care o merita cumva.
            Asta era un moment pentru care o admir, in care era inconjurata de toti lupii care o huiduiau, din care orice persoana ar fi plecat vaicarindu-se sau tinandu-se de pereti. Si din momentul asta ne-am intalnit doar la tribunal. Ea a ramas acasa cu baiatul si eu m-am mutat la parinti. Eram de-o seama, aveam 25 de ani.
            M-am cerut din nou acasa, unde erau radiatii. Viata spre moarte, dupa fiecare intrare in mina mureai cate o zi, era o moarte lenta, ca la o mie de metri adancime nu poti sa gasesti o groapa mai adanca decat asta, cavou de cosciug.
            Dupa ce tribunalul i-a dat copilul ei, pentru ca in Romania copiii se dadeau mamei pana la varsta de 11 ani, netinandu-se cont de partea vinei, si-abia la 11 ani copilul este intrebat unde vrea sa stea, cu tata, sau cu mama, asta m-a pus pe liber sa pot pleca in jurul pamantui. Judecatoarea sau avocata care m-a aparat pe mine era sotia inginerului Iulian Topala, un om cu mare viitor pentru industria miniera romaneasca, ale carui inventii si inovatii eu le filmam in subteran si le prezentam la conferintele nationale si internationale pentru promovarea tehnologiei miniere romanesti in strainatate.
            Bine, ca acum ce sa intru la rusi, pentru ca rusii au plecat la ei si au luat, deci, tehnologia pe care rusii au folosit-o in exploatarea miniera, ei nu au mai vrut sa o mai delivreze Romaniei, si atunci Romania a fost obligata sa-si formeze din franturi si ramasite de la rusi sa-si creeze propria lor tehnologie pentru exploatarea miniera. Si, fii atent, odata cu caderea lui Ceausescu, sperantele si proiectele si visele acestui inginer Topala, prabusindu-se, el s-a spanzurat de clanta de la usa dormitorului, unde l-au gasit sotia si copiii intorcandu-se acasa.
            Copil fiind, gasisem in garajul flotilei de basculante un sofer spanzurat cu cureaua de la ventilator pentru ca isi prinsese femeia futandu-se in pat cu altul. Era nemtoaica gagica. Mai si planuisem, cu o gagica unguroaica, cum sa-l omoram pe barbatu-sau. Ca sa vezi cat de proasta e lumea, si ei aveau doi copii frumosi. Si bunicul meu, padurar din Moldova, tot din curvaraie, l-au prins in padure si l-au batut cu patul pustii pana si-a scuipat plamanii. Toti de la uraniu, in afara de bunicu'.

5

            Trebuie toate tinute ca si varfuri de munti, mai cobori intr-o vale, nu le uniformizam, nu devin orizontala. Tocmai cumintenia ma interupe de la sinucidere. Am gasit usile si geamurile sparte acasa la Sinucidere, dupa ce, cu zi inainte, ma chemase la ea acasa s-o cunosc, ma tratase si vizual si fizic cu o atmosfera de eleganta si aristocratie care impunea respect si calm si liniste. Era o bucatareasa superba, toate erau la locul lor, in bucatarie, in baie, in dormitor, de parca faceam parte din casa asta de nu stiu cand, ca toate erau pe placul meu si mi se potriveau, aveam si pijama, halat de noapte, papuci, parca venisem la mine acasa.
            Dupa dus, m-am dus in dormitor, ea era sub plapuma dezbracat, luminile de carte aprinse, si sigur ca am inceput sa facem dragoste, era in pielea goala, si sigur ca am luat-o in toate stiulurile, si cateleste, si pozitia misionarului, cracii la umar, figura 48, nu stiu, si ea deasupra, kama sutra, chestiile astea, pana am cazut frant. Totul era enjoyment total. Am cazut pe perne, vorbeam, nu stiu de ce am aprins lumina si ea era fericita, fata ei era toata plina de incantare si n-a realizat pentru moment ce se intampla, ca privirea mea a aluneca in jos pe corpul ei frumos modelat, si a inceput sa scaneze cicatricile de cutit chirurgical de pe corp, lucru care m-a infiorat, la care ea a realizat, a tras plapuma si s-a acoperit. Vazusem pentru moment pe Frankenstein si monstrul lui. O taietura de deasupra sanilor pana jos la putsa, o taietura in cruce sub sani, si una pe mijlocul stomacului la buric. Dar cusaturile erau de asa proasta calitate ca acuma se vedea ca un sac de cartofi cusut cu ata de canepa, ca acum din acea zana si fecioara devenise monstru.
            Si a inceput sa-mi povesteasca de ce sunt toate astea, a inceput sa-mi spuna adevarul. C-a vazut ca m-a pierdut. A scos albumul cu poze si a inceput sa-mi arate copilaria ei, ca e olteanca, ca vine dintr-un satulet din Oltenia, ca era o fata grasa, cu tate mari, flescaite, si buci mari, un ghindoc, si ca toata viata a lucrat in fabricile din Austrsalia si acum la urma ca bucatareasa la spital, si toti banii pe care i-a agonisit i-a bagat in operatii estetice, pentru ca n-o iubea nimeni. Avusese peste vreo zece operatii, fiecare la 10-15 mii de dolari. N-am stiut ce sa mai cred, mi se facea mila de povestea ei si o respectam. Mi-a castigat compasiunea si respectul, ca, la urma urmei, Sinuciderea e si ea o fiinta care-şi cauta dragostea, incerca sa se faca iubita.
            Insa a doua zi, cand am gasit usile sparte, i-am spus ca eu nu pot face parte din povestea ei, ca secretul ei ramane cu mine, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, si ne continuam fiecare drumul sau. Ea m-a mai sacait de cateva ori de-atunci, venindu-mi la usa eleganta foc, insa eu acum eram in realitate. Si, mai tarziu, dupa ce a iesit de la puscarie, nu stiu pentru ce delict, m-a sunat, a raspuns fiul sotiei mele.
           

           

II

1
            Nu pot sa vorbesc la persoana lui. Ce le leaga pe-alea doua, Sinuciderea, invazia personala, iarasi sinuciderea aborigenilor in puscarii. Pune intrebarea daca nu cumva statisticile de sinucidere ale australienilor nu sunt cumva determinate de durerile acestora. Pentru ca ei sunt un spirit liber de 40 de mii de ani si dintr-o data am aparut noi cu civilizatia, cu orasele noastre de beton si claustrofobice ca niste Bastilii si dirijarile astea regimentale ale populatiei in infrastructura vestului i-a facut sa ne deoache, sa ne directioneze spre chestiile astea de autosinucidere, pentru ca ei nu ne pot rezolva pe noi fizic, decat spiritual.
            Faptul ca am venit noi si i-am deranjat de la pescuit, le-am mai luat si copiii, am intrat in viata lor si-i mai acuzam si de incest si alcoolism, tragandu-i prin tribunale si puscarii, sinucidere sigura pentru ei, care nu accepta sa li se ia libertatea, pentru unul atat de liber ca aboriginalul. Este ca si cum ai acuza un rechin ca te-a insfacat de picior, tu fiind infractorul care i-ai invadat teritoriul, el nefacand nimic anormal, doar natural, i-ai fost hrana, erai in teritoriul lui si el te-a halit.Si atunci, de doua sute de ani, rasa alba a hotarat ca daca nu poate sa-i distruga fizic, sa-i invadeze prin incrucisare, luandu-le copiii si transformandu-i in slugi si copii de infiat, incrucisandu-i cu albi. Pui corciturile sa intre in ei. Nu mai fac parte nici din ei, nici din tine. Poti sa-i comanzi.
            Nu rare au fost cazurile cand aboriginezi maturi au venit sa-si claimuiasca sotiile ca legitime prin hotatarea lor tribala si multimilenara. Acestia de multe ori fiind arestati si dusi in tribunale, acuzati de incest si rape, viol. Unii chiar omorati la fata locului de administratia sau justitia locala.
            Ei au o cultura orala. Fara scriere. De 50 de mii de ani, datina si istoria le este transmisa verbal printr-un mecanism social numai al lor, unic, in care familia clasica, de mama, tata si copii este formata din trei soti la aboriginezi. Intotdeauna in familie se vor afla doua sotii sau doi soti. Intotdeauna va fi un sot sau sotie student si un sot sau sotie invatator, incorporand in acest invatamant si scoala. Noi albii fiind imprastiati cu scoli, bunici, mamici, tatici, bla-bla - parintele batran aboriginez sau aboriginal, whatever, initiindu-l pe cel tanar in arta supravietuirii,  transmitandu-i prin povesti, cantec, joc si secretele unei casnicii fericite, toata istoria milenara a parintilor sai.
            Nu cumva toata aceasta karma se resfrange asupra noastra, a albilor, care am venit si i-am disturbat din evolutia lor? Nu este o poveste a mea, dar ei poate ma pun sa ma sinucid.
            Si acum ma duc inapoi in povestea mea. De la aborigenii batuti in custodie, la o nemtoaica  incinsa din bataie, pe pulpe in sus, din gelozie, de ... Pentru el, iarasi am un respect deosebit, si n-as vrea...  Sau asiaticul iradiat de la Ciudanovita  care isi manjea femeia la buzele pizdei cu creion chimic, ca la baia comuna a minerilor cand ieseau din mina, sa-i urmareasca pe toti la pula sa vada carte e  manjit cu creion chimic si sa i-o traga cu o coada de tarnacop.
            Care suntem nebunii, noi ciudanovitenii sau noi, Vestul? Dupa ce a iesit  de la puscarie, Neigel, aboriginez, s-a casatorit cu o englezoaica si o fetita. Dupa nasterea ei, s-a trezit cu politia acasa, care i-a interzis sa mai locuiasca cu ele impreuna, fortandu-l sa se mute, iar sotia lui il viziteaza zilnic cu fetita, pentru ca e tatal ei.

2

             Iordan Tasov , cu care m-am imprietenit in campul de refugiati din Latina, venind special de la Camberra, unde era student la geologie, sa ma vada in Melbourne, s-a revoltat la faptul ca un om ca mine, cu un palmares in lumea filmului, sta si lucreaza la Philips., complacandu-se cu un salar si o viata modesta dar lipsita de griji. Repede m-a ajutat sa impachetez valizele. A doua zi m-am lichidat de la fabrica si am plecat la Canberra, sa locuiesc cu el si sa-mi incep cursurile de limba engleza.
            In Melbourne-ul multicultural nu aveam nevoie de engleza, pentru ca lumea muncitoreasca era dominata de greci si italieni. Ori eu vorbeam italiana. Insa daca vroiam sa intru in lumea artelor, sa-mi fac practic meseria, trebuia sa vorbesc engleza. Si asa am ajuns la The Red Taffe College in Camberra, unde am cunoscut-o pe sotia unui avocat in varsta de 35 de ani, care-mi preda engleza, care m-a uimit cand mi-a spus ca ea in viata ei n-a fost nicaieri din Canberra. Mie, celui care am colindat jumatate de planeta si traiam inconjurat de oameni ca mine nu-mi venea sa cred.
            Iordan studiase arhitectura la Moscova, iar in anul trei, la intoarcere spre Bulgaria, a luat ruta Polonia-Iugoslavia, in ultima cerand azil politic. Si astfel, iugoslavii l-au dat italienilor. In camp, el avea un regim foarte militar. Si intr-o dimineata, pe la 5, neavand somn, am luat-o la fuga in jurul Campului. Si intr-un desis, intr-un cotlon al campului, l-am zarit pe Iordan juggling bottles si ne-am salutat, noi fiind singurele vituitoare treji din cele 2000 de persoane cate erau in camp. Si ne-am imprietenit, de acum intalnindu-ne in fiecare dimineata, alergam impreuna cate zece kilometri si dupa amiaza jucam tenis.
            Ba chiar s-a potrivit ca am venit in Australia in acelasi avion, stand unul langa altul. Numai ca el a vea destinatia Sydney iar eu Perth si la Melbourne ne-am despartit.
            Nu mai auzisem de el de doi ani in ziua cand mi-a batut la usa. Ma gasise prin departamentul de emigrare.
            Filmul cu cainele il facusem inainte de a ma duce la scoala la Canberra.
            Ce-a fost la urma? Canberra. Da. Incerc sa intru pe un fagas, pe care din ele? Teoria lui ca sa vin la scoala, ca scoala este totul, este cheia succesului nostru cade tocmai prin el care renunta la meeseria de geolog si se apuca de varuit case, care in scurt timp il face milionar. Milioanele sunt bune pentru a fi visate, insa nu oricine le poate tine in frau. Pentru ca, plecat intr-o croaziera in jurul lumii, ajunge in Columbia, isi pierde toti banii la un cazinou, joaca pe datorii si devine prizonierul  ideii de milionar, al milionarismului, fiind arestat, nemaiavand nicio sansa de a se intoarce in Australia.
            Si cum m-a surprins la inceput, in ziua cand mi-a batut la usa, tot asa a facut-o printr-un telefon in care-mi spune ca este prizonierul unei infractiuni create de banca columbiana si-mi cere sa contactez media australiana ca sa-l contacteze si sa salveze cetateanul australian kidnapped in Columbia. Eu il cred, si de asemenea media, la convingrerea mea, si sub presiunea articolelor din media, a interviurilor si insistentelor presei, statul columbian si organele locale de acolo, probabil ca sa scape nu de un paduche ci de un insignfiant ciot sau trouble maker, ii da pasaportul inapoi si-i da drumul sa plece. Dupa cum stim, Columbia are mult mai importante probleme cu drogurile sa se incurce cu un  milionar amator.

3

            Rujita, nevasta lui Iordan, devenit Jordan Atkinson, vazandu-ma singur si baiat cuminte, s-a gandit sa ma introduca la o fata necajita si cuminte, Biserca, o croatianca - i-am pus o coronita, la croata. Avea o fetita de 8 ani care ne pandea prin gaura cheii. Dupa ce o imbrac, cu gustul de artist, incepe sa fie curtata in comunitatea croatiana - inca o coronita - si la scurt timp dispare. Deci eu cand am cunoscut-o ea era imbracata ponosit, taraneste si fara gust. Dar in pielea goala era o pasare maiastra. Si sigur ca intr-un costum de casa de moda a devenit un star. De ani de zile era singura, n-o baga nimeni in seama. Ca sa vezi puterea modei.
            Pasarile lui Brancusi din Galeria Nationala a Australiei ma consolau de fiecare data, in vizitele mele          de refacere sufleteasca, spirituala, erau singurul mod de a fi in Romania, de a fi acasa. Si nu numai atat, dar, im, dinamismul lor, of, im, catre o directie, oricand posibila, iti dadea un sens de libertate si speranta, parca spunandu-ti, priveste spre cer si vei fi salvat.
            Bineinteles ca  partea aceata spirituala din mine era mereu stimulata  de studiile mele pe care le faceam in biblioteca nationala de peste drum, unde imi petreceam ore intregi studiind marii cineasti ai lumii. Si in aceasta perioada nu pot sa nu-l revad pe Serghei Eisenstein in experientele sale spirituale din Sud-America si America Centrala.
            Jordan se intoarce din Columbia, vinde casa, se desparte de sotie, casatoria parandu-i-se o pierdere de vreme, ca sunt in viata asta multe posibilitati de a se ajunge si pleaca, si dispare fara urma. Nici in ziua de azi, 11 iunie 2010, nu mai stiu unde e. Nici de sotia lui si nici de Biserca.
            In aceste momente, destinul meu ramanand tot atat de putin conturat, nedefinit, ca al celor doua pasari brancusiene si al legendei maharajahului din Indore care le inconjura. Sa fie oare faptul ca, de cate ori am trecut pe langa ele, le-am mangaiat, si, precum sfera de cristal a printului de lotus care are puterea de a incatusa duhurile rele, au putut sa-mi transmita sau sa-mi ia nefericirea din jurul meu? Sa fie oare in ele ascunsa iubirea maharajei pentru maharani, sau razbunarea cuiva, sa fie un bad karma pentru mine, sau de fapt norocul? A fost oare destinul nostru sa ne intalnim aici in Canberra toti trei, perechea si eu.
            A doua zi am plecat spre Melbourne.



GUTUI  ÎN  GEAM

Macaroane albastre
            Am sarcină de la împărăţie să scriu eu azi în jurnalul lui tata, că sărmanu' de el n-a avut timp, a bătut (şi-a făcut şi băşici la degete) cicncizeci de pagini (la maşină) din roman. A zis că mâine îl dă la tipografie. / Când am venit de la Măriuca (şi de la Dan) l-am găsit pe tata făcând macaroane cu brânză. Seara, la televizor (la telejurnal) au anunţat: Stimaţi telespectatori, astăzi, în ziua de 9-12-1987, tovarăşul director al BIPB a făcut macaroane cu brânză. Acest tovarăş este şi scriitor. Mâine vor apărea pe piaţă volumele sale de poezii şi romanele. La unul din miile sale de romane lucrează şi în prezent. Acum acest tovarăş, care se numeşte George (Gheorghe) Anca se uită la acest telejurnal, iar după aceea va juca un şah cu cineva, că n-a obosit muncind la roman. La ora 22.30 se va uita la filmul italian de la bulgari (de pe programul 2). Macaroanele făcute de tovarăşul Anca au fost formidabile (am spus că AU FOST, pt. că s-au bătut turcii la gura lor şi le-au terminat înainte ca filmaşul nostru să fi ajuns la locul crimei.) / Dacă nu se grăbeau să le mănânce, acum la telejurnal noi vă ofeream cele mai bune macaroane cu brânză. Nici Eminescu, cel mai mare poet român, n-a făcut macaroane mai bune. Călinescu, cel mai mare critic literar român, a făcut odată nişte macaroane... (nici câinii nu le-au mâncat). Mâine seară vă vom prezenta mai multe amănunte, căci acum s-a făcut 10.30 şi vreau să mă uit şi eu la filmul ăla italian. / Comentatorul sportiv (Cornel Pumnea) care a prezentat acest telejurnal (am uitat ce vroiam să scriu, aşa că...) / Tata a vrut să mănânce nişte macaroane (macaroanele nu le mâncase, dar le-a ascuns că să nu le filmeze cei de la televiziune. Căci filmul cu macaroanele, peste 100 de ani, va valora 100 de milioane de dolari). Tata vrea să se îmbogăţească, a cumpărat un aparat de filmat, a filmat macaroanele şi, peste 100 de ani, va deveni milionar. Se apropie filmul italian şi mă duc şi eu să-l văd (ora 10.00 – 10.21 p.m.)
            Juma' de macaroane pe aragaz. Sub grilaj, o scoarţă din mizeria talentului – romanele coapte (când scriai, ningea prima zi, cu fractali). De vreo juma de oră (una întreagă macaroana), trebuia să fiu schiu, sau să schiu fiu, mneata şi toţi baboii, ochii în loc de scrii, da' acum zâci după acum, after (k)now (că pă bulgăreşte from americăneşte, from italieneşte, dacă mai suntem noi pre limba românească, da' şi pianistei i-au strivit motocicliştii degetele, revoluţie culturală, şi-a şi spart farfuria pentru macaroane când şi-a adus aminte). Vine seria a doua. Acelaşi scriitor îşi face singur sandwitch, nene, că scriitoarea dintr-a noua doarme hemingwayan (na-ţi-o cultură), n-ar citi şapte genuri pentru teza amânată, de sâmbătă, n-ar antama (cam impropriu) tema şahului (aseară, de nervi macaronari, a luat bătaie şi muta şi damele pe coordonată, nu pe abcisă, şi nici nu mi-a amintit şi mie extragerea rădăcinii pătrate. Te trezâşi, ţâpi, în replică, la Jane, ca-n Eschil (Perşii), ţipaţi când ţip (Xerxes), începe cu ei şi Burkhardt litania şansei-neşansei în istorie. Bye.
            N-ai mai scris, ai făcut un om de zăpadă, în pervazul de la bucătărie, s-a topit până seara, nu şi pălăria, ochii, nasul. Telefonul cu Plata, şi-al ei nins, îi părea rău de noi. Ce-ai făcut cu al doilea om? Doi bulgări, mai confecţionând unul şi pe balcon. Câinele ni s-a impus, necrolog. Câinele a ros plasticul de pe scaun şi s-a suit pe masa albă, zgâindu-se şi el la zăpadă, că tot e negru (i-a mai şi văzut pe fraţi de-ai lui la tv.) De-atâta frig, mă bucur şi la isterii. Să tot fie minus zece pe lumina dinaintea nopţii. Zăpada asta mai spălăceşte întunericul. Morbiditate cvasinaţionalistă (şi de ce nu-şi dorea sieşi străinătate?). Citeam de nu-mi aminteam cititul, strigaşi-nicaşi, nume deodată familist (noicăreală, Nicasius, noicolatru, noician, noicist, noicoman, noicofil, nicasic). Ai venit, între acestea, văitându-te de cap, ardeai, n-ai terminat omleta, dârdâiai după două pere îngheţate, ai băut ceai, ne-am dus în camera ta, am pus aeroterma-n priză, ţi-am citit discursurile lui Farfuridi şi Caţavencu, ştii definiţiile speciilor, uită-te pe fişă, ai citit un pic din text, la franceză, şi condiţionalul. Eram trist, antrenându-vă pe „mon page, mon beau page”.
            După cei 100 de ani. Domnul George Anca (domn pt. că între timp şi-a pierdut reputaţia  de director al BIPB, nu de alta, dar biblioteca a fost desfiinţată) acum tocmai a vândut la licitaţie ultimul film cu macaroane, care s-a vândut, spre marea bucurie a Excelenţei Sale, cu 1 000 000 009 dollars. Cumpărătorul a fost Donald McReagan, unul dintre sutele de copii pe care Ronald tatăl i-a făcut cu o târfă de primă clasă, în acest interval de 100 de ani. Primul preţ la care s-a vândut a fost 50 – 50 lei, iar cumpărătorul a fost un italian venit în România, şi pentru că i se făcuse dor de macaroanele de acasă... Din păcate însă, credem că macaronarul va avea mai mult succes la vânzare în următorii 200 de ani.
            Peste 200 de ani. În acest interval, domnul G. Anca a reuşit să-l înduplece pe Giovanno Buonarota (macaronarul) să-i dea filmul înapoi, cu condiţia ca G. Anca să-i facă nişte macaroane identice, însă cu sos de tomate. Acum dânsul (Excelenţa Sa, d-nul G. Anca) a vândut ultimul său film cu 770007799840 dollars. Dar ce se aude? Poliţia! Toţi fug speriaţi. Bătrânul servitor se uită supărat la cei ce vin cu trăsura aerodinamică. I-au stricat toată bucuria. Dar nu! Banii erau falşi. Poliţia propune acum scriitorului să-i dea bani adevăraţi în schimbul celor falşi. Plus vreo 7 ani de zdup. / Peste 7 ani. Cu altă ocazie.
            Macaroanele respective au existat. A treia zi, am terminat resturile, punând şi sare şi zahăr peste ele, uit în ce ordine. Om mai vedea, om mai înghiţi numai otravă, lumină pe datorie. Mi-a arătat ciornele în creion (i-aş da zece). Prozodia chitului. Molift rimat cu nu-mă-uita nemţească. Aş scrie că nu mai ninge. Transcenderea muzicii, somaţia haosului, pe terminate ardeii, norocul de ceapă. Cine n-ar refuza învierea după viaţa asta? Vaguri congelate, inepţii de drag, târziul duminicii din foame-n somn, n-am nimic de scris, nu pot copia, mi-e dor, mie nu mi-o fi. Tema, la noi în casă, ce se strică nu se mai repară, pernele scaunelor roase de câine, la fel şi noi, poveşti de degradare, temniţa noastră. Slabă speranţă şi pe ziua de azi în ţara românească, poate mâine, câinele negru, telefonul alb, lipitura învierii dinaintea învierii.
            Mă terorizezi să-ţi terorizez răutatea. Nici ucidere, nici sinucidere, nu renunţare, nu neputinţă, nu refuz, nu perplexitate, nu, nu, nu, toate la un loc, moartea ta, întoarce-te vieţii, altei, fragede. Valea Kangra abia însângerată de dragoste. Jumătate lichid, jumătate nimeni, adică tot eu. Războiul de ţesut, cascada, tantra chiriaşei, izvorul nimicului, creste în judecătoria de cenuşă. Implori în dialect fonetica întoarcerii la răscruce, diminuează-te taliei înmuiate la vorbă, încă puţină sanscrită în gând, grija lor ca a voastră. Asanas over, sunase telefonul, ai tăi ştiu că-mi place să vorbesc, leagă-te de mine şi-ţi dau telefon. Mai ştii tropicalitatea, te-am luat la goană pe uşă afară, ce studenţi, ştii de ce-mi aducea cărţi şi-mi căuta compania, află că umblă după slujbă pentru maică-sa. Spre Sicilia, cu soldaţii, fumul Etnei până-n Humuleşti, ochi în ochi, aproape cuplu. Copita adâncă, vagă magie de întâmplări neînţelese în ţara vâlvelor.
            De când am renunţat la limbă, fără de voie, comunicăm cu frig şi morţi nepomăniţi pomenirii. Nu sufăr a nu şti cine sunt, ci că nu sunt a şti. Nu e vorba de mine, de tine, de toţi ai nimănui, materialitatea persoanei către persoană. Nu se mai află niciun joc de supravieţuire. Dramatizează hronicul, Nicobar-Andaman-Lancrăm, de-ai accepta puţină Indie, vâlvele orante. Dramatizare imposibilă, preferinţe matematice, afumat replicantul lui Poincaree de prin România, Racoviţă. Consoanele, şi gata cătuşa, pe burta cifrei, totalitatea nimicului. Dinozaurii şi poeţii dispar la schimbarea climei. Călătorule, nu te duce la Sparta.
            Aveţi ce mânca, de ce pui întrebări indiscrete, te iubesc, şi eu, o să ne găseşti spirite, darmatism – a sta de vorbă despre orice, la paişpe ani e nervoasă, dacă nu-i iese o linie, face scandal de tragedie, aseară mi-a recunoscut că ce-o fi apucat-o, conversaţie tibetană, orez himalaic, o iubesc, sună, n-aud, ca la tine, ba da, creaţia, am întrebat, pâine, tichete, vitrina albastră, tratează băieţii cu indiferenţă, telepatie, în privire nerăbdare de a pleca, m-am gândit apoi la nepoţica lor leucemică, focuri de stins, se pronunţase, la obiect, mi s-a părut, instituţionalizăm împrumutul, ştiu toţi ce e cu noi, nu s-apucă ei să-mi ceară pe transport, observase că sunt strâmtoraţi şi ei, cât să le crezi, te-ajungi bogat primind de la săraci, asta tot o teorie, şi ăsta că să mă uit la bulgari să văd pe Moş Crăciun, lasă, domnule, mi se face rău, doar nu le mai avem pe astea, uită-te, dă cadouri, tocmai, să-ţi fi cerut vechimea, aseară când ai sunat n-am auzit, Nana era cu Mări, eu ascultam la radio, stăm acasă, jucăm şah să uităm de foame, a luat note bune, sunt mulţumit, acum e la reuniune, se relaxează meritat, nu stai de vorbă, ăştia trag cu miliardele la dispoziţia colegienilor lor, merci, fără de niciunele, m-aş culca, mi-e-frig-mi-e-câine, iar ei mai şi râd, nu se-mping în umeri, secretizate existenţe.
            Spaţiu-cuvânt-muţenie. Surioară cu pojar. Mamă! Tată! Bere este, sodă nu-i, şi zlotu' l-am chiert. Fulgerătura mută a vâlvelor, ceasul cântă două melodii vieneze. Mamă, ştii c-a murit Rafira? Lulu Popii, Lulu, Lulu Popii! În împărăţia nisipului – bolţi, woodoo, catacombe. Popă cu ochii de clacă. Iarăşi cu toţii pe grămada de nisip. Sub arini, cu gâştele, fonfilor, tonţilor, botează cinsprezece gâşte, ia-le de unde nu-s, apelul nominal, tata – haid' cu mine, la călăstură, gloabă (trifoi şi varză pe Valea Pierdută), pentru gloaba ce-ai plătit, încaltea de-ai fi murdărit cum se cuvine pajiştea vitelor, da' ce, numai vitele să aibă iarbă mare, gâştele nu?
            Mama – nu care cumva să ieşi din casă, de ce, a trecut prin sat un câine de aiurea, turbat, mare cât un viţel. A muşcat, sub arini, câţiva copii. Acu' e-n satu' de jos. Un ţăran răpune hiara, o aduce pe umăr în sat – la Budapesta pentru lecuire.Ei, proştii, eu unu' nu plec în dricu' verii, de m-aşteaptă tot lucrul câmpului. O babă spală rana lui Vasile, am văzut căţei în rana ochiului, zău lui Dumnezău de n-am văzut ca nişte căţei mici în rană. Ţăranul îşi bagă vârful gol al piciorului în gura câinelui. Hai, muşcă, mă! Nimeni nu-l opreşte, i se umplu degetele şi talpa de sânge – vechi – o zgârietură, şi el să plece la Budapesta.
            Încercarea cerului, mergea cerul cu tine, şi cu mine mergea, atunci de ce nu crapă-n două. Scuipatul cucului, Lulu's gone away, dramatizare de jucat în holul liceului, unde aţi avut reuniunea aseară, Mări a stins lumina, n-aţi dansat, proastelor, tot ea s-a dat colindătoare în autobuz, şi numai pe drum aţi cântat Beatles, ăştia mergeau în troleu (dacă n-a vrut Nana?) Bătaie la uşă, salut, iar v-aţi căptuşit. S-a terminat torpila. Cine ştie câte pagini aş fi scris azi, ca duminica trecută, dar Lulu & Blaga. De pus în engleză (de jucat cu studenţii, la Londra).
            Herr Lehrer Roth. Românii tăceau. Reprtenţii, în primele două bănci. Ajunge erster (cinci creiţari, în loc de doi). Fraţii Blaga – Liciniu, Longin, Lucian. Au ieşit din mama ca dintr-o şcoală. Orele de silenţiu. Barbă de argint, minte de aur. Urmutter, substanţa activă. Farmecul bastard al urbei Sebeş-Alba. Sunetul de orgă. Bildung is Freiheit, cultura e libertate. Un pumn de ţărână străvezie (cf. statuia lui Ladea).
            Bistra, uliţi pline de guşaţi olari. Era cam transparent, că şi brotăceii (d-aia nu mor). Masa Jidovului este Masa Uriaşului. La picioarele cailor. Mama a avut şi ea cânva 17 ani. Ochiul de mare, ca şi cum marea ar avea ochi în vârful muntelui. Hans Wolf, mâncător de valahi. Blajinul deocheat de spaţiu şi timp. P. 77: Trecând adineauri pe lângă mormântul lui Andrei Mureşanu auzisem ca un zăvor de coşciug ce se deschidea, şi-un clinchet de candele aprinse de cineva în mers nevăzut. Spectrul îl urmărea încă. Otrăvirea câinelui Nero. Pasiune pentru doi swami. Din neamintire în amintire, cultul părinţilor morţii ocolul jocului sorţii. Hai, la vară, la Ipoteşti şi la Lancrăm, lasă tabăra internaţională, rămâne mama cu animalele, le scriem în fiecare zi, ne-om simţi, ai vedea şi mănăstiri. Opul s-ar chema Blaga, nu Lulu, ori Blu-Blu. Pentru drama Blaga: apoi, domnule, s-aduc şi bâta? Ad-o, omule, ad-o, în ziua judecăţii. Bufniţa, cf. Brâncuşi – şoimul. Paşaport pentru Bucureşti. Daussen. Delegat al cuvântului.

mama se mişcase peste pământ
pământul se mişcă peste mama
de-aş mai mişca în mama
la orice mişcare născându-mă
peste pământ sub pământ uşa
mai frumoasă moartă mai frumoasă moartea
păsăruica scrisului Brâncuşi
cenuşiu culcată pe-o parte
în fundul cutiei cu ochii deschişi
spre ogor zvârlind-o căzu pe ciment

            Mama vine cu 24, rapidul. Liviu ne chemase în Baia de Criş, Lancrăm e pe la vreo 120 km. Transcrierea subiectelor, dramatizarea hronicului (citeşte-l, măcar) – ai preferat Zamolxe. Voiam să te familiarizez cu existenţa revistelor (o vrei pe cea de şah). Ne trecu ultima zi de singurătate a noastră fără mama. Nu ştim telefonul de la salvare, nu bate-n masă că se-mplineşte (refabricarea). M-a zgâriat, ca pe tine, bouganvillea. Pasiunea pentru Beatles. Stingere către stingere. Citiţi de ciocli pe bacşişuri. Prima oară când nu mi-m scos paltonul (şi morţilor le e frig). Întârzieri de trenuri, mai ales internaţionale (copiii nu mai au voie-n gări, la aruncat dulciuri – dacă nu primeau, aruncau ei cu pietre – îi fotografiază şi fac propagandă). Nu guturai sărutai.
            Şi pe dv. v-a chemat la miliţie, doamnă (i-a venit inima la loc, arsese bancurile: era pentru altceva, să scrie, de mână şi de tipar, toţi oamenii spre identificare de „prostii”, deci manuscrise). Cioc-cioc, un băiat din Gorj, în delegaţie şi de voie. Inventarea unui porţelan mai ceva decât Meissen îi adusese concedierea lui şi a nevestei, patru luni detenţie (nu plecase din casa maică-sii obligate s-o evacueze. Unul s-a spânzurat, altul a făcut şi el ceva, casă-n cetate cu zid de 80 cm, singuri în curte, dar bărbatul se îmbată zilnic şi o bate. Spicheriţa sârboaică: „dragi telespectatori” (români). Îl acuzase, totuşi, că a violat o femeie de serviciu.
            Câinele, revăzându-te, după săptămâni, îţi dă ocoluri cât mai largi, ca unei turme, se complică dulceaţa conversaţiei cu fel de cataclisme de cameră, de tren, de încuscrire, de congres antropologic, de cristal băut din cristal (vodcă românească), de maşini zdrobite de treiler (nu aţi auzit, n-am avut vorbă de sanscriţii fii şi discipoli, merci, everybody's one). Fac poezii, şalangere, înţepăcios cocolos, cât a mâncat păsărica din gura mea, nu s-a mai pişat unde l-am spălat, apă caldă ori rece nesex ne petrece, bătaie de nu se coace, pornişi bitâlşii, la revedere, apa asta, că după drum,  mâine sunt director, în Munţii Făgăraş, nu mănânci dulce, nu te-ngraşi, aia nimic, nici noi, nici robinete, închidă-se la schiuri din perete.
            În Polizu, pachet paralelipipedic mai mare ca sicriul Sfintei Filofteia. Pe masa Pituţei, cuţitul Ginei. Maşină nemţească, cu caractere româneşti, trimiseră la Chişinău cu text românesc. De la minister, infracţiunea a fost comisă, ordinul a fost semnat, începând cu 1 ianuarie director la Pedagogică. N-avusesem leu şi m-am trezit în Cişmigiu, am mers pe jos tot Elisabeta, Dr. Lister, suit treptele spre centură, încă vreun ceas de aşteptat (aveam un tichet de autobuz, l-am folosit la tramvai, până la orăşel, şi am străbătut noul Brâncoveanu. Vă văd că zdrobiţi  a timpului ţeastă, mâine aş putea respira, cândva cuartet, acum trio, bată-te să te bată, renunţa la ghiduşii, da' şi realitatea a renunţat la ăla, uomini di rispetto, ce-a făcut Eminescu cu Timpul, l-a scris singur aproape.
            L-au lăsat să plece din spital, pentru a-i face loc altuia din Măgura. S-aduci medicamentele. Lasă fata să doarmă. Ai fi vrut să fi fost mai mare, ţi-am spus că mai bine copil, şi s-o face viaţa mai bună. Tu şi Mări discutaţi melodramele din vecini, neiubirea de radicali, telefon Ionuţ, paralel Celan, reproş Mongolia, curiozitate Popescu, finished the wine, cu Nana, teoria slujbelor, a preşedinţilor americani, tataia dormea. Greierii de mi-au plăcut, ascultă-i singură. Substanţa se înveseleşte în antisubstanţă.
            Pedagogia orientală, gură la guru, garou în gară, aparte de templu aparat. I frig mi, I laibăr, freegdom. Înţeles-ai Zagreb în pofida Londrei. Geta ziarista are cancer urcat la ganglioni. Ţaţa Anica Stejar, masonul Devotto.  Apărai apă, rai. La coadă la ouă, carnetul de muncă mi-a căzut în noroi. Terente în apă, respirând prin trestie. Elvira nu răspunde, da, Grete-Stelică. Ce-am mai tuşit săptămâna asta. Aibă-te setea din care nu poţi ieşi. Faţa retrasă sub palma dreaptă, când îţi fac dragoste de nescris. Rumegă-mă rugă. Noi, căutătorii de pâine. Căţeii frumoşi te scăpau de şobolani. Duci haiduci.

A furat Vedele (1988)
            Văduva soldatului, ca de erou necunoscut, nu l-ar refuza (strigoi), şi ea l-o mai fi iubind. Parte de eseu în dodii, cu Brâncuşi, cu literatură andromacă. Hector, da. Romeo, nu. Nici Hamlet. Atunci, Ofelia. El, văduvul ei, lumini aprinse, mângâieri de câine (ghearele-n ochi). Soldatul şi văduva – scriitorul şi literatura, cât amor proscris, ce respingeri şi certuri şi doliu, apoi dodii, doamnă Sugeodici. Say it like the Marines, swallow the anchor, Raggie, Grog. Aşa e cu ancora, înghiţind-o vin, nu ştii dacă ai trecut marea. Soldatul îi recitase văduvei la fel de frumos cum şi ea-i recitase versurile, pe coloana clopotului imaginare, ţine tu minte puntea, minuneo, ancora pianul florentin.
            N-ai pus faianţa. De Mahabharata n-a zis. Maşina mea e la coadă la benzină. Toată distribuţia din Hamlet pe aici. Persoane din natura naturans. Cum puseşi merele galbene în castronul de plastic albastru, aşa te latră câinele. Mirosea a biserică. De unde gospodăreală, fără buget. Modestia asta sinucigaşă, chiar numai dumnezeu, incizaţionism. Cuiburil de mierle fără niciun ou de cuc. Poeţii morţi fac temperatură, ce ruşine să fii sănătos, să trăieşti. Poezie, o reducţie a hazardului în lauda energiei.
            Hayagriva a furat Vedele din gura lui Brahma când dormea, Marele Peşte Matsya/Vişnu l-a ucis cu cornul, recuperând Vedele şi înapoindu-le lui Brahma. Duşyanta şi Sakuntala se căsătoresc după ritul aristocratic al simplei consimţiri rituale. Abhinavagupta consideră că obiectivul şi sursa povestirii este obţinerea unui fiu de către împărat. Kumara sambhava, originea lui Kumara. Kama rămâne fără trup, ars cu o săgeată din cel de-al treilea ochi al lui Shiva. Nevoit-am a prinde taina dintru scripturi. Teme de indoeminescologie, Katha Upanishad – Luceafărul, Sakuntala – Călin, Rigveda – Rugăciunea unui dac, Luceafărul, Scrisoarea I, Gitagovinda – Luceafărul. Tatvam asi, Kamadeva, Nirvana. Yama poartă vidya şi-n Luceafărul.
            Unde eşti, Aurelia Rusu, te-a aprobat Clătici, deci şi Eminescu. Acolo dacă te duci, tată, iei tot ce găseşti de muzică. Are Jiri ăsta o fantezie, da' nu puteam să-i spun că nu-l cred, dădea peste lume, blond, înalt, ochi căprui, tuns punk, oricum, faţă de ăilalţi din clasă, e cel mai cel mai, e şi dăştept. Era documentat, ştia c-a murit Sanjay şi d-aia şi poate să inventeze, cred că citeşte lecţiile înainte, zice că tot de la ambasadă şi-a luat şi treningul, vai de capul lui, ca izmenele mele. Profesorul de studiu ne-a spus că osmiul e cel mai greu metal, profesoara de chimie că e cromul, mă interesez eu, să-mi scrii pe fişe, dau de ele-n buzunar şi mă interesez. Două poze ale corului de fete de-a noua.
            Extremităţile golite de sânge, un punct negru imens pe linia vieţii, mai sus de muntele lui Venus al palmei. Bine, doamnă, ce v-a făcut şcoala, de-o vitregiţi, nu se poate, sora mea mi-a dat misiune, nici mulţumesc, ajutor psihologic, a fost şi ea, dumneavoastră aţi vorbit cel mai frumos. Acum, tu dacă nu vrei să vii, de ce mă ţii, îmi place să mă plimb cu tine, asta nu e plimbare, e isterie, toate se vaită, şi au, mor că s-au terminat ouăle chiar la noi, te duc la zece etaje, mâine vă bagă, nimeni nu ştie când le bagă, împinge mănuşa mică peste cicatricea mare, încă o pungă de sarmale din prăvălie, ce gaură, trei verze, şi zeama, nu-ţi venea şi ţie să faci pipi, la toţi, băltăreală thanatică, ia, ce scriitor a mai murit, era o femeie la locul ei, tu nu vezi că astea miros a ars aici, nu simţi, poate semnele de întrebare, de când n-am mai scris, teatru fără text, actori de Cişmigiu pe sfori familiale, ai intrat la pâine la Spicu', da' voi în centru mai staţi, plus Hamburg, pe româneşte rectorul din Lisabona, suc de roşii la recepţii, laptele tău la televizor color, expresii nu-n limbă-n dialect şi rupi gura, o avoidance de minorat, ajunsesei la ce întrebare ţi-ai pus, cine ţine biblioteca, evreii, nu, nici ultimul, învăţătorii dintotdeauna ai ţării, decodarea la şedinţă, oriunde, i se dă nechezol, ce-o mai linge, n-am comentat, ţi-ai mai pus, scrie, nu cred, au-au-papagalul-stânga-dreapta, ciolanul pentru Tiţa înapoi, lângă închisul coteţ cu găinile, de-a plâns, s-a învăţat, ăsta ne domină el pe noi, unde sunt beţele, ne cunoaştem de atâta vreme, vinul episcopal de ţinut, am venit, nu mai scrie, ai venit şi tu Bulache, dă la mama, dă, ca la circ, tu'ţi năravu' tău, unde te-ai pişat azi, Bulinache, vai, n-are apă băiatu', gata apa caldă, s-a dus în pizda mă-sii, tu ce vrei, băi Jane, ce doreşti, clamp, clamp, iar ţi-ai pus, ochi, uşa, ce fhaci, ei, câinelui, ţi-arată că are un os, ia să văd osul, cum e osul, vino să-l vezi pe Richard Clyderman, stai că am o mână, o mânecă udă, patinaj, nu, de la anu' nou, astă-seară băieţii, mâine gala, e, mâine, hai să vezi eşecuri, râsete.
            Răul de India şi răul de politehnică, întoarse la răul dintâi al educaţiei interdicţioniste, pe care nu-l mai simt. S-a încuiat în birou: lucrez pentru patron (apropierea de Univesul şi manieră săptămânistă?). Voi v-aţi apucat – după melci -, de curăţenie şi iarna abia se pune.Tata strică, dacă nu stă mai des pe la cozi, se termină în faţa lui. Să-i faci şi lui o haină, mamă, ce culoare, ce culoare îţi place, mă, albă, ă, să se jăgărească, s-o spăl mereu, şi după aia, nu-l scot afară, să se usuce hăinuţa, şi mai trebuie şi călcată, că nu-l scot eu fără ea necălcată, dacă e d-aia care se fisonează, că dacă nu e d-aia, plec fără tine, e nebun, a-nceput pulovărul ăsta mare să facă ciucuri pe la mânecuţe, ce poci să fac, ie-tă şi p-ăsta cum sare, miaună, ham, eşti culmea, papagalul, parcă nu ştii lecţia că te  iau în braţe la-nceput.
            Neoterismul dinspre India via Grecia-Roma, deci careva l-o fi înţeles, eu nu l-am omis, nici explicat, a da Yama, şoc termic evitabil, extreme golite de sânge. Aţi fost voi pe la copilul tăiat în geam sau de cuţit, tăietura se adâncea. Aş pune-n loc părţile, una cu alta, sunt atâtea upanişade în poezia lui Eminescu. Dialoguri întretăiate anti-upanişadic, te-oi fi născut sub vreo stea, de-aia nu ne mai întâlneam. Bine, bă, eu am vrut să te scap de asta şi tu mi-ai dat-o mie. Mă chemase sus, la şampanie, îngheţa ceaiul în ceaşcă. Johnii ăştia sunt ca tine cu ceaiurile. Mi-a amorţit mâna stângă total, nu mai face treabă. Vei fi pedepsit conform legii, tată, e mişto de tot. Poate punctul negru să fie numai boală, şi nu moarte, numai pe linia palmei stângi, înstelarea neagră a vieţii, zici că-mi faci clătite acuma, bine. Veniţi la miezul nopţii cu tot ce-aveţi mai bun, fructe şi flori zeilor. Vin din Popa Nan, au demolat-o pe mama. Nu mai citeşti teatru englez, vi-l faceţi pe-al vostru.
            Viaţa nu ne-o fi cunoaştere, generaţii de vorbe ne-am iubit suferinţa anonimatului, da' anonimatul suferinţei. Mă jigneşte în fiecare an dactilografierea asta, cât cinci cozi ale tale la ouă fără să prinzi. Pe Roxana o sună bărbatu-so din Koln, aşa să faci şi tu, să ne uiţi la coadă la ouă. Două originale anual la toate maşinile de scris din ţară. Corzi, Koln, mai scrie, nu mai, mi-e dor să citesc. Întinse corturi de piele. Marţi ia tata leafa şi marţi e ziua lui Radu, un joc, ceva. Gib Mihăescu şi Gala în engleză, o vreau la Londra. Jucăm şah, mi-ai luat partida, dame, pieduşi, ţintar, câştigaşi. Îţi vezi aburii gurii, de unde atâta curiozitate, s-a întunecat, cum o fi în Costa Rica. Vrei să-l fac să vorbească hindi cu tine, ce-mi ascuţi mie aicea, ăştia traduc gratis, nu mai există limba română decât în traducere, nicio rostire permisă, nici seruri. Pahiderm eterului bolte neaplecate coacăză cu morcov mort mă pictează cum mă port culce-se creioanele minţile matroanele cifru numai pentru viu când în casă mă transcriu să nu poţi citi la nimeni nopţile cum nu te primeni din duminical răspăr vei alege adevăr ia bucata mortului constelaţii ortului nimic nu se publică la noi în republică totul se republică.
            Să se ridice în picioare cine m-a văzut îmbrăcat în verde. I-a dat Crângul de cimişir. Tovarăşul general avea bilanţ. Omisiunea e voită, vorbiţi cu directorul meu, Ileasa. Proca a descărcat instalaţia. Roşculeţ merge la Constanţa. Slovaca, măritată cu un ungur. Îi trebuie o haină, pentru fotograf, la comisariat. Mecanicul lui Ionuţ, aceeaşi problemă băută. Biblii Jiblii bonz de bronz junc în plug scarmănă tălpicule cifrul în cubicule schimele ridicule dracului să circule să târcole să zvârcole cârcote mârcote discontinuă răsdiminuă ce dracu' omule ce om dracule da' ce drace om nu le domnule. Ce cald e aicea la tine. Mi-a lepădat la şapte luni un băiat, apoi doi gemeni superbi, iar noua mea nevastă a făcut uter transvers. Ciorba ieşi, scrii literatură din pipotă, cel mai aproape îmi e cuţitul, realitatea oboseşte povestindu-se iar autorul a evitat vremea zilelor lui, depresiile izbucurilor vitale. Primă cerşetorilor ceasurile morilor rimele nesârmelor înghimpare urmelor ţi-au şoptit hibrizii că teoria fizică nime-n lume te-a atins fără numa bob de nins schimbă-te în zodie de tradusă dodie nici statuie nici privire peste drum de mănăstire.
            Popeştii puseseră spirt peste esenţă de Cherry şi-am visat morţi şi psihanaliză. La Unirii, mecanicul se bătuse cu un bărbos neîncăput. Spărsese oglinda pe scara rulantă, în câte cioburi, atâţia ani mai ai până la măritiş. Marţi, 200 de ani ai primilor englezi în Austrlia, 41 ai independenţei indiene, vrei, Jiri, în hindi zilele săptămânii? Nu era să-l serbez pe Eminescu cu cafea rusească. Spălat tabloul, spălat geamul, pot să plec. Trebuie învăţate tehnici de a te ascunde oriunde, plus alte visări. O să am o zi minunată, pentru că m-am întors, pa-pa, eu când mă întorc îmi merge bine. Auzi ceaiul fierbând, cascadă în Himalaia, poziţia omului în univers (probabil la Noica), lecţiile de engleză pentru ospătari, congresul vârstei a treia. Coniac Unirea de la Cristina, a primit-o pe Margot, 40, la ea, o bate bărbatul, 60, gagiul îi e în străinătate, vecina ei, lucrează la fabrica de coniac, aduce, da' nu bea, dacă beau, îi vine să facă ceva. Jiri îşi dă şi bluzele la Nufărul, n-oi fi vrând să le dea şi pe ale tale.
            Vorba asta a ta, ori tu a ei, întorci capul, pe neatinse, să fii sănătos, ascultă, nu mai asculta, gură mare, şi eu, nicio sonerie, paşi, audio, şcoala politehnică, şi-ai noştri, malinconia, I love it, perorant, te-aşezi, abţine-te, ăsta nu moare-n patul lui, şi toţi au plecat, salut de-atâtea paturi, unde m-oi îngropa, durere, faţă de toate nenorocirile existând, o disperare prozodică, tahicardiacă, trohei mioritici, why not, murind treacă-meargă, clopotele cui, vagă vibraţie, nicio grijă, misticism imaginativ, pliveşte concepte, nu te completa, vezi de-ai tăi, de toţi, simte-te, câtuşi de cât, dă-te înflorit, dragoste de blestem şi viceversa, descrie frăţioare pe hârtie iertări şi libertăţi de unde nici cu mintea nu gândeşti.

unghi în floare la rărunchi
tot e bine în genunchi
n-ai sparge numărul trei
cu al fumului costrei
junghiul îţi apleacă poale
din şalele dumitale
limb albit codalbi heralzi
scob de copcă să te scalzi
ocna-n val la provă e
gazdele sporovăe
flăcărilor fără focuri
hai la locuri din ghiocuri
ceară stingere lucire
fă-mă doamne auzire
adevărul strică-se
dodiile zică-se
şi mai prost şi mai concept
crucea codrului la piept
două şahuri cu pioni
apoi doamnei campioni
vinului femei cu ie
baletaţi schizofrenie
trăznete amnistiate
ascultării de carate
răsărit iar răsărit
cerşetor îmbătrânit

            Imaginează-ţi c-aş reproduce viaţa noastră antireproductivă, vorbeşti cu câinele, scheaună vedic, mă priveşte, nu-i răspund, şantaj buddhic, a mai mare bucurie libertatea after hunger as happiness, spioanele afară, strângeţi cercul ori roiul, v-am fost director, nufărul dezbrăcaţilor, rochia de mireasă, n-ai nevoie de-un mecanic, tocmai că da, ochiul drept mă mănâncă de două zile, vede foame, teatru radioactiv omonim, oţelarii din Ohio, care-om avea nevoie primul de celălalt, vide rafturi de alcool, golul şi mai dat de gol, nu ţii minte cine eşti, necum firul de poveşti, de m-ai visat spre blănuri, de prefer gândirea acţiunii, de-i jucau ochii albaştri, ce-nseamnă femei inteligente şi-ncă mame, bă, ia a mai frumoasă femeie din lume şi vino la mine la atelier să-ţi arăt portretul, mi-a plăcut ce-aţi spus despre Brâncuşi, de ce mă crede Iliescu-Călineşti cea mai frumoasă femeie, mă bibliografiază de vreo opt ani, îl inspir, ca Pogany pe Brâncuşi, nu merg la orgie cu fericitul dv., videocasetofonul strică ochii şi nervii, Socrate n-a avut studii, Platon da, a studiat cu Socrate, confirmată intelectualitatea dansatorilor, se face liber postul de ambasador în India, eşti eligibil, da, sau tu, mai sunt cinci uşi, întâi instalaţia de forţă, cabinetul dentar, domnule director, au venit de la gaze, cei de la telefoane nu reveniseră ieri, în Sighişoara ar fi şapte femei la un bărbat, aşa că nevastă-mea nu e în pericol, care şi le şi mai bat, tată, tu baţi câmpii mai bine decât mine.
            Baptistul scoate ceva de patrimoniu, aveţi, nu se atinge nimeni, mulţumesc pentru telefon, l-a adus tocmai ea, bolnavă, o chem, era prietena lui, i l-a suflat prietena ei, nu face practica asta (baptistă), aţi zis karate, şi Riz, bibliofil, nu vine, că dacă murea, păi adică şi patrimoniul, expoziţii cu acces direct, liber, plânge jos că să vină Ancuţa, că du-te la director, c-aţi tras cu piciorul, n-au fost niciodată atâţia cititori, muzeografă la muzeul satului în transă la garderobă, o obosise Eminescu, violista îşi dă gradul doi, revista, afişul de sub geam să-l pună la dosar, informarea curentă, ultimul exemplar la dosarul ei, numele în fine corect, patru surori Albăstroiu, ochi albaştri, nu căprui, accent pe actriţe, vindeam mere, vă place matematica, m-am pomenit cu şase mii de rupii, o invitaţie primită nu mai e a invitatorului, reabilitări, influenţa celor de bine, curve de batjocură, bârfa e opinie publică, îţi pun eu gem pe pâine, moarte din cauza greşelii gramaticale, am luat brânză mai multă, şi pentru dumneavoastră, mi-a picat ulei fierbinte pe picior şi mi-am pus ciorapul, Hodgi out de luni, lumina ce se stinge în numele trandafirului, hipnoze şi transe de-a gata.
            Fata pleca la olimpiadă, tu spălai rufe, eu prelungeam crima, din film, în vis, prima întâlnire cu victima frumoasă şi sinucigaşă fără motiv, m-ai încurajat că nu era vorba despre ce credeam, apăruse şi Dinase, discutam în fosta casă a colonelului Radulian, scăpam cu ochii de anchetatori şi cunoscuţi şi dragi şi nici crima nu existase, m-am pomenit în drum după apă, copil crescut, cărări, o curte de biserică, Niculina formal bravurându-mă, trezire după amintita-i moarte, ce pâclă, siam de zăpadă a vedelor tristeţe mioriţa maicii Romanian cântec bătrânesc ţoalele plictisului pe coapsele visului suflete neînţelept astăzi iarăşi te aştept litere de cu limbaj elefanţilor în gaj gaja sugic şi Ganeş dansului fără de leş ochii lui Brâncuşi pe viu Milarepa zăpeziu ai o minte Indie peste frunte-ţi bindi e frustrează dama Thomas Middleton lasă jupâne ton agent acolo cine-i la bucuria cinei trăieşte-te la vale de viii ucigaşi stropindu-te cu zile ce lor o să le laşi.

Roluri principale
            Teatru numai roluri principale câinele mă-ncalecă pe şale stâlpi ironic dar mai decât harul dharma-i legea altă pag armăsarul pag centenara cere rebus nu mai est modus in rebus ficus strâmb în lazaret aşchii semene-n antet crăpături în scrisorele tot la Turnu-Măgurele în odaia bună-a dodii pe la pasărea cu dodii ci a văduvă grădină cu măiastră rădăcină harcea-parcea pace parce alţi ciobani alte mioarce buruiană de urât dragostea s-a mohorât mohorâre apele râurire dragoste dragostele în mohor frunză verde nu mai mor uscătură carnivoră Istria istorii oră nalţe umăr nalţe plantă orizontul de orantă ochiul rău deschis pe marcă în ţărână te înţarcă prin reţele urâţele o frumoasă rufe spele bun cu banul de la Bran brun prin foc în sloi bălan sui pistrui de copistrăi de-ntorc turmele prin văi sunt pământ nu sunt pământ cazi din zare pe cuvânt spui că-mi eşti şi mă pocneşti a poveşti necaliceşti din Galicea-n Cremenari cremenea pe gât mi-o ari aer fumului şi nouă din cadavrele-amândouă pornopubertăţi mamare zgândărită mama-mare decenţă adiacenţă scapă de adolescenţă vorbărie falică cisma tot italică trandafirii din obraji îţi visează paşi de paji aminteşte-ţi de ruşine şi când te gândeşti la mine de-aia fug rătăcitor din senin în cer cu nor ne-o mai fi de o firidă viaţa arsă în firidă taxă dublă criţii e peroane miliţie iar la vale şi afară nicio soră numai ţară de categoria beb cum îmi scrise din Zagreb ţină-şi toţi zidarii calfa alfabeta nu betalfa din profil nemaicopil mă întorc o sută şi-l popă ori american şi iar popă poporan tu-l ştiai pe Caraman moldovean basarabean păcat de zagrebian nu vru pensie un ban peste-al anilor stigmat până lungul e pe lat vezi ferigi să nu te frigi n-au sosit dintre verigi veni prânz ierusalim voi vă duceţi noi venim acră lacrima creştină vinului de boroghină din bidon în stilcă vidi povestirile avidii limbi de circ limbi de celulă tinereţile pe hulă din story lux autobuz prin labirintul buburuz călătoriei te-ai născut între săgeată pe sub scut premiu-ntâi inexistenţa mentă vină-n vânt demenţa versurile n-or mai sta nici căderea cu traista scutită pietrărie pe creştet farfurie cerului tuse cu junghi rasa mlaştinii în unghi primăvară fir perucii bisect blond pe tibişir scalpa spre insectpaleovestig versul daco-breb urme strânse vig biblicului greb franc ispan maroc marochinăriu Sahara deloc marmorei pe viu cine nu-l cunoşti ora trei din pat creierii nefoşti ni s-au clătinat slave şi-o mânii Sanda Manu ni-i Preda citadin Osborn rozmarin Triest rătăcit la vest somnul noroios pe Argeş în jos visul presupus pe Gange în sus şah cu şah Allah scama-n blitz valah de câte zile orga aproape swedenborga îmi sună Kierkegaard din gard în gard en garde ochii roşii pe citite nescriselor stresuri lacrimi prin demensuri lacrimi stalactite sună râia râilor jigodia câinilor zori sâmbăta n-a telefonat maică-ta fără dramă te înspăimânţi mijlocaşilor învăţămânţi ultimul ceai cu tutun coasa ascuţită apun urzeală la vale război la deal e iţe vătale rafale sec treci plângeri zbori din îngeri de nu sângeri vechi de veghe în tăiat canon cercuri închizându-se absenteion cum scriu câinele mă îngână şi-mi plonjează laba pe mână m-am nimerit în centru el de la geam diagonal papagalului nici han memorialul de indoeminescologie de nu-l culeg de cap să-mi fie baza materială şi relaţiile nici măcar nu-şi umpluseră spaţiile copilul a plecat la obor să cumpere cu Jiri mohor fumător filmul de-aseară te miri cu mirii foşti trandafiri peste zi va fi radio baterii sfârşite ale textului ocolit de termite le iubisem mă iubiseră pătruns nu m-au întrebat nu le-am răspuns ţigări seminţe congres cimitir pe scară cui nu mă înşir care visează universitate adolescenţă maturitate compromişii neprimitori neprimiţii compromiţători pe muzică nu mai începe spirite dansate sirepe sirenele glanda diseară ţuica nici măiastra nici păsăruica fereşte momentul dumnezeiesc anglizând rotonda a desk fugi greşit de fotografii de copii ahtiind inepţii să te ţii din astea ai scos opere originale coase-mă mereu cu metale n-o stinge încă un fum intenţia contează oricum când am auzit râsul ca pe vremuri câine te scarpini ori tremuri aseară nici nu m-am mai aruncat de pe acoperişul neterminat băiatul de popă şi băiatul de cântăreţ post-cazaniei pe râuleţ nici să te îneci nici să înoţi niciunul nici toţi netoţi în viaţă cunoscui singuri fraţi printre părinţii araţi în unghi surori misterice de cântece iberice opreşte una două insul le aceleaşi insule peninsule ce rău ce ea cu-atât mai el mai ea de ai văzut pe soră-mea cişmea nu îndrăzneşti un vers necum un poem n-am cuvinte să te blestem ce cămaşă nu pe unde-o scot îmi voi pune de gât peste tot trăiam cu necaz viaţă grea nu e grea a mai zis pe-atunci soră-mea se topeşte afară zimbra în paşii lui Iorga prin Coimbra câinele sărise la clanţă auzindu-ţi anxietăţi din transhumanţă cel mai târziu duminica viitoare te vei întoarce din ale tale cuptoare se-ncheie pagina de arătură soarele cenuşa azură metri-ntre trunchiuri tăieri cumpărate ofrande ca ieri copacul pe umeri ucigător Savitri către Yama reîndurător ia-ţi din oraş urme de paşi iubindu-vă nemaicopilaşi regiment otozbir speriatule vir nesperate zbir spiralate spir dialoghează scena mormântului Mecena blondă şi cu şatră câinii nu mă latră pune pe trimestre sângiuri rupestre mâine cântărim câinii-n ţintirim poza dedesupt osului nesupt pe vecie rupt ah sanscrite rite prize prizărite preazărite zori soare pe comori murgilor miori fost-au de la ei dinspre Mandalay colo nour mei struguri de-am fi toţi d-ăi zdrobiţi pe roţi tălpilor de hoţi ce ţi-e rădăcina prăjinii Gherhina la urzoi cu ghina opera şi tata mama operata nu te mai da gata geaba îmi oftezi somnului cu piezi mai bine le vezi ce vrei fă cosoaie cu-ale mele zoaie zilişoare droaie diluează-ţi fanţii la etajul Tanţii carul elefanţii chinezul Wu măi Jane el intervie-va-ne Nichita Anca Io marinăreştii Clio rusoaica japoneză necazuri arsesceză polona după tată făţiş carantinată jumate de Balzac te priveşte-n cataracte aure pe umbre dumisale scrum bre  trilus exhind pe sus de lut în seara tatălui pierdut şerb la verb cine mă mori nu te mor nu ne surori dai la ras cu pumnul rece zodiilor tot aztece de copii culori de flori plouă câinii carnivori
            pân' la noapte ploaie vânt mi te-ntorci de pe pământ n-am scris viaţă n-am murit  îţi sunt mamă îmi eşti schit ce de nervi copii şi tată adormire respirată zilele de către popi nu te naşti nu te îngropi pierzi în umbră de oglinzi dăruite când le vinzi te-ai uitat de anonim Eminescu şi cel mim de ce latri pe înalt de sub norii de cobalt cancerele s-or mai cerne sângeratelor lucerne vorbeşti singur nu te-auzi cântăreţilor zăluzi vasele spălatele zvârlite salatele ciobeşte labele de plumb cu frunza laură columb  trezeşte-te din scris cu sorţi ai visătorilor mai morţi cu foarfeca ai rezolva de vârfuri numai unghia de patru ore în trecut prin frig la tropic ţi-am părut gala gării o lanternă schiul de faianţă pernă
            îi vedeam prin căpitani la costume anglicani toată lumea-ntinerită manieră iezuită câţi trăim din ei şi-n vis ceilalţi numără abis dublă scaldă apoi tuns câinele din Selinuns brazi cu brazde plopi fosili limpezimii de acrili incendii nepunctuale înspumate doct cu bale de-nţelegi scrisul Ioane te trimitem la cucoane din Orşova-n Cernavodă Dunărea curge sub vodă niciodată cotele nu-ţi crăpară fotele ia-o azi de la picioare că la capăt creşte floare se dezgheaţă ninşii inşi frunzei verzi din ochi aprinşi iarna blonzii vara blonda ondulează mapamonda cine pe cine înghite bot cu maţe înrăite d'alei câinii mă mănâncă pătrăţirea feţei încă ce ţi-am dat ai risipit ce îmi furi ai mai ciordit
            vom mai uita vreodată lumina sărutată pragmatica în Teheran Bagdadul gol şi pompeian piramide povestite sângeroaselor copite pagină de răsărituri şi apusuri printre rituri trântit câinele în zori pe burtă de aurori lepra idealului peste vârful dealului peste ochii surioarei ochelarii-nvăţătoarei măi ţigane-ţi arde satul nu-i nimic mă duc în altul şahul de femei în patru în foaierul fără teatru şahurile ne decid el şopteşte analcid atentat că da că nu roman opşpe secolu faceţi cu ochiul români şi la şase săptămâni bulevardul ne suportă şi cu vână şi aortă de alaltăieri pe azi verzi tot numai fraţii brazi întâmplarea v-o respun toţi odată murind tun de era tu îmi citeai clipă ochii trişti în rai aripile neimune a talmudului minune test de popularitate ba de otrăviri ratate ce sălbăticiuni visai dicţiei cu Lorelai energiile shakti coastele ţi-or răzleţi iar aminte că trăim ne aduceţi mulţumim din golite sticlele ia-ţi pe credit zilele i-am spus fratelui s-o verse apărărilor perverse strigi metode de limbaj otrăvit în verbiaj macedonul favorit fum de-al doilea primit n-aveam nume de închis şleampătului paraclis de-al umorului miros al omorului neros măcar hoţul trei pe doi fură cărţi a da de noi ne mai scoate de strigoi două raţe pe gunoi mă voi duce la dentist să nu mor carierist acuma am înţeles eşti nebun crezi în progres cei plecaţi mai înainte cei rămaşi toţi într-un dinte delegatul atentat cu delict încorporat pe tine te-a concentrat portocala la pătrat sinucigaşi mai ipohondri ca aburii din Turnul Londrii cianură debordată pe verdele de pată beţia netrezită de sticlă înverzită rimate substantive romanţelor arive ne întrerupe teza pierdută în Tereza ardeiul viei verve în moarte ne conserve a doua zi de viaţă de după moarte aţă pace vouă mă încaier mi-era frică şi de aer studiezi credinţele fetelor catrinţele mi-aş da duhul de poet poeziei amanet poarta de stejar spre cald arde până la smarald
            pridvorul numai zboru-l în turn mort cupluşorul cadavre unu-şi-unul prin tomuri de-a tutunul ecou suspansul acru nu crimă ba masacru ce şi vedeam a doua romanţă ca prin Goa proba zori de zori pe zi evrika se furgăsi şi mai simplu imperfecte vizitele neabjecte bibelouri în picioare nebune de nevânzare vrei să te bag în seamă lătrându-mă de mamă trestia peste vulcan legănată lavă-n van stoc plecat coautor gravitaţiei vector spune-n clar căzutul măr adevăr neadevăr marţi la prânz a spune luni din frisoane de minuni pahar de vorbă timid altfel beatul analcid suferă-te fiu oricui fetelor poştaşului spovedanii printre denii de obişnuieşti vedenii am găsit corespondenţe aurului de sub zdrenţe verzele abstractoacre iesle lacătele lacre separă prozopoindul de ce-ţi paşte oaia hindul ori eseu Idomeneu şi păcat de dumnezeu în ce hal te-aş spânzura sâmbăta duminica cine-ţi spune ce nu spui fratelui pantofului scene numai de roman în Iraq peste Iran aruncă-mă să cad Niţă la tine-n răsadniţă s-a dus şi al tău accent cu poetul imanent plângă-ne Imanuel şi căţeii şo pe el
            ou de pahar pe ochelar şi norul tău nepicurar acrilic Creeley criogen elogiu brazilor de gen furii univers advers delta musafirul pers cartea zvârlită miezului de noapte vise jazzului hamleţi femei pârdălnicii întoarse verde-n gelozii pedeapsă vin la aprozar dar n-o să urc aniversar pe urmele de labe scriu că mă voi rade încă viu cu zile sănătate pe neîndodiate citisem delte trile că nu mai vii aprile surorile pantofii strângându-ne cartofii pe picioare numai colţi neînmuguritei bolţi de când am murit şi mor soarele mi-e incolor ce mă doare nici nebun cu picioarele de prun taie lemne plăcile de prin toate plăgile acordează-ne Ilinca nu pianul cât tilinca odobeşte-ne vâlcene doamnei Manu pe sprâncene vor mai trece labele soarelui cu babele vremurile gloabele englezeşte Babele de o zi încărunţirii victima şi trandafirii ba martirii musafiri ce poveste nu-le-nşiri la discuţii zbor tăiat îţi vezi fată nu băiat fowlesian faustic copt cu atei pe la paşopt piramidelor junie tată vitreg la junie
bucovineni uraniu zvâcnindu-le în craniu cu madness kairos dacii prin amintire macii dulceaţă marihuana fumată ploii mana plângi dinosauri fumul foc omului duiumul te minte te aminte cu mama înainte dinaintea frunzelor plimbarea drumeţilor vizaviul Cişmigiul cu nepoata şi cu fiul aparatul peste dinţi a iubire de părinţi în orbite somn te cuibăr pe nemaicititul Wilbur ce te-mbracă te dezbracă te usuci sub verde cracă palizi de chimii nici mii peştii Oltului impii chelfănite cherhanale mi-i încape mai la vale munţi de ceaţă văi de gol dai din gură un atol se întoarse soarele ferestrei răzoarele un cuvânt pieritei crime fantezii de-o bătrânime iar copiii prin real cu sania de pe deal incongrue cefalii hilaria pe falii copil bimilion din Java în amvon răsai solstiţiu verii apui solstiţiu iernii în iunie cu verii sinucigaşi eternii nici norocul nici păcat dezgropi un decapitat nu i se mai ved gura violenţa şi cultura rânduit s-a pomenit hominidul omenit arma şi unealta una haina haimanalei luna mai demult şi mai frumos primitivul clisuros de-a autocoerenţa numărându-şi sapienţa în oceanul creşterii entropiei meşterii calendarul mi-e rahitic în epipaleolitic nebun cine nu-i nebun bunul bun şi nestrăbun la Vaslui spre două mii Ialomiţa bălţi de vii aviaţii militare de femei puse la sare limba friptă ascultare de nisip dintre frunzare m-o fi-ntors malaria gustul mi-e de paria orient închidere piangere non ridere cunoaşte-i clasa prin accent şi stai cu ochii pe client la tăierea evului botezul Kievului
            la miezul nopţii lasă boala spre învierea de-a răscoala pe trepte fete cu umbrele în ploi aprilii ca pe ele auzi de sfoară-n ţară măi înveţe fizică ai tăi te duci cu el noroi îl mâl spălăm de ceaţă Cernobâl asanizase tiru' Leucaidei Piru avea gust n-avea talent polonez preopinent o mie de porumbei şi cu doi morţi dintre ei de pe frunză cu dreptate s-au schimbat acuma toate şi în vorbă şi în fapte da-n dragoste nu se poate când suratele şi verii merg la toarta primăverii voi de neam mai mult taclale mi-aprinsei ţigara-n cale naţii floare la ureche de mă tai în limba veche taie-mi limbile-amândouă furând cloşca de pe ouă kairododie pe toane în eleisoane vane
            latină curtea Burtea turtă recite stanţe reci din burtă var pe copilă dinspre gară coperţile ne palpitară presat în antic şi rinast banal civil întru fantast şi noi cântam traduşi moment din floare-n floare are cent hiecare-ţi poveteşte cum se anticenzureşte şi apoi îţi povestează cum se-autocenzurează adaugă-mi accent de mort în primul psalm de peste cort ştiută gura lupului doar vânt în fulgii cuplului litanii raţia neant pământului tot sacrosanct pe-atunci nici hoţ de carte cu aurul împarte din ghem vreun rest arestul deşire Everestul vagi paşi cu paşalâcul înnobileze sâcul prin ironicul conflict Fowles fals critical fict
            ce vezi prin curtea monsegniorială înainte de bal este chiar faţa lui Damian Leprosul seniorial ajuns acasă octogenar claustrofil schimb metrul de ieri pe alt copil s-au dus florile floriilor nu s-au dus dacă abia bătură la margini verzi pe sus muzica arhaică la nunţi lungi armâne temple puhoi pe podul de artă-n petreceri păgâne prin păgâne înţelege-le pe toate arabi catolici ortodocşi prim plânse numai nababi clasificată kabală printre magician ness-ul cât o mai fi în ecou de mai an
bătrânul lui Mishima ba al lui Beckett ba de tânăr agonia ucideri sinucideri a se reîncarna congresul fără vorbă tăiaţi din rădăcină nemuritorii posibili permişi nici de duzină dinspre alb şi dinspre galben cremator valul apei lui ecoul în zidirea templelor din Benares se-ntorsese la noi ca pe dos hoitul olandezei blonde nările i-a ros răzbunatu-s-a a comentat nemţoaica pe ei toţi cu haşişul lui Sai Baba fără de nepoţi povestirilor pe apă Gange şi nu japonez cu o barcă geamantanul răsturnând
roman în fum nici tutun nici foiţă ecran mai mult imaginaţie după dictare maman dacă tot nu vezi vino la masă te interesează omul din loc în loc soarele lui din rază în rază vai Vayu dând Yama-n băieţii zilelor perechi eu pe 12 soră-mea pe 13 la doi ani străvechi arborii vedici mai mult de pe la noi zero elefanţii cămilelor turme de oi şi boi depresie claxoane dublaj stabilitor beţiv şi toate cele căpâlnul trai ca aia după te tai de ce n-oi fi scriind auzul ordin fumului stop în stop din stop în stop deja numa top
            la tine afiş la mine eflorescenţe abstinente fumaţi nu fumam cancer la gât nirvanei amprente răspuns eşecuri provincii poate nu transilvane chiloţi frânci între buci slavi în cisme vlahe ciolane numai lui Onan îi mai vine la socoteală altora răchiţile de Florii goală pe oală oprită vizita învierii volumul trei din apa samsară fertilitate reîncarnantă cu sapa păcurarul negrul vinul de Golkunda oh burgund numele-ţi elvete două în surâsu-ţi se ascund mimat avatar posturcuşul floralităţii voi Alecule Vladimire ghiculeştilor dezdoi catolic ba lepros în Orissa ortodox Badrinath bălaia maţ de frate a moştenitului împărat daţi-vă ochii din alveole mântuite numai argint neaşezându-ne bolţile explodeze crest incint picioare rupte exorbitant stafii musafire elogiezi a florilor contrare fără  patrafire pofta de viaţă de după depresia nudului cupluri gărzi duble înapoi în Piaţa Sudului la miezul nopţii prohodului urlau câinii bolta podului
            dar treizeci şi trei de partide jucarăm mântuirii-ne vide treizeci şi două piesele nenumărate miresele însetase şi mirele tot umplându-le potirele ne-om întâlni cu anii şi tot o despărţire frumos şi trandafirul şi înghimpatul mire tineri haine de piele trei japonezi spre ziuă ţiganii a căpăta monezi la întoarcere poarta închisă telefonată înviere fără fisă încă-n mai early fourties late leit asasinat încă un Kuweit douăzeci de ani de la prima carte doisprezece de la ultima nici moarte până la patruzeci şi patru moment poetic la radio din harnaşament nu'ş ce teorie cum că succesul ar duce la desăvârşire abcesul odată cu Ovidiu să se-audă cine spre cine nu asudă pe case dune în Karaorman de-a suprapunerea Iraq-Iran femeia se scumpise agonic libertate cu vorba pe viaţă cuţite în palate somnul în zile de burniţă în nopţi cu lună a treisprezecea zi sperarea străbună o s-ajungi cuvânt cu cuvânt n-aud niciodată între kuweitian şi saud mintea întreagă pe-afară de tarif  câmpul bătut în gură pe ape recif urzi-s-ar borangicul neînfrigurării prin vechile-mprimăvărări mai acatării păzire-aţi cânepa vă blestemam în glumă dimii la piuă-n fum bătute fumă fuma pământului nevin cu vino pe musturile născătoare cein'o ţi-e de pământ o carte cărămidă caldă dovleacul de-o mai coace cât bivolului scaldă a doua zi carte cărturar tangent omonime suliţi germeni ambient

Rima s-a dus
            rima s-a dus după memorie a ei şi a mea nu mai aşteptam nimic ce ţi-am spus eu apucă-te de plăcintă măcar înainte aveai rimele prostirii am mai slăbit şi mai m-am înălţat a zis profa de sport arhiva ştiinţifică de psihologie aruncată pe capete din săbii ne recapete aliterează litere destinaţie necunoscută legaţi de mâini pe tăvi diabeticul piratul şef nevăzut neauzit doi împuşcaţi întreaga viaţă într-o clipă douăsprezece zile a doua oară într-un avion kuweitian răpit neciorăpire ştiţi în ce lume în ce ţară în ce piele trăiţi nevroza cine vine-n spate peste pernă un pui de paranoia la vinderea pielii
            orice scrii să-ţi vadă semnătura ne înţelegem aproape rasial mă urmăreşte amintirea în rimă clopote bobote liniştea întinde iadului în tinde Kuweit I love you and I miss you mătasea verdelui în sălcii primenire prin rouă vezi-o şi pe fie-ta câinele afară cu ei se va deschide uşa vom şti unde se eliberează iarba florile păcatului soră-ta îţi luase apărarea carnea uscată în aer din Iraq nervii sub o bombă nu sunt nişte golani explici bârfisem şi-n pagina cealaltă cred că nu mai spăl nicio rufă te duci cu una de-aia de diftină că tot e frig
            ai văzut că scriu ceea ce înseamnă între altele că exist plus că nu sunt beat propedeutul ascultă meciurile piatră de eroi în curtea şcolii ai pus porumbi şi-ţi cresc mai mici ca la colectiv niciodată grâu ce-or mai fi cireşii jucaţi cărţi pe bănci copacul spânzuratului la intrarea în teatru tatăl vitreg o violase a secat lacul unde înotasem în poză strângă-se traversarea răstoacei în umbră vecinătăţi de amintire înflorite nu mă ardeţi dorinţa tuturor ce s-a gândit că uitase când fluieram a întâlnire ai fost şi pe cefere dar nu ţi-ai consumat călătoriile bine că aţi dus copiii mai feriţi-i de alcool chiar dacă i-o durea în gât cancerul mă-sii mari scuipându-şi ficaţii sângele din gură spera să fie tot cel din nas
            fluturi a doua oară prin cortină el camborio în Parioli story clopotul sinuciderii antiexamen o iubea înaintea repetenţiei absolut orice-şi spun se toarnă în show vagi notaţii de peste veac şi zilnic duminici mai lungi memoria oboselii pagini peste cuvinte nu te interesează căzuta recitire extractivă cum că aş sta închis cu prea multe ţigări voi ieşi la Vâlcea Craiova Brăila pe secretarul sindical îl cheamă ca pe tine ba diferenţă de o vocală te vei sovietiza ăştia din alt ghetto liber peste poate creierul prozei trădat în ocolul construcţiei depăşite zidurile învierii cărăbăni-ne-vom hii stătea-n beznă băiatul ăsta ce faci tatco
            o sută de ani fără paratrăznet maiorul ne trimitea la cooperativă în Pasul Bran releu scuti case fulgere taciturne pe tropic spăimoase minisesamul microundele incendiatori decapitaţi agni ignifucat am comandat enciclopedia educaţiei ministra comandă o bancă de date primul vizitator l-al docentului tăbăcar lipseşte colecţia pe 1914 cam atunci intrase înflăcărat pompierul anuarele Unesco trimise de bie plus Schopenhauer
            nu ştii când ţi-au trecut două ore în troleibuz ai vrut să mergi cu mine la Vâlcea  ne-or duce iar pe Valea Oltului verii rămaşi te-or mai preumbla amintirii de clor ne-om povesti măcar zile apoi Craiova cristale japoneze în ciupercă de Tibet spălarea stomacului întru sfântul scaun promisiuni de somn şi călătorie stai visezi că stai mergi visezi că mergi visezi visezi că visezi nici nu pre-ţi dai seama cine n-a stins cine a stins aici stingi aici nu stingi euforia improvizaţiei de nevoie altă vizită imensul urs verde pe-un săpun de gheaţă şi-acum vreo frumuseţe nevrednic inutilă plecarea morţilor la plug a plugurilor la morţi
            început de roman personaje servite ca munţii rostul vieţii acelaşi ca-n irosirea ciupercii trezit discurs bibliotecarelor sistemul de a-ţi rămâne minciuna pură după ce nimic nu se materializase cinci ore optzeci şi nouă de ani treizeci şi trei nimeni nu supravieţuieşte acelaşi peste douăzeci şi cinci de ani invers la cincizeci de ani fie şi Transilvania lui nu numai ea până la Caracal  quaderni di carcere epuraţii Onisifor tot Onisifor deci nu numai primul şi al doilea începusem de-a îngropăciunea căpătâi plin cu săculeţe cu pământ de pe toate locurile unde trăiesc români un exemplar din Ardealul altul din România Nouă şi tricolorul unirii astfel după întrebări depus la catedrală florile acopereau steagul poate nu dinadins
            Hruşciov se întâlnise cu Tito se sărbătorea Gheorghe Dima după douăzeci şi cinci de ani ne-a învăţat Deşteaptă-te Române ceruse cuvântul să-l laude cu trimitere o moţiune a celor prezenţi să plece trupele cântecul de plecare a mitropolitului încă un an până-n octombrie 1956 după declaraţia Moscovei le-a scris lui Hruşciov şi Bulganin felicitându-i şi citând din Lenin să plece din România ambasadorul rus s-a prezentat la Dej acesta l-a chemat pe Groza că s-a sfârşit procesul în trei termene vicarul după rector îşi negaseră declaraţia scrisă de frică dosarul se încropise din scrisoare şi memorii de anul trecut pe care le-a recunoscut cinci ani la recurs trei niciun medicament între 75 şi 78 nescutit de la trebile celulei pe patul de cancer al lui Dej cerută graţierea lui Ghibu Brutaru Axin şi al patrulea apoi curte s-a înmormântat într-o zi cu Firmilian şaizeci el şaizeci Petrovici scrisoare Mangra tot renegat Daicoviciu iar decan D D Roşca îl înlocuise afacerea Todoran
            înghesuite inimiciţii antologia lui Dabija bătaia lui Francisc pe motivul copiilor Antonie al autografului dosarul procesului sanctuar tot un dulap fotografii colonade nu vrea biografia cineva tot trebuie să spună adevărul nu putem fi toţi nişte laşi nu a negat niciodată ceva ce făcuse seducţie peste generaţii cine ştie ce pact al asemănării solitari reabilitatorii renegaţilor inspiraţilor fanaticilor anii jenanţi ai longevităţii legea maghiarizării numelor din 1898
            Sibiu Râmnic drum nimicnic trăznet celular coceni în fânar jaf deolaltă nicio haltă noro soro Zoro carte cvarte două pagini pe cine ai ţinut de vorbă pleci şapte zile în Polonia ţi-am mărturisit ceaţă înainte de vila verde uită-te la antenă m-aş mai duce în India academia Eminescu numai acolo

primăvara cu uitare var albastru pomul vine
tot în pom cu-albastră floare de uitare
ne-am învins din verde-n verde pe antenă ca din vine
primăvară var albastru pomul vine-albastră floare

blestemându-ne de-a story stându-ne cu mâna-n mână
versul rimei înainte proză cu premeditare oablă
mingea la umflat băiete ad-o-a doua săptămână
eşti normal prezent cu vechii pe-o viitorime rablă

scuipă strofa ramolită fără buzunar la scenă
pompierul se întoarse epigramele a stinge
laba câinelui pictează mecenă
neumflata dumitale minge

prea devreme confiscându-ţi-o băieţii-n grabă
peisajul praf pe râuri apă nu soluţii părul  sus
de auzi savanţi mai rişti stăpână roabă
ne împinse biliar de beţe bile răsărit apus

fericit să-ţi umpli sacul spart cu hoţi
dumnezeule se subţiase punga famă
luaţi o ridiche ori siluetele de ciprioţi
spre şi dinspre comprimare cine se antamă

Harry Belafonte african banana cu Matilda
julă nu nici burse ce femei sărite patruzeci
îmi ziceai Melinda ultima Gitagovinda pilda
convocării petecelor de visaţi dovleci

bucură-te necântată primăvară muribunzi
intersecţiilor muzicale complimente
nu curaj ce bine că trăieşti rupă Kunigunzi
sinele întorsu-şi pieile demente niente


Achille Miglietta

ACHILLE VISÂND


Purced a scrie mici amintiri ale copilăriei mele, până la atingerea vârstei de cinsprezece sau şaisprezece ani.
Adesea în bună-voire visam că zbor. Rostul acestor vise ale mele nu reuşea să-mi se explice, ceea ce nu însemna că nu aducea în mine atâta fericire. Dimpotrivă, la trezire rămâneam toată ziua trist şi arţăgos. Totuşi, din păcate, trebuia să muncesc, şi, când mă ocupam cu ceea ce aveam de făcut, prin forţă majoră, izbuteam să mă detaşez. Vorbind despre muncă în viaţa mea, am făcute câte ceva.  Începând de la unsprezece ani.
La ţară, se obişnuia să se stropească viile pentru a le feri de peronospora, o boală a plantelor, şi de aceea se efectuau aceste pompări. Treaba mea era să aduc apa celui cu pompa, care o vărsa în ea spre a-şi continua munca. Recipientul era o amforă de cinsprezece litri şi, natural, trebuia să merg Înainte şi înapoi până ce termina de udat întregul câmp. Apoi pentru a rămâne legaţi de câmpie. 
Sosea vremea culesului viilor, care cădea la finele lui septembrie, începuturile lui octombrie. Sosea şi pentru femei, care aveau misiunea să taie strugurii, şi fiecare avea un vas unde se puneau strugurii, când îl umpleau trebuia golit şi asta era datoria mea de a merge să-l golesc într-un vas mai mare, iar apoi să-l aduc gol spre a putea continua munca. Şi, natural, pe tot timpul recoltei, atitudiea mea era aceea de a merge Înainte şi înapoi până la sfârşit.
Cât despre vârsta menţionată, este vorba că aveam unsprezece ani. Greutatea mea corporală era de douăzeci şi opt kg, dar fizic, chiar dacă slab, graţie bunului Dumnezeu, eram sănătos tun. Cu toată figura mea longilină, dar, aş spune, silinţa mea în oricare loc unde am muncit, nimeni nu s-a plâns de prestaţiunile mele. Deseori, reuşeam să fac mai mult de cât era nevoie  şi de cele mai multe ori eram lăudat şi mi se mulţumea şi, natural, aceste laude mă umpleau de bucurie, dându-mi forţa şi spiritul de a continua în viitor, şi nu m-am oprit până la ajungerea vârstei pensionării mele.
Fără a deplânge tot ce am făcut, vorbind mereu despre muncă. Plata acestor munci ce le-am făcut la vârsta de unsprezece ani era de 300 de lire pe zi, comparând cu euro, ar veni cum am spune 1 euro şi cincizeci de sutimi. Pentru unii poate părea o inerţie faţă de azi, dar pe atunci acelea erau plăţile ce se retribuiau.
Căci, oricât era de puţin, tot reuşeam să aduc o contribuţie familiei, dând ajutor necesar supravieţuirii. M-am născut într-o familie numeroasă. Eram antepenultimul din nouă fii. Tatăl meu, fie pomenit, cu toate că muncea, nu era suficient, pentru a face faţă tuturor exigenţelor familiei. Amintesc doar de vremurile dure de atunci şi dificultatea de a debarca lunarul. Dar în pofida condiţiilor precare, puţin de tot ne lipsea pentru a fi fericiţi.          Vobind de fericire, toţi, indistinct, aveau un comportament fratern, ca să nu mai vorbim de prieteniile fondate pe cinste şi umilinţă. Erai ajutat la nevoie, fără scopuri secundare, nu cum se întâmplă acum, mereu cu intenţii de a avea o confruntare, ori pentru interese ascunse. Lumea pe atunci nu era egoistă precum azi, ambiţioasă lipsă de scrupule.
Condiţia care a dus la acest comportament al oamenilor a fost oil Boom-ul economic, renegând frăţietatea tuturor popoarelor şi respectul pentru om, de oriunde ar proveni. Nu vreau să mă divulg în aceste critici comportamentale ale oamenilor de azi, pentru că ar trebui spuse încă atâtea lucruri ca acelea, încât n-ar ajunge o carte pentru toate manipulările persoanelor corupte, lipsite de scrupule şi fără omenie, carenţi de credinţă şi religiozitate, făcând rabat de la legile lui Dumnezeu, continuând a trăi în liber arbitrul propriului egoism, încălcând legile sociale  pe care le învaţă constituţia, menţinând comportamentul contrafăcut şi dictatorial, pe cheltuiala aceloraşi persoane care trăiesc în legalitate socială şi, natural, mai mult ca oricând în legile domnului, timorate de pedepsele impuse de cele zece porunci.
    Voiesc să mă opresc un pic, spre a vorbi despre cei care gestionează o ţară, adresându-mă politicienilor în mod special, nu că aş face-o în mod specific României, dar în toate ţările din lume, natural, în ţările democratice, excluzând ţările dictatoriale. Dar mă refer la politicieni care au fost aleşi de popor şi deci dându-le însărcinarea de a le administra expectativele şi sperând că vor face o utilizare bună a misiunii ce li s-a încredinţat. Persoanele care dau votul acestor politicieni ar trebui: prin confruntare, a li se da condiţiuni sociale de a înainta economic, încercând soluţiunile cele mai adaptate ţării. Dincolo de culorile sau provenienţa partidului lor. Neamul nu are mistica pentru a da o valorizare a provenienţei lor, dar alegerea pe care o fac e doar pe încredere, sau pentru admiraţie, sau pentru că îl cred capabil să le dea bunăstare şi mai presus de orice îl cred o persoană cinstită.
Aceste expectative pe care le cer nu ar trebui să-i deziluzioneze. Mă gândesc la toţi politicienii de bună credinţă care au frică de Dumnezeu, astfel încât să persevereze întru cauze drepte spre a da ţării soluţia către progresul în toate sensurile. Condiţiile pentru a putea ajunge la aceste ţinte se pot obţine simplu, prin menţinerea împreună cu toţii, vorbesc de cine guvernează şi de cine e în opoziţie, creând un team, unind propriile forţe, pentru a avea o reuşită majoră la soluţia de care ţara are nevoie, lăsând deoparte propriile ambiţii ale escaladelor personale. Aceasta este părerea mea ca observator, dându-vă acest mic sfat.
Dar pricep că a obţine ca asta să se întâmple ar însemna un miracol politic, care ar putea fi istoric. Prin urmare, consider că totul e utopie. Dar apoi se zice că nu există nimic imposibil, destul să vrei, ţinându-se angajamentul pentru reuşită.
Mă felicit cu toţi cei ce susţin această a mea iniţiativă. Dându-le augurarea unei bune reuşite şi cu orgoliul de a fi creat un bun obştesc. Soluţiile de a putea ajunge la aceste obiective se ating făcând cecetări în varii domenii, unde există posibilitatea de a crea infrastructuri care lipsesc ţării. De exemplu, agricultura în care România are o bogăţie inestimabilă, în acest domeniu, şi nu se exploateză minimamente din cât s-ar putea fructifica, şi şi-ar aduce contribuţia, creând o cantitate de locuri de muncă, iar, vorbind de muncă, s-ar reduce şomajul, pentru a nu constrânge atâţia oameni să plece în alte ţări.
Vorbind despre pământ; sunt atâtea moduri cum să-l întrebuinţezi. Spre a da un exemplu. Făcând plantaţii de flori nu la nivelul de a satisface nevoia ţării, ci pentru a le exporta în exterior, cum fac olandezii, şi pentru că pământul vostru este foarte fertil şi nu ar fi probleme de producţie. Acesta e unul din atâtea feluri de cum s-ar utiliza, dar există şi alte sisteme de producţie. Un alt mod ar fi acela de a creşte vite, mereu la nivel de exporturi.
Am atâţia amici politici, nu la nivel guvernativ ca parlamentari, dar exercită aceeaşi politică administrativă. Adesea se discută de politica guvernativă în general, pe toate domeniile de actualitate. Discutendo: Soluţiile cele mai convenabile de aplicare a căilor de urmat, cum să se investească, pentru a căuta să se dea ţării resurse economice. Cum să exploatezi ceea ce statul are la dispoziţie spre a face uz. Şi dându-mi părerea acestor amici ai mei, încă şi ei mi-au dat-o pe scurt, ca soluţii primare de a investi în agricultură.     Dar există atâtea alte soluţii, de exemplu de a se face o cercetare comercială la nivel european a acelor producţii care au carenţă de produse şi se importă de la alte naţiuni, şi să producă acele produse. Dau un exemplu al Italiei, resursele noastre sunt bazate exclusiv pe acest tip de muncă. Materialele care se folosesec se află pe câteva domenii şi aceste lucrări se exportă în exterior contribuind la economia ţării. Noi nu avem subsoluri în remiză ori mine de exploatat cum aveţi voi, care şi în acest domeniu aveţi încă bune posibilităţi, ca soluţie la nevoia voastră. Mă ţin de-o parte de cei ce mă simt încrezut cu asemenea idei.
            Cerându-mi umil iertare şi scuzându-mă pentru exuberanţa mea ca interlocutor al vanei Glorii.
Mă întorc a vorbi despre aceste fatidice vise ale mele, cu simplicitatea unui copil care caută cu orice preţ să atingă această sete de a zbura, fără a se gândi la riscul ce i se împotrivea. Dar încăpăţânarea mă făcea să nu renunţ la această aventură.
Prima oară s-a petrecut într-o zi de iunie de toată frumuseţea. Vorbesc de pământul din josul locuinţei unde trăiam şi, privind dedesubt de la etajul al treilea, vedeam plante cu  fructe, cu ramuri pline de abundenţa acelor fructe, mai ales un cais, mai mare în dimensiunea sa decât celelalte, care emana un parfum tare al aromei sale. Aflându-mă în faţa acestei mari panorame de delicii, m-a cuprins o dorinţă foarte intensă de a ajunge jos, spre a degusta aceste fructe cât mai repede cu putinţă.
Dar fratele meu geamăn încerca în toate felurile să mă facă să renunţ la isprava mea, pomenind riscul care nu-mi trecuse prin gând în previziunile mele, el fiind mult mai ponderat în soluţiile temerităţii mele. Dar de această dată nu fu poasibil a-mi da linia dreaptă, pentru că hotărârea mea era ireversibilă.
Deschisei fereastra şi, punându-mi picioarele pe pervaz, ridicai ochii la cer rugând pe Dumnezeu să mă ajute. Mă aruncai cu capul în jos, când ajunsei la circa trei metri înălţime, mă pusei în poziţie verticală şi, spre marea mea stupoare, sosii la sol fără nicio formă de gravitaţie, adică impactul a avut loc ca şi cum greutatea mea n-ar fi existat, deci, făcând exemplul, că trupul meu era ca un fulg.
Mă ridicai încă o dată privind cerul, cu titlu de mulţumire. Rămăsei în picioare pentru câteva secunde şi-mi dădui seama că picioarele mele nu se sprijineau complet pe pământ, ci rămâneau la circa o duzină de centimetri în gol de la sol. Locul unde se petrecuse această aterizare a mea era acoperit de iarbă foarte joasă şi, rămânând în poziţie verticală, picioarele mele atinseră partea superioară a acelei ierbi. Începui să mă mişc, hotărând să ajung la prima plantă, cea mai apropiată de unde mă aflam.
 Era un cireş. Dar, mişcându-mă, am realizat că nu era necesar să acţionez picioarele, ci reuşeam acelaşi lucru fără a face normal paşii necesari. Ajungând sub plantă, începui să le aleg pe cele mai mature pentru a le mânca, dar partea inferioară nu avea multe mature. Decisei să pot ajunge la partea superioară. Şi, cu mare stupoare, observai că o pot face fără nicio forţare fizică, ci se întâmpla simplu, după voirea mea, rămânând mereu în aceeaşi poziţie verticală.
Sfârşind de degustat cireşele, la douăzeci de metri de unde mă aflam, era această enormă plantă de cais şi, în acelaşi mod de locomoţie, sosii. Şi aici, folosind acelaşi mod de la prima plantă, reuşii să culeg pe cele mai mature; parfumul şi dulceaţa acestui fruct erau afrodisiace, şi le mâncai, cu pielea crăpată.  După ce mă săturasem de cireşe şi caise, nu mai era loc de vizitat alte plante, pentru că stomacul meu era plin, şi amânai pe data următoare.
Hotărând a mă întoarce acasă, nu aveam chef să urc pe scări, ci să folosesc aceeaşi minune, pentru a mă întoarce sus, la etajul al treilea, unde locuiam. Ajuns sub casă, avui un pic de frică şi ezitare. Această nesiguranţă mi-o transmisese fratele meu, datorată ponderaţiei sale, de a nu-mi face riscuri, pentru nevătămarea mea. Dar încăpăţânarea mea, gândind la reuşita de a ajunge jos, de ce nu trebuia să reuşească a merge şi în sus?
De aceea, fără a mai reflecta, tentai escalada pentru a ajunge la punctul de plecare. Ridicând sus braţele, desluşii zborul spre înalt şi nu aflai niciun obstacol pentru a ajunge, în picioare, pe pervazul ferestrei. Şi intrai în casă ca şi cum aş fi făcut o plimbare.
Cu tot entuziasmul şi bucuria expediţiei, şi găsindu-mă în capacitatea de a zbura, că nu era un lucru ce se întâmplă toate zilele unei fiinţe umane, de a reuşi să zboare, dar mă socoteam unul din fericiţi, cu darurile ce mi le descoperisem. Gândind la toate performanţele pe care le-aş fi putut obţine în atletism, în toate specialităţile sale, şi bătând toate recordurile mondiale. Dar abia sfârşi fantasticarea, că se făcu trezirea-mi.
Găsindu-mă în cea mai tristă realitate a unei mizere fiinţe umane, cu toate precarele sale condiţii de viaţă.
Rămăsei în pat pentru câteva minute, găsind modul de a reacţiona şi promiţându-mi a continua să trăiesc, chiar dacă înghiţisem broasca, augurându-mi s-o diger cât mai repede posibil, pentru această dezaventură. Mă ridicai şi, scrutând fereastra,  întrevăzui lumina soarelui strălucind, şi, privind afară, reuşii să-mi dau forţa să continui ceea ce făceam zilnic, de obicei. Ziua mi-am trecut-o în atelierul meu de tâmplărie şi, natural că apucându-mă de treabă, nu cred că puteam reuşi să o efectuez cum făceam normal, dar cu toate acestea aveam, nu mai puţin, intenţia de a nu rămâne neajutorat pentru că ar fi fost mai greu să treacă ziua.
            Punându-mi mintea cu ceea ce mi se întâmplase, nu acceptam uşor a mă găsi în cea mai angoasantă şi lugubră realitate. Şi pentru că era ca şi cum mi s-ar fi întâmplat o mare dizgraţie. Dar, gândindu-mă bine, a fost doar un vis. Chiar dacă se lăsa cu amar în gură. Aveam datoria să uit cât mai curând, fără a-mi crea o tragedie, pentru că viaţa continuă, şi nu trebuie cârpăcită cu vise.
            Mi-am promis mie însumi că, dacă aş fi avut oportunitatea să visez încă, sub acest prodigiu oniric al meu, voi vroi să-l exploatez la maximum, pentru a constata unde poate ajunge imaginaţia propriului creier. Încercând, încă, a putea înţelege cum se întâmplase aceasta, spre a avea o explicaţie şi a putea da o evaluare la nivel fizic.
            Căutând să găsesc în mine însumi soluţia şi gândind că raţiunea sau cauza se datorează vreunei ambiţii represate, pe care n-o ştiam, dar precum orice fiinţă umană de pe faţa pământului, toţi, indistinct, au asemenea percepţiuni, ţinându-le bine ascunse fără a le dezvălui. După modesta mea părere, pentru a da o evaluare materiei cenuşii, gândesc că ar fi un lucru greu de definit. De aceea consider că nici psihiatrii nu sunt în măsură să ajungă la fundul acestei nesecate mine a creierului.
            Mă opresc un moment pentru a vorbi despre fratele meu geamăn, pentru a da o indicaţiune asupra rolurilor pe care le are în privinţa mea. Partea mea consistă în a aduce deciziile în faptica vieţii, încercând a merge pe căile de parcurs, în modul cum am făcut-o mereu până azi, în cinste şi umilinţă, spre a nu cauza daune altora, ci încercând pe cât posibil să dau ajutor, în limitele putinţei, fără a cere în schimb nicio formă de răsplată. Apoi, sunt de mentalitatea acelora care spun că, uitând a face bine, te gândeşti să faci rău.
Dar ca toate fiinţele umane, chiar dacă numele meu este Achile, nu pot spune că sunt invulnerabil. Iar în cursul vieţii ţi se întâmplă ceea ce te aduce să te facă a-ţi pierde controlul propriei răbdări. Uite că soseşte şi rolul fratelui meu, şi pentru că el este partea sufletului care îmi dă forţa să reflectez la a nu comite lucruri greşite, să nu mă facă a mă pocăi de a fi reacţionat la mânie. Dar nu a reuşit niciodată în tentativa de a mă obstacula, pentru că nu exista premeditarea şi timpul necesar de reflexiune, dar trebuie admis că în nouăzeci şi nouă la sută din cazuri a avut mereu mai binele, de aceea dând acceptarea scontată sfaturilor lui, cu stare bună de ambele părţi.
Amintindu-mi de maică-mea, fie pomenită, stând de vorba cu femeile din vecinătate şi vorbind de vicisitudinile vieţii, fiecare dintre ele povestind-o pe a sa, erau lucruri zilnice ce se petreceau în mediul familial. Apoi se ajungea a se vorbi despre propriii fii şi de caracteristicile lor comportamentale. Dar lucrul cel mai important pentru ele era acela de a da o apreciere pentru cel cu care avusese mai puţine supărări pentru a-l creşte. După ce vorbise de toţi fraţii şi surorile mele, venea rândul meu, şi-mi făcea plăcere auzind-o spunând că, dintre toţi, eram cel ce nu mă trezeam noaptea niciodată, şi aşa putea şi ea să doarmă netulburată până dimineaţa.
Explicaţia pentru aceasta vine pentru a face înţelese lungile mele vise onirice. Ceea ce intră în constituţia mea naturală. Atât cât să dau un exemplu, o dată adormit, nu mă trezesc uşor nici cu zgomote, şi nici dacă ar fi să mă mute dintr-un loc în altul. Înapoi acasă, într-o   dimineaţă! După ce petrecusem noaptea cu amici mâncând şi bând, distrându-ne, sosii acasă un pic obosit aşa că m-am şi pus în pat, iar după câteva minute adormii. Găsindu-mă în mijlocul unei câmpii, zburând în lung şi în larg în condiţii fizice şi cu caracteristicile unei păsări care, cu beatitudine, mă purta în rătăcire, fără niciun ţel.   
            Ziua era de o luminozitate splendidă şi radioasă, încât reuşai să vezi, de la înălţimea la care mă găseam, lucruri mici fără a mă forţa, dar grija mea era să înţeleg în ce zonă mă aflam. Nu ai mijloc de a percepe geografia, ca atunci când te găseşti pe pământ.
În câteva secunde, cerul se întunecă şi, imediat. mă gândii la introducerea din de Dante Aligheri. Care zice:

Nel cammin di nostra vita mi ritrovai in una selva oscura.
În drumul vieţii noastre m-am trezit într-o pădure întunecată.
(Pe calea vieţii noastre mă aflai într-un crâng de-ntuneric.)

Dar înălţând ochii în sus, nu văzui niciun nor. Întunecarea venea... Nu ştiu cum să numesc acest lucru gigantesc care se afla pe ţeasta mea. Apreciindu-i mărimea, era de o dimensiune comparabilă cu un teren de fotbal. Caracteristicile nu reuşeau să dea o siluetă precisă, dar o vedeam ca pe o formă de dreptunghi. Nu se auzea niciun zgomot, dar, în compensare, spre ciuda mea, începu să-mi fie frică a respira, era ca şi cum mi-ar fi lipsit oxigenul.
Nu trecu mult timp şi văzui venind în jos ceva, în direcţia mea, ca o formă de pâlnie. Apropiindu-se, realizai că era o plasă, geamănă plaselor folosite de pescari. O trecură dedesubtul înălţimii la care mă găseam, iar apoi mă aflai în centrul acestei pâlnii, cu partea inferioară într-o poziţie rigidă.
Începură să mă tragă în sus. Starea mea sufletească îmi prevestea sfârşitul. Şi nu reuşii să am o reacţie ca pentru a mă libera, acceptând ceea ce mi se întâmpla, şi pentru că încet-încet forţele mele nu mai erau în măsură să reacţioneze.
Începeam să înţeleg că am fost răpit de Extratereştri. Apoi îmi recăpătai cunoştinţa, dar nu reuşeam să-mi explic în ce scop mă duceau în vizuina lor şi care să le  fi fost intenţiile în ce mă privea.
Ajungând la înălţimea planului, plasa care mă înfăşura se opri din ambele laturi făcându-mă să înţeleg că trebuie să cobor. La sosirea mea nu era nicio fiinţă să mă aştepte. Abia pusei piciorul în această navă mare şi auzii o voce expilcându-mi ce să fac. Primul lucru care mă lăsă zăpăcit fu  vocea dându-mi instrucţiunile, era într-o perfectă italiană. Chiar de mi-era frică să respir, simţii o uşurare auzind vorbindu-se însăşi limba mea.
Primul lucru de făcut, îmi zise, să intru în prima cabină şi să-mi pun masca de oxigen şi să stau câteva minute până când îmi voi fi recăpătat forţele normale, reuşind să nu mai am nevoie de ea. Înainte de a intra în cabină, structurile acoperind pereţii nu reuşeam să înţeleg din ce material fuseseră făcute, dar aparent mi se păreau de plastic. Intrai în cabina care mi se spusese şi, automat, se închise în spatele meu. Era ca un ascensor, dar înăuntrul unui spaţiu de de circa patru mp. Cu o măsuţă unde se găsea masca, şi, flancat de un scăunel tapiţat cu forme anatomice, acesta înclinat uşor înăuntru, aşezându-mă şi, sprijinindu-mă cu spatele, simţii deodată o plăcută senzaţie de comoditate.
După ce mă odihnisem şi punându-mi masca, înţelesei deodată că  ceea ce aspirasem erau substanţe care, rămânând în ambianţa lor, nu aş fi avut probleme de respiraţie. Vocea se făcu reauzită spre a-mi da alte instrucţiuni de ce trebuie să fac. Îmi spunea să intru în cabina a doua şi dezbrăcându-mă de tot ce purtam astfel rămânând complet nud. Făcut asta. În aceeaşi cabină, în partea dreaptă, se deschise altă uşă, în acelaşi mod precum cele precedente. Şi, invitându-mă să intru, spunându-mi să fac un duş. Dar asta înţelesei imediat ce intrai, pentru că era mobilată cu toate cerinţele şi accesoriile pe care le comportă un duş, robinetul precum şi duşul.
            Deschid robinetul, cum se face normal la duşurile noastre. În locul apei, ieşea un abur, cu căldura  potrivită nevoii noastre, calorie medie. Ca şi cum s-ar fi ştiut despre modul cum o foloseam eu. Acest abur avea un miros straniu, pe care nu l-am mai simţit niciodată. Dar nu mă supăra, nici dacă îl respiram. Ba chiar îmi dădea senzaţia de  euforie întregului corp. Abia sfârşi de ieşit acest abur, după câteva secunde, începu să curgă un lichid precum cele pe care le folosim noi normal făcând duş. Vocea îmi dicta cum trebuie folosit acest lichid şi să-l stropesc pe toate părţile corpului, minuţios, fără a omite nicio parte.
            Acest lichid, în locul aburului, avea un parfum foarte intens, pe care, din păcate, nu mi-am putut da seama cu ce floare puteam să-l compar. Dar îmi amintii de un parfum pe care i l-am dăruit unei femei, cu mulţi ani în urmă, şi se numea „Orhideea Neagră”, şi nu ştiu dacă se mai găseşte în comerţ. După ce m-am executat, pe cum îmi spuseseră să fac, din acelaşi duş începu să curgă atât de dorita apă. Dar, din păcate, mi-a părut că nu era ca anoastră, pentru că simţeam un miros de alcool. Şi, apoi, trebui să mă supun la ce oferea casa, fără să-i fac să înţeleagă disconfortul meu, în folosirea acelei ape.
            Sfârşind cu spălatul, îmi spuseră că pentru a mă şterge găsesc găsesc într-un dulap cele necesare. Abia terminat, aceeaşi voce, să trec în altă cabină unde voi găsi un costum, şi, natural, spunându-mi să-l îmbrac, mereu cu aceleaşi metode din alte cabine, cu dispozitive de deschidere şi închidere.  Îl găsii agăţat şi, punându-mi-l, părea a fi fost de metal, dar partea internă era din stofă moale, care în contact cu pielea era plăcută. Costumul era croit dintr-o unică bucată, cuprinzându-mi şi picioarele.
            Sfârşind de îmbrăcat, se deschise altă uşă, şi mă aflai în faţă cu un coridor lung. Mergând pentru a ajunge la capătul acestui coridor, am simţit sub picioare ceva moale, care nu scotea niciun zgomot. La circa un metru de terminare se mai deschise încă o uşă, cu dimensiuni mai mari decât celelalte în lărgime şi înălţime.
            Ajuns la intrare, fusei asaltat de curiozitate şi rămăsei fascinat văzând acest mare salon, cu toate contururile şi decorurile sale. Zăbovii un minut să-i admir frumuseţea. Dar nu-mi fu suficient, pentru a putea defini minuţios toate părţile care-l compuneau, în maestozitatea lui. Fusei orbit de splendoarea lui.
            Primul lucru pe care-l notai era un lampadar ce se afla mai mult sau mai puţin în centrul salonului, şi, pentru a face o comparaţie, de mărimea celui de la Scala di Milano, emanând lumini de varii culori, dând senzaţia de linişte şi pace. Toţi pereţii erau acoperiţi de o specie de ţesătură, ce-o fi fost nu ştiu, dar avea o lucire comparabilă cu mătasea noastră. Sub această cuvertură se putea observa un fel de căptuşeală. Apoi, în nicio parte nu se vedeau colţuri ascuţite, ci numai rotunjite.
            Dimensiunea acestui salon, aproximativ, de circa două sute mp. Partea dreaptă era formată din trei  nave cu intrari comparabile cu bisericile noastre. Privitor la nivelul întregului salon, cele trei intrări, ca nişte nişe, erau mai înalte cu doi paşi. Părţile interne formau un semicerc, iar, rezemate de perete în aceeaşi formă, erau divane acoperite cu ceea ce apărea a fi piele, de culoare albă lucioasă. Dar nu avusesem încă modul de a putea atinge, pentru a confirma, dacă or fi fost, cum deja am zis, din piele.
 În faţa acestor divane, era o structură care servea drept masă, natural, un pic mai mică decât divanele. În centrul acestei mese era un candelabru, în formă mai mult sau mai puţin asemănătoare cu cele folosite de evrei, cu şapte  sfeşnice, de culoare galbenă strălucitoare, care la prima vedere părea aur, dar nu aveam încă certitudinea că erau acest metal.
În jurul mesei, natural, în partea superioară, erau aşezate potire, tot de aceeaşi culoare, iar împrejurul acestor potire erau încorporate pietre de varii culori iar numărul acestor potire era şapte. În faţa mesei erau trei scaune de aceeaşi culoare cu divanele. Toată această observaţie a mea privea numai prima arcadă, inclusiv intrarea, care făcea legătura cu mobilierul. Celelalte două, mai avansate, nu-mi erau încă la vedere, după cum erau  compuse. Restul din tot ce vedeam era un pic greu a-l defini minuţios, în structura sa, dar, cu siguranţă, era de o frumuseţe inegalabilă. Nu mă lungesc să dau detalii.
  Nici nu sfârşisem de privt totul şi era ca şi cum mi s-ar fi citit în minte că înrobirea mea era terminată. Pe latura stângă a ambientului, se deschise o uşă. Şi apare un domn îmbrăcat cu o tunică albă, de felul celor folosite de arabi. În cap, nu avea nicio coperitoare, Notai forma sa, de cum era făcut. Avea forma  mai mult sau mai puţin similară cu a noastră, dar cu o proeminenţă, înainte, a frunţii. Fără umbra unui fir de păr. Faţa, de culoarea cerii. Ochii, un pic înfundaţi. Nasul, puţin turtit. Tăietura gurii era aproape imperceptibilă, iar bărbia, aş spune, aproape invizibilă.
Pentru a nu mă face observat, încercai să schiţez un zâmbet, dar înţelesei de la expresia sa că eram o ficţiune în ce-l priveşte. Venindu-mi în întâmpinare, şi eu mă îndreptai înspre el, cu braţul ridicat, cu mâna înainte. Îl ajunsei. De îndată ce-i fusei aproape, îmi întinse şi el mâna. Iar strângând-o era ca şi cum aş fi avut în mână patru oase descărnate la maximum, cu degete proeminente, făcând o comparaţie cu mâna unui schelet.
            Dar el, fără a-şi face scrupule, îmi spuse, natural, după complimentele prezentării: noi avem această structură fizică (adăugând că:) nu am reuşit încă să ne putem schimba, să ajungem la înfăţişarea voastră, cel puţin în privinţa de a fi mai prezentabili. Vorbind de această problemă a lor, merse în partea opusă de unde ne aflam, dându-mi de înţeles a-l urma şi, apropiindu-se, îmi puse mâna pe umăr. Sosim aproape de scaune şi, făcându-mă să şed pe cel central, el se îndreptă spre divanele din faţă, aşezându-se exact în direcţia mea.
            Mă întrebă imediat cum mă simt. Dar cu o strâmbătură îl făcui să înţeleagă că nu stau bine în ce priveşte respiraţia mea. La un semn al mâinii, după câteva secunde, apare o femeie cu tava şi, deasupra, cu un container. Şi aceste obiecte, din acelaşi material ca potirele. Turnă întâi în potirul meu conţinutul, apoi interlocutorului meu. Privind femeia, curiozitatea mi-a fost să văd diferenţa dintre bărbat şi femeia îmbrăcată în acelaşi mod ca bărbatul. Dar în semnele somatice ale feţei erau diferenţe. Fruntea era mai puţin proeminentă, ochii mai puţin scufundaţi, nasul neturtit, buza un pic mai cărnoasă, şi chiar barba puţin mai vizibilă decât a bărbatului. Şi avea pensate sprâncenele. Dar pe craniu, nicio diferenţă, adică totalmente cheală. Terminând de turnat lichidul, se roti către el, pentru a întreba ce trebuie să facă, şi, cu un semn al mâinii, o făcu sa înţeleagă că putea să plece. Lăsă conainerul pe tavă, înţelesei că avea să plece. Îi mulţumii, ea înclină capul şi se depărtă.
Luă în mână potirul şi mă invită să beau, spunându-mi că era un tonifiant, că mă voi simţi mai bine fizic. Pentru a spune adevărul, eram un pic sceptic. Când  începu el să bea, la acel punct, nici eu nu mai ezitai. A da o definiţie  aromei acelui sos nu era uşor, dar conform cu  ceea ce-mi spusese şi cu eficacitatea sa, îl înghiţii dintr-o suflare. Nu trecu mult timp şi începui să mă simt un pic uşurat, dându-mi ca un fel de vervă şi fluenţă. Cu acest rezultat obţinut, începui să mă încred în tot ce-mi spunea, presupunând că mă aflam în faţa unei persoane sincere şi oneste.
 Prima strângere de mână  fu cum se întâmplă normal, de obicei, adică schimbând numele şi repetând acelaşi rit. Alungind braţul cu mâna întinsă către el, îi spusei că mă cheamă Achile, iar el îmi zise că se numeşte Isaia. Asta fu prezentarea cu toate efectele. Spunându-mi numele Isaia, înţelesei, conform formei sfeşnicului şi numărului potirelor de pe masă, că mă aflam în faţa unui evreu în toate sensurile. Şi vorbind de religie, îi spusei că numele de Isaia era numele unui profet evreu, iar el îmi confirmă. Apoi adăugă că partea cea mai mare a poporului său erau nume evreieşti. Fără a-l întreba care era funcţia lui pe această navă, îmi spuse că el era comandantul, cu toate responsabilităţile implicite.
L-am întrebat anxios, ce era cu prezenţa mea, şi raţiunea răpirii pe care o suferisem. Răspunsul veni la timp, asigurându-mă că nu eram primul terestru pe care-l răpiseră. Ci sute de persoane avuseseră contact cu ei, în varii locuri ale terrei. Aceste răpiri s-au petrecut numai în scopul de a avea o experienţă alternativă şi fără scop de a face rău. În orice moment când ar decide să plece erau liberi s-o facă, fără nici un obstacol. Şi, adresându-mi-se, îmi spuse că asta e valabil şi pentru tine.
Continuând să vorbească, zise că poporul său nu era înclinat către război şi distrugere a ceva, pentru că religia noastră o interzice  şi, astfel, nu e un popor belicos. Vorbind de acest comportament al lor, l-am avizat că, şi neavând scopul de a provoca daune, au comis totuşi, poate fără ştirea dumneavoastră, daune pe care terra le-a suferit. În orice loc aţi fost reperaţi de către tereştri, au fost cazuri de deces prin radiaţiile transmise de  aeronavele voastre, apoi, şi mai devastatoare e răsturnarea echilibrului atmosferei, cauzând inundaţii, tornade de dimensiuni gigantice, distrugând tot ce le iese în cale, case şi persoane. Când sfârşii de expus daunele pe care ei le cauzează, Isaia rămase foarte îndurerat, neştiutor de toate acestea. De azi înainte, vom lua măsuri ca în viitor să nu se mai întâmple, soluţiile vor fi aplicate de guvernanţii noştri la timp, pentru a evita neplăcerile voastre.
Pentru uşura momentul de discofort ce se crease, care să fie planeta dumneavoastră, şi distanţa de la pământ. Răspunzându-mi zise: Nu aveţi încă miloacele pentru a face să ajungeţi pe planeta noastră, dar, în compensaţie, îţi dau o veste bună, e aceea că planeta noastră are aceleaşi caracteristici ale terrei, exceptând  unele forme mici de entităţi pentru supravieţuirea voastră pe planeta noastră. Folosind anumite mijloace aţi putea avea această posibilitate. Atunci de ce nu am încerca să avem o cooperare, din ambele părţi, în măsură să rezolve problemele pe care voi nu reuşiţi să-le rezolvaţi, iar noi avem capcitatea de cum să rezolvăm distanţele care ne separă.  
Rămânând la această problemă a daunelor pe care le avem, nu sunt numai cele pe care le-am menţionat, ci sunt acele încă şi mai rele, care rup terra. Vorbesc de cutremure care se constată în câteva părţi ale terrei, provocând moarte şi distrugere de orice fel. Aceste cutremure se produc în cele mai multe părţi, unde sunt vecinătăţi de vulcani încât te poţi gândi că aceştia sunt cauza care le provoacă. Epicentrul, în ce priveşte circonferinţa propulsiunii sale, se vorbeşte de o rază de circa două mii de kilometri dând măsura şi amploarea puterii sale de explozie. Cu o asemenea explozie provoacă un gol enorm, de miliarde de tone de rocă, pentru a umple acest gol format, partea superioară se prăbuşeşte împingând masa terestră în exterior, cauzând o înaltă maree, egală cu cantitatea de volum a deplasării.
Adresându-mă lui Isaia – dacă şi la  voi se manifestă caracteristicile pământului. Ce măsuri luaţi la aceste sarcini? - Noi avem aparate foarte sofisticate care reuşesc să prevină ca toate acestea să nu se întâmple. Există sonde care semnalează minuţios  toate particularităţile viscerelor pământului. Suntem foarte atenţi la părţile cele mai de risc. Cauzele care provoacă aceste cutremure sunt substanţe pe care însuşi pământul le produce, aceste substanţe minerale sunt cele care provoacă exploziile. Deci pentru a evita să se întâmple aceasta, se evită joncţiunea între ele, creând un vid între cele două părţi, închizându-le cu substanţe care servesc la răcirea acestor substanţe, şi nu mai există mod de  a se forma din nou.
Revenind la probleme pe care ei nu reuşesc să le rezolve, întrebai: care sunt? Printre multe câte există, cea care ne stă mai la inimă este aceea că am vrea să avem aspectul fizic asemănător cu al vostru. Rămăsei descumpănit auzindu-l spunând asta, un pic şi pentru orgoliul speciei noastre. Dar şi pentru umilitatea sa în felul cum mi-o spusese, făcând să apese asupra formei sale fizice, ca semn de supunere faţă de noi. Îi spusei că eu nu sunt medic, spre a-i da toate instrucţiunile de cum ar putea avea această schimbare radicală, nu e lucru uşor. Dar, dacă am înţeles bine, mica mea sugestie e de a clona fiinţe egale cu aspectul nostru fizic.
            Pentru a realiza aceasta, e nevoie întâi de toate de mult timp la dispoziţie spre a ajunge la finalizare, a se vedea dacă e un lucru fezabil o astfel de combinare din punct de vedere constituţional. Trebuie să aveţi toate analizele organelor vitale, natural, cel care contează cel mai mult e sângele, şi a se vedea dacă există compatibilitate, între al nostru şi al vostru, iar apoi mai sunt alţi factori determinanţi, între aceştia sunt şi cromozomii, care servesc la alimentarea creşterii fătului, având şi aici compatibilitate.
            La noi, acum, se poate face şi inseminare artificială, adică evitând contactul carnal cum se întâmplă normal. Deci folosind această metodă, care se face injenctând sperma în ovulul femeii, astfel femeia rămâne în stare de gestaţie pentru nouă luni, şi să vedem dacă funcţionează. Natural, sămânţa trebuie să fie a unui terestru, evident. Pentru a putea avea acest tip de operaţie, este nevoie în principal de un medic chirurg în ginecologie, cu sala unde se efectuează aceste tipuri de operaţii, cu toate ustensilele necesare pentru a face această inseminare artificială.
            Dar după percepţiile mele în ce vă priveşte, nu cred că nu aveţi acest tip de ştiinţă, sau capacitatea de a o face. Unica problemă mai dificilă e aceea de a găsi spermatozoizi compatibili cu femeia care trebuie să fie gestanta. Şi, apoi, nu vă rămâne decât să vă rugaţi la Dumnezeu ca, în mare mila lui, să împlinească miracolul acesta. Cu o fierbinte urare a mea ca Dumnezeu să vă îngăduie. Noi ne rugăm la Domnul nostru cu denominaţia de creator al cerului şi al pământului, se înţelege, Dumnezeu al universului.
Întrebându-l pe Isaia dacă şi poporul său are acelaşi credo, cu toate legile lui şi poruncile de a le ţine. Iar el îmi răspunse nu numai afirmând ceea ce îi cerusem. Dar îmi spuse chiar că sunt Practicanţi. Adăugând că în orice loc al universului unde se găsesc practică riturile în acelaşi mod ca şi cum ne-am găsi pe planeta noastră. Făcându-mi cunoscut că fiecare astronavă, pe care se găsesc, este prevăzută cu tot ce este necesar în scopuri religioase, cu toate caracteristicile care le compun.
Cum nu văzusem alte persoane în acea navă mastodontică, ci doar pe el şi femeia care ne adusese de băut, îl întrebai dacă există alţi componenţi în habitaclu, dacă nu pentru alta, pentru a face nava să funcţioneze. Răspunzându-mi la această întrebare a mea, îmi spuse că în fiecare departament erau alte persoane implicate în activitatea pentru navigare şi  tot ce se cere pentru restul de trebuinţe, şi în toate necesităţile sale. Ca să-ţi dau un exemplu, continuă explicându-mi. Noi avem obligaţia să înregistrăm tot ce se întâmplă, în cele mai mici particularităţi şi în orice loc de pe navă, pe tot timpul navigării. Ca să ai idee de cum se lucrează, nava este dotată cu fotocelule în toate direcţiile, semnalând minuţios ce se întâmplă şi orice mişcare. Filmarea se înmagazinează într-un registrator pe care nimeni nu are posibilitatea să-l manipuleze, cu excepţia urgenţei de a verifica vreo avarie. Comandantul ar avea motivarea de a vedea de unde poate veni astfel de avarie.
Continuă în meritul întrebării pe care o ridicasem înainte, adică asupra cantităţii întregului echipaj ce face parte din funcţionarea sa. Nu-mi spuse numărul, dar în mijlocul lor cuprindeau şi roboţi, care erau angajaţi în posturi unde puteau fi lăsaţi de la începutul până la sfârşitul călătoriei, pentru că ei nu au nevoie de necesităţi corporale, de explicat, ca persoană normală, şi deci nu există riscul de a se îndepărta de locul lor desemnat, evitând probleme ce s-ar putea crea. Continuând a vorbi despre aceşti roboţi, îmi spuse că pe planeta lor s-a creat o cantitate enormă, care sunt folosiţi în toate muncile manuale, dând lustru capacităţilor artizanale, executând minuţios, la perfecţiune, toate lucrărăile ce li se încredinţează, fără a se risca vreo imperfecţiune, şi cu constanţă, că nu zic niciodată că sunt obosiţi. Mulţi se uzează în experimente la nivele riscante, pentru a ne salvagarda nevătămarea. Vorbind de această nevătămare, îmi veni spontan în minte, monotonia curiozităţii, a-l întreba, la ce vârstă medie ajungeţi să supravieţuiţi, scuzându-mă pentru impertinenţa mea, dată fiind întrebarea intimă pe care i-o făceam, dar el nu ezită şi fără nicio întârziere îmispuse că variază de la o sută cincizeci de ani în sus.
Oricâte întrebări îi făcusem, cea mai importantă, la care ţineam  mai mult decât la cele deja puse, era din ce materiale sunt făcute aeronavele voastre? Nici asupra acestei întrebări nu fu împotrivă a-mi răspunde, cu aceeaşi simplitate de la celelalte. Îmi spuse că el nu ştie dacă pe pământ se găsesc astfel de materiale, pe care le folosesc ei, dar, ca prim element, are funcţionalitatea de a nu fi atras de terra, deci poate rămâne suspendat în aer şi rămâne imun la gravitaţia pe care o produce pământul, acest material este de o uşurinţă unică, dar în substanţă are o forţă majoră de rezistenţă mai mare decât alte materiale. Oricât de uşor ar fi acest material, dar are o greutate specifică? Deci cum se face această suspensie verticală? Când ne aflăm închişi, intră în funcţiune rotoare care dau tracţiune suficientă pentru a rămâne la înălţimea care se vrea. Dar minunarea mea e de a nu auzi niciun zgomot! Sunt dotate ca zgomotul să fie eliminat, pentru a nu stârni curiozitatea şi încercând să treacă neobservaţi.
  Stăruind asupra temei despre tot ce e nevoie pentru navigaţia voastră. Cum reuşiţi să aveţi viteza pe care noi nu suntem în stare s-o dezvoltăm? Ce elemente se folosesc? Sau ce carburanţi utilizaţi?
Nu e uşor să-ţi dau răspunsuri la întrebările tale. Dar voi încerca să-ţi dau indicaţii în ceea ce priveşte toate elementele care concurează la reuşită. Noi avem carburanţi  cu o putere de impulsionare care  nu se compară cu a alor voştri, în capacitate. Sunt folosiţi, în al doilea rând, în ciclurile universului. Dar viteza se măreşte la maximum prin unde sonore, care au funcţiunea de a atinge viteza pe care o vrem. Am creat staţii de recepţie cu diferite distanţe între ele. Deci se reuşeşte a avea viteza undelor sonore.
Pentru a putea evita ca navele voastre să fie incendiate, cum reuşiţi ca asta să nu se întâmple?  
Avem sensori care, atunci când se ajunge la o căldură de risc, se formează în toată partea externă un material ignifug, prin care se evită ca astfel de incendii să aibă loc.
În schimb, în ceea ce priveşte meteoriţii, ce trebuie să evitaţi ca să nu lovească?      Nava este dotată cu dispozitive de percepţie ultrasensibili, nu numai că indică prezenţa lor, cu distanţa şi viteza cu care călătoresc, dar este indicată şi însăşi ruta de urmat. Toate aceste manevre sunt executate de un robot care este însărcinat cu pilotarea navei, care se ţine scrupulos de ordinele pe care le primeşte.            
În jurul planetei noastre, suntem dotaţi cu un gaz pe care noi îl numim ozon, care funcţionează ca a unui zid de protecţie. Ce sisteme folosiţi pentru a traversa această masă de gaz înainte de a ieşi din calota terestră?
Nu sunt măsuri de prevenţie specifice pentru traversarea acestei zone, dar se face o încetinire a vitezei, cauzând întregului echipaj o indispoziţie fiziologică, dar fără a provoca dusfuncţiuni eclatante, pentru a lua în considerare măsuri de precauţie.
Vorbind de măsuri de prevenţie, pentru nevătămarea voastră fizică, la ajungerea vitezei pe care reuşiţi s-o atingeţi, nu vi se întâmplă niciun deranj fiziologic? Pentru că noi, tereştri, nu suntem dotaţi cu asemenea viteză de parcurs, pentru că ni s-ar sfărâma oasele, deci structura naostră fizică nu ne-o permite. Pentru astfel de acţiuni, Isaia răspunzându-mi la întrebare cu aceeaşi simplicitate şi umilitate, aş zice serafică, cum ar fi răspuns unui copil curios de a cunoaşte adevărul tabu-urilor ce există.            
În toate astronavele noastre un lucrător care se ocupă exclusiv de momentul când se prind aceste viteze supersonice. Se procedează la o izolare, încât nu se percepe acea viteză care se atinge, şi astfel nu avem probleme fizice.
Noi avem riscuri de înfruntat în viitorul iminent. Astrologii noştri, nu cu mult în urmă, au făcut să vadă soarele cu falduri detaşate care se îndreaptă spre a ajunge pe planeta noastră. A da o evaluare liberă a pagubei ce ar trebui să se produce dacă asta se întâmplă, nu există măsură de comparaţie. Şi  întreb atunci care sunt măsurile de prevenire pentru a încerca să evităm riscul inevitabil pe care îl vom întâlni?
Ce sisteme se pot adapta  pentru a putea evita ca aceasta să se întâmple? Cred că aceste întrebări pe care şi le pun astrologii noştri nu vor avea niciun răspuns. Dar, spre norocul meu, aceleaşi întrebări le voi adresa amicului nostru Isaia. Şi el mă va asculta. Pornind de la prima, îmi spuse că-mi putea da amănunte în toate întrebările ce i le-am făcut.
Pentru această masă solară care s-a detaşat sunt două sisteme ce o pot obstacula să atingă pământul, primul folosind substanţe  de răcire. Dar al doilea ar fi mai determinat, dacă s-ar reuşi să se devieze traiectoria şi astfel să se evite impactul cu pământul. Dar problema rămâne pentru că nu se pot avea dimensiunile sau mărimea acestei mase solare care s-a detaşat şi astfel nu se ştie dacă există potenţialul de a face faţă acestei dimensiuni eclatante. Dar calea cea mai dreaptă de urmat e aceea de a ne pleca Tatălui, domnului nostru din cer şi de pe terra, rugându-l umil să ne asculte ruga, cerând iertare pentru păcatele noastre, să împlinească ruga noastră, în speranţa că o merităm. Ci Dumnezeu e cordial cu mizerii! 
Cu mare neplăcere şi regret, a sosit timpul saluturilor, cu Isaia, cerându-i să le amâne, pentru că scopul, fixat dinainte de a fi fost prelevat de ei, e acela de a merge să-mi găsesc mama, pentru că e multă vreme de când n-am văzut-o, pe care, din păcate, nu ştiu încă unde aş putea-o găsi. Îl mai întrebai pe Isaia dacă putea să-mi dea vreun ajutor unde o puteam găsi. Implorându-i pentru a mia n-a oară un ajutor unde o puteam căuta.  Răspunzându-mi! Îmi spuse!
Voi încerca să te mulţumesc, pentru că mi-o ceri în numele credinţei care ne apropie. Unde vei fi aterizat, este un munte mare, stâncos. La o anumită înălţime, se află o ieşitură sub formă de terasă, la care va trebui să ajungi. Iar sub această terasă vei găsi o persoană care funcţionează ca portar, şi-l vei întreba pe el unde îţi găseşti mama.
Încheind de a-mi da aceste indicaţii, îmi dădu instrucţiuni despre ce trebuia să fac înainte de a părăsi astronava.
Va trebui să faci din nou tot ce ai făcut prima oară când ai sosit, trecând la urmă pe unde ai îmbrăcat costumul. Îţi recomand să nu uiţi o ultimă indicaţie, care a fost pusă pe măsuţă, un recipient, natural, cu conţinutul său de lichid, iar alături o pilulă, de înghiţit, care va servi să nu capeţi tulburări la înapoierea în atmosfera terestră, dar având şi funcţiunea de a rămâne imun la toată poluarea pe care o produc, dându-mi ca sigur că nu avusesem niciun deranj la nivel fizic.
După ce urmasem la literă toate instrucţiunile sale, mă aflai la intrarea salonului şi, fără a aştepta mult, se redeschise uşa, iar el era cel care mă aştepta. Privindu-mă fix în ochi, pentru a reuşi să îţeleagă în ce stare de suflet mă găseam, în iminentul salut de adio ce sta să sosească. Dar nici eu nu ezitai să am aceeaşi intenţie, spre a prinde expresia lui. Pentru că ştiam amândoi că nu ar mai fi fost cale de a ne reîntâlni. Eu, pentru a nu spori momentul emoţionant care se crease între noi, pentru a schimba un pic atmosfera, întorcându-mă să-i fac urări de reuşită în rezolvarea tuturor problemelor sale, pe care şi le fixase, şi să se întoarcă pe planeta sa fără primejdii de vreun fel.
Întinsei mâna pentru a-l saluta. Şi el făcu acelaşi lucru. Dar abia ce fu contactul, mă trase către el făcându-mă să înţeleg că vrea să mă îmbrăţişeze. Şi nici eu nu ezitai s-o fac. Şi se petrecu o îmbrăţişare între două fiinţe foarte diferite între ele, dar cu spiritul fratern.Coborâi către trapa de unde venisem şi găsii gata aceeaşi  reţea care servea să mă ducă jos.
Îndată ce uşa se dechise, trapa se desfăcu pentru a coborî, până atinsei solul. Priveam la reţeaua care se întorcea sus. Mă oprii să văd plecarea navei. Reuşii să zăresc închiderea trapei şi, în puţine secunde, o văzui devenind, tot mai mică, faţă de enorma ei dimensiune naturală, până la dispariţia ei completă. Pricinuindu-mi o mare tristeţe şi o încetinire fizică la nivel de indispoziţie fizică.
Luând-o un pic razna, în formă de reacţie, pentru a continua ceea ce îmi fusese prescris. Singurul lucru de făcut în aceste frângeri este să te opreşti pentru a recăpăta forţele necesare spre a continua în forţa motrică a corpului. În apropierea locului unde mă aflam, era un bolovan parcă anume pentru mine. Aşezându-mă, reacţionai imediat pentru a înţelege unde mă aflam.
Uitându-mă şi făcând o mişcare de rotire, pe toată circumferinţa, şi nevăzând niciun suflet viu, si cu atât mai puţin animale, înţelesei că eram într-o zonă deşertică. Făcând aceeaşi roată înapoi, de jur împrejur, natural, cu mai multă atenţie, văzui, la o depărtare de circa un kilometru, muntele de care-mi spusese Isaia. Cu toate că la distanţa aceea nu-i puteam desluşi forma şi caracteristicile pentru a vedea dacă era ceea ce căutam.
Spre a remedia această incertitudine singurul lucru de făcut era să mă apropii şi să constat de aproape. Pentru a mă putea apropia, tentai, ca de obicei, să zbor, pentru a putea ajunge cât mai repede posibil. Dar, din păcate, spre marea mea neplăcere, harul de a zbura îmi lipsea, era ca şi cum aş fi ruginit şi, deci, greutatea mea nu-mi dădea acea uşurinţă de a putea zbura cum făceam înainte.
Nu înţelesei raţiunile sau cauzele acestei mutaţii care se petrecuse în mine. Începui să mă gândesc, ce raţiuni puteau fi în schimbarea care mi se întâmplase. Poate cauza principală era în scopul ce mi-l propusesem, de a-mi putea vedea mama şi, deci, mi se negase a putea trece dincolo pentru a o revedea. Încăpăţânarea mi-a dat forţa de a continua, spre reuşita faptei ce-mi era ursită. Primul lucru de făcut era acela de a-l întreba pe fratele meu asupra deciziei pe care aveam s-o intreprind, dându-mi ajutorul necesra spre a continua, şi dacă era drept s-o fac.
În aşteptare, mă face să înţeleg a mă ruga cu credinţă către Domnul nostru a-mi acorda acest har  de a-mi putea îndeplini această cerere a mea. Începui să merg în direcţia acestui munte rugându-mă şi sperând a avea această concedere. Iar pentru a putea-o face trebuia să reuşesc să zbor, pentru că nu exista alt mod de a putea ajunge la terasa aceasta de acces, unde puteam să-mi întâlnesc mama. Ţinând cont dacă o fi fost corectă adresa pe care mi-o dăduse extraterestrul Isaia. Dar această îndoială se ofili repede, amintindu-mi de comportamentul lui faţă de mine, de a fi sincer, şi, după părerea mea, cinstit. Iar dacă n-ar fi fost aşa, aş fi avut o deziluzie majoră, din cele ce normal se obişnuiesc, în comportamentele noastre, de persoane puţin credibile.
Mă apropiam, mereu în tensiune, să pot vedea cât mai curând, să am siguranţa veridicităţii.
Începui să accelerez pasul. Fără să-mi dau seama, îmi veni spontan să alerg. Sporind din ce în ce viteza, ajungând până la punctul când picioarele mele nu mai atingeau pământul. Fu o mare bucurie pentru mine, constatând că reuşeam încă să zbor şi, deci, avusesem permisiunea de a putea accede să ajung pe această terasă, ridicând o privire la cer în semn de mulţumire.
În arcul a puţine minute, mă aflai dedesubtul acestei ieşituri, pe care, privind-o, o asemănai cu un enorm  balcon, în formă de semicerc, dar fără nicio protecţie în faţă. Dar înainte de a merge în sus şi a ajunge la înălţimea unde se găsea, mă oprii. Ca o formă de a-mi recăpăta suflul, pentru a nu mă afla în condiţii de a eşua. Mai apoi, gândidndu-mă bine, că nu era forţa fizică aceea prin care reuşisem să zbor, ci mai degrabă spiritul meu.
Făcând semnul crucii de trei ori, în semn de devoţiune, către Sfânta Treime, cerând să-mi dea încă forţa de a ajunge la atât de dorita terasă. Reluai zborul, dar ajungând la circa un metru de vârf, îmi dădui seama că nu voi reuşi să merg mai departe, oricâtă voinţă aş fi avut. Era ca şi cum stătea în faţă un zid nevăzut. Şi nu găseam modul cum să-l pot trece.
La acest punct înţelesei că nu era uşor să calci cu picioarele un pământ sfânt, fără ajutorul cuiva pentru a face-o. Rămânând mai mult sau mai puţin la aceeaşi înălţime, mergând înainte şi înapoi întreg perimetrul pragului, sperând să găsesc modul de a ajunge sus, dar nu era chip s-o pot face. Forţele începură a-mi ceda, dându-mă învins, a nu reuşi să rezist acestui efort.
Hotărâi să mă predau voinţei celui ce mă refuzase. Rămăsei în cea mai tristă stare de suflet şi cu deziluzia de a renunţa la încercarea mea. Dar în faţa voinţei Domului, mă resemnai, acceptând vrerea sa. Hotărând de-acum să mă întorc pe pământ, mă aflam sub partea dreaptă a balconului, când o mână gigantică mă apucă, trăgându-mă în sus, ca pe o păsărică, la primele experienţe de zbor, pentru a nu o face să cadă la pământ.
Mâna aceasta, pentru a-i da dimensiunea, era de o mărime egală cu o mână de om normală, dar cu diferenţa corpului meu, care avea măsura unui păsăroi, lăsându-mi afară doar capul. Dar îndată ce am atins pământul, sprijinindu-mă pe picioare şi lăsându-mă pe verticală, ca într-o magie, mâna i-a devenit normală  şi, mângâindu-mă pe partea superioară a capului, îmi spuse: bravo! ai sosit cu bine. Continuând să vorbească, îmi spuse: acum încearcă să te odihneşti câteva minute, să-ţi recapeţi suflarea, şi arătându-mi o strană îmi zise să mă aşez.
Şezând pe strană, începui să privesc, pentru a-mi face o idee personală de cele ce se petreceau pe acea Terasă. Aspectul său fizic era de normalitate, asemănător atâtor alte fiinţe umane, fără nicio diferenţă perceptibilă; dar, privindu-l bine în faţă, îmi dădui seama că expresia sa era de o beatitudine inconfundabilă. Pentru a putea avea certitudinea, singurul lucru care îi lipsea era aureola. Şi, pentru a-mi da confirmarea, asupra a ce percepusem, văzui  tunică pe care o  purta.
Mulţumindu-i pentru ajutor, întrebai numele său. Iar el îmi răspunse imediat spunându-mi că se numeşte Serafino. De mulţumirea pe care mi-ai făcut-o nu iau act; ci face parte din misiunea ce o îndeplinesc obişnuit. Dar, acum, trebuie să plecăm! 
Luându-mă de un braţ, conducându-mă la partea stângă a intrării, îmi spuse, odată trecut acest prag, nu te vei mai putea întoarce înapoi. Poţi merge, şi îţi voi indica pe unde să treci, pentru a ieşi din acest loc. Dar, curios ca întotdeauna, îl întrebai de ce această interdicţie! Răspunzându-mi la întrebarea pe care o făcusem, îmi spuse că odată trecut, dincolo, nu mai este un loc sacru, egal celui pe care calci, prin urmare este permis s-o faci o singură dată.
Trecem de cortină şi, abia înăuntru, rămăsei uluit văzând, pe partea dreaptă a coridorului în care intrasem, un puţ gigantic, de un diametru, potrivit percepţiilor mele, de circa treizeci de metri, şi totul înconjurat în formă de inele. Privind în jos, nu aveam idee de adâncimea sa, dar numărând inelele, aş fi putut afla mai mult sau mai puţin înălţimea ce era până jos. Numărai inelele, şi erau şase, şi făcând o estimare, de la un inel la altul, de circa trei metri distanţă între ele, dădu rezultatul de vreo douăzeci de metri adâncime.
Întrebându-l pe Serafino  despre cum s-a format acest puţ cu aceste inele? îmi spuse cî în total sunt şapte, al şaptelea nu se reuşeşte a-l vedea pentru că se află mai înăuntru faţă de celelalte. Şi astfel, toţi cei ce se află în acest inel trăiesc aproape în întuneric. Aceasta este pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru că au comis păcate mari, le-a dat pedeapsa pe care o meritau, pentru a se purifica. Apoi, pe măsură ce se vine sus, sunt cei cu păcate mai puţin grave. Până a ajunge la primul inel, sunt cei ce şi-au ispăşit deja păcatele, care vor fi lăsaţi liberi în aşteptarea transferului lor în varii locuri ce le vor fi repartizate.
După ce-mi dăduse toate aceste cunoştinţe, îmi spuse: acum îţi voi face o surpriză frumoasă. Te voi face să vezi două persoane dragi, pe care le-ai iubit mult de tot. Îmi zise să privesc în faţă, din poziţia în care mă aflam. Din partea interioară a primului inel, înaintând, la balustradă, recunoscui de îndată că era tatăl meu, ridicând mâna, întâi pentru a mă saluta, apoi continuând cu un semn al mâinii, să merg către el, dar aici intervine Serafino spunându-mi că nu puteam s-o fac şi, în consecinţă, să mă mulţumesc a-l fi văzut, chiar dacă eu îl salutam cu mâna. Depărtându-se privind către mine, agitând mâna mereu în semn de salut, îl văzui dispărând.
Serafino îmi spuse să privesc la cel de-al treilea inel, şi după câteva secunde persoana care se apropia, privind la felul său de îmbrăcăminte, înţelesei imediat că era socrul meu şi, în impactul evenimentului, şi el făcu aceleaşi gesturi pe care le făcuse tatăl meu, întâi ca salut, apoi făcându-mi semn să mă duc la el, dar încă o dată îmi fu interzis s-o pot face.                  
Dar pentru mine fu o mare bucurie a-i revedea pe amândoi, pentru că îi iubeam, în aceeaşi formă spirituală. Adresându-mă lui Serafino şi mulţumindu-i, îi luai mâna şi o sărutai în semn de recunoştinţă.
Serafino, luându-mă sub braţ, îmi spuse: acum mergem la puţul următor, aflat pe acelaşi coridor, mergând înainte spre vest. Mergând întâlnim altă cortină de trecut. Abia trecută, îmi spuse: cortul acesta este rezervat femeilor, şi, cum vezi, e format în aceleaşi condiţii caracteristice ca acela de la bărbaţi, că şi aici sunt tratate cu aceeaşi formă de tratament, după păcatele lor. Sosim în centrul puţului, pentru a putea avea vizualitate în toată circumferinţa. Şi, în frenezia şi marea voire de a-mi revedea mama, începui să tremur, în extenuată aşteptare. Nevăzând nicio femeie în toată cuprinderea sa, mă adresai lui Serafino întrebându-l! Unde-i mama mea?
Răspunzându-mi, îmi spuse că mama mea fusese lăsată liberă de orice constrângere, era deci purificată de orice păcat. Adresându-mă iar lui Serafino, îl întrebai! De păcatele pe care le-a comis în toată viaţa sa? Mama mea a adus pe lume nouă fii, şi i-a crescut cu o educaţie destul de rigidă, punându-i pe calea dreaptă a vieţii, făcută din privaţiuni, în toate formele lor, dar ţinându-ne în onestitate, inculcându-ne să trăim în rectitudine, în toate sensurile. Şi, ajungând până azi, nici unul din fraţii mei şi din surorile mele, graţie bunului Dumnezeu, nu a ieşit de pe drumul bun.
Dar Serafino îmi face imediat cunoscut, răspunzând întrebării mele, că acest loc nu e numai pentru cei ce trebuie să-şi ispăşească propriile păcate, ci e ca o staţiune de tranzit, petru că toţi pleacă instantaneu de aici, spre a fi apoi trimişi în alte destinaţii, potrivit meritelor lor. Iar mama ta se află într-un loc de beatitudine; natural, meritat.
Îndreptând privirea spre Serafino, El îmi înţelese imediat agitaţia, fără a-i adresa aceeaşi întrebare asemănătoare cu aceea făcută înainte, îmi spuse! Acum te duc să te fac să-ţi vezi mama. Se apropie în dreapta mea şi puse mâna pe umărul meu drept. Îl privii de aproape, rotindu-mă către el. Observai diferenţa de înălţime faţă de statura mea, mă depăşea cel puţin cu treizeci de centimetri, circa. Şi, continuând să-i privesc lineamentele somatice, notai cu puţină atenţie expresia sa. Şi văzându-mă în insistenţa mea de a-l scruta atent, îmi schiţă un surâs, făcându-mă să înţeleg despre comportamentul său  demn de sfinţenie. Iar eu întinsei spontan mâna la înăţimea taliei, trăgându-l spre mine, şi, simţindu-i corpul aproape de al meu, mă cuprinse o imensă bucurie şi o fericire de neuitat niciodată.  
Merserăm circa o sută de metri, în aceeaşi poziţie, până ajunserăm la o potecă. Şi, din păcate, ne separarăm spontan, pentru că nu era spaţiu pentru doi. Dar se putea înainta în şir indian. El merse înainte, ca spre a-mi deschide drumul. Şi navigând de-a lungul unui perete stâncos, înalt de circa şaizeci de metri. Mergând mereu în aceeaşi direcţie, poteca o lua încet-încet în sus, faţă de locul de unde pornisem, până ajunserăm aproape la vârful acestei stânci. Serafino se afla în avans cu treizeci de metri faţă de poziţia mea, aşa că se oprise, aşteptându-mă să-l ajung. Puţin obosit şi gâfâind de urcuşul pe care îl parcursesem, sosii la locul unde se oprise.
Dar privind poteca, înainte era complet închisă, nu era niciun semn pe unde se putea continua. Mă gândii îndată la Serafino, care putea împlini vreo minune pentru a putea depăşi această barieră. Dar el, cu sfântă pacienţă, îmi răspunse că nu era nevoie de un prodigiu, pentru că drumul e gata făcut. Astfel, îmi spuse să-l urmez. La zece metri, nu-l mai văzui. Ajunsei cu mersul meu până la locul unde dispăruse, iar pe partea dreaptă era un tunel, pe care, de unde eram, nu reuşeam să-l văd. Acest tunel era săpat în stâncă atât de strâmt, cât e  necesar pentru o persoană.  
Revăzându-l pe Serafino, îmi veni inima la loc. Şi, aşteptându-mă în afara tunelului, îmi făcu semn să-l ajung. Sosind unde se oprise, îmi spuse să ţin pe stânga. Înţelesei îndată că acesta trebuie să fi fost un loc rezervat pentru puţine persoane meritorii, care puteau să locuiască în această grădină de delicii şi beatitudine. Asta intuisem subit, încă înainte de a fi aruncat o privire către frumuseţea sa. Dar parcă-parcă aveam un pic de timorare pentru a putea-o face, pentru că era ca şi cum eu nu aş fi meritat să văd un loc precum acesta. Dar apoi, gândindu-mă bine că Serafino îmi dăduse această oportunitate, şi fiindcă aici aveam să-mi revăd mama şi, în consecinţă, n-aş fi putut să nu privesc. Prinzând-o în raza ochiului în toată grandoarea sa şi, dând frâu vederii, frumuseţea sa se putea compara cu Edenul unde trăiseră Adam şi Eva.                
Acum aşteptam ca Serafino să mă facă să-mi văd mama. Aşa că el înţelese imediat că a sosit momentul să mă facă s-o văd. Făcându-mi semn să mă apropii de el, ajungând aproape, îmi spuse să merg un pic mai înainte, până ajung la un loc al stâncii, puţin mai jos faţă de cele două laturi, care sunt mai înalt. Şi pentru că de acolo vei reuşi s-o vezi mai bine. Apoi îmi dădu aceleaşi instrucţiuni, adică de a o saluta în acelaşi fel cum făcusem cu tatăl meu. Mă postai în locul unde-mi spusese Serafino şi, privind în jos din zona în care mă aflam, reuşii să văd mai de aproape partea de jos, faţă de unde mă aflam înainte.              
După câteva minute de aşteptare, începui să văd două femei mergând în direcţia opusă faţă de unde mă găseam şi, deci, le vedeam din spate. Dar reuşii, cu toate acestea, să-mi cunosc mama, chiar dacă nu-i văzusem încă faţa. Dar cealaltă n-am reuşit să înţeleg cine să fi fost. După câţiva metri, amândouă se întoarseră către mine. Cea din stânga era mama mea. Femeia din dreapta? Pentru că nu avusesem cum să fi cunoscut-o dinainte, am recunoscut-o totuşi după lineamentele ei, pentru că o ştiam doar din fotografii. Şi era mama Elenei mele.
Actualmente consoarta mea. Amândouă începură să mă salute agitând braţul şi făcându-mi semn să merg jos la ele. Dar ştiind şi ele că nu era posibil să mă apropii, pentru că era categoric interzis. Rămânem încă puţine secunde a ne saluta reciproc, în singurul fel care fusese consimţit. Pentru că apoi se întoarseră de unde veniseră. După aceste saluturi volante, în loc să merg eu spre Serafino, el fu cel ce se apropie de mine. Şi îndată ce fu aproape, mă întrebă dacă sunt fericit de a-ţi revăzut mama? Asupra acestui lucru nu sunt îndoieli, nu sunt numai mulţumit, ci chiar fericit, pentru că am avut ocazia să cunosc o a doua mamă, pe care mai înainte n-o cunoşteam. Dar raţiunea cea mai importantă este aceea de a fi reuşit  a ajunge la scopul pe care mi l-am propus.              
Mersei către scara pe care mi-o descrisese. Pentru a ajunge, consumai destul timp. Sosind, începui să cobor, pentru a atinge cât mai curând solul, Dar, în grabă, nu ştiu cum s-a întâmplat, am început să mă rostogolesc până la terminare. Ajuns jos, mă simţii ca şi cum aş fi avut toate oasele rupte, cerând ajutor, invocându-mi mama, ceea ce făceam totdeauna când visam urât. Mă trezii.
Şi cu mare plăcere, de data asta, la trezirea mea. Înţelesei că fusese un vis urât, după căderea ce-am făcut-o. Şi totuşi, oasele erau încă toate întregi. Mă uitai la ceas şi făcui socoteala timpului cât dormisem, până la trezire. Trecuseră mai mult de douăsprezece ore, în continuu, fără a mă trezi.
Trecu vreun minut şi, subit, mă gândii la de ce-ul pentru care visasem această cădere urâtă, pe care am făcut-o. Făcând o comparaţie cu capacitatea ce-o aveam de a zbura, ca apoi să mă aflu în incapacitate, de a nu reuşi să cobor o scară. Găsind această netă diferenţă, începui să mă întreb, de ce toate astea? Făcând această întrebare către mine însumi, era ca şi cum m-aş fi adresat fratelui meu geamăn, de a-i cere ajutorul necesar pentru a putea rezolva această enigmă. Nu trebui să aştept mult pentru a-mi da riposta. Îmi spuse că raţiunea principală este aceea că, din aventura pe care am avut-o, am obţinut mai mult ca niciodată. Chiar dacă a fost inconştientul viselor, comisesem păcatul de a fi scrutat dincolo, viaţa eternă, încălcând principii ale religiei şi ale credinţei.               
Prin această aventură a mea, făcută simplu din vise, încerc,  mic fiind, să dau o contribuţie la propria existenţă, încercând să trăiesc viaţa în rectitudine şi onestitate, ţintind spre bine, dacă se ating aceste rezultate. Pentru a trăi această dimensiune, există o singură cale de urmat, şi se numeşte magistrala vieţii. Cel ce va lua-o pe scurtătură, ieşind din această stradă, îl va duce neîndoios spre rău, rezultând în nesupunere la legile sociale, şi la cele mai importante care sunt legile lui Dumnezeu.
Toţi cei ce se fac vinovaţi de aceste păcate, sau chiar mai rele, într-o zi vor fi răsplătiţi cu pedeapsa legii Divine. Pentru că Dumnezeu nu plăteşte în fiecare zi.
Iisus, când predica, Spunea: Ferciţi cei ce au sete de dreptate, pentru că se vor sătura. Fericiţi cei săraci cu duhul, pentru că vor fi răsplătiţi. Fericiţi cei dezmoşteniţi, că a lor e împărăţia cerurilor.
Dacă se ţine seamă de tot ceea ce a predicat Iisus Hristos, se are o vizualitate justă a vieţii, învăţând a trăi în dreapta dimensiune a rectitudinii şi în cotidianitatea tuturor zilelor până la sosirea propriei plecări, ca apoi să te prezinţi cu conştiinţa curată dinaintea lui Dumnezeu.
Sperând că această mică povestire a mea ar putea fi citită de multă lume cu folos, că le va fi pe plac, dând simplu un mulţumedc din inimă / grazie di cuore / tuturor celor ce o vor face,
Cu afectuoasă simpatie,  
  Miglietta Achille
                                                    Cinisello – Balsamo( MILANO) Italia

                                                                            În româneşte de George Anca



(Coperta a 4-a)

Achille Miglietta, prin visele sale de zbor, scrie, aparent, un sf naiv, dublat de moralism catolic. În fapt, cititorul se va vedea pe sine însuşi în copilărie, în nava cosmică a lui Isaia, în varianta personală a infernului-purgatoriului-paradisului lui Dante, aici, Serafino. Cumva, neintenţionat. Povestind, ca un personaj al lui Chaucer, pe spinarea unui cal, spre Canterbury, ca să treacă timpul. Dacă nu, după ciumă, în afara Florenţei Boccaccio.
Dar aici se visează, nu se face literatură. Nici măcar n-ajunge textul sub ochii lui Jung.
Ne-ar putea ţine deodată sub hipnoză oralitatea visătorului, la propriu, luată ca dictare în italiană, mai mult fără punctuaţie, procesată de un român, necunoscător, ca Isaia şi Serafino, al italienei, tradusă scenometric de mine, ca spre o antropografie italo-română. Simbolistica existenţială, neînflorită tropic, va intermedia o injecţie în vene, dacă nu chiar o soartă amânată, în comparaţie cu aceea a Micului Prinţ plecând spre Planeta Lui. 

                                                                                         George Anca