miercuri, 29 august 2012

Recital George Coşbuc, susținut de actorul Vasile Pupeza (SUA)



Primarul Sectorului 2 are deosebita plăcere să vă invite
            Vineri , 7  septembrie 2012, orele 17.00 la evenimentul cultural
Colocviile de Marţi – Recital George Coşbuc, sustinut de actorul Vasile Pupeza (SUA)
Evenimentul va avea loc la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională
Str. J.L. Calderon nr.39



„Cu ani în urmă am prezentat un recital Eminescu la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti în prezenţa poeţilor şi scriitorilor vremii de atunci şi de acuma. La final Nichita Stănescu m-a întrebat: " De ce nu şi Coşbuc?" Acum la sugestia şi în memoria lui încerc să-l aduc pe Coşbuc printre noi cu atât mai mult cu cât de locurile natale ale lui Coşbuc (ţinut grăniceresc) mă leagă o bună parte din viaţă. Tatăl meu fiind născut în comuna Salva, la 8 Km de satul Hordou, satul lui Coşbuc, şi la 6 Km de oraşelul Nasaud, toate vacanţele eu mi le petreceam pe la stânele din Munţii Rodnei, pe dealurile şi apele din zonă, la şezători, la hore, la nunţi şi înmormântări, la sărbătorile de Crăciun şi Paşte. Primele două clase primare le-am urmat în comuna Salva, iar apoi două clase liceale la liceul din Năsăud, aşa că am simţit demult pulsul inspiraţiei lui Coşbuc.
Fie ca intenţia mea de acum să fie bine venită. În mod deosebit îi multumesc doamnei Maria Butaciu, prietena din copilărie, unica interpretă a cântecului autentic ardelenesc din zona Bistrita Năsăud şi nu numai. Ea s-a născut cu acest cântec, l-a pastrat nealterat şi l-a ridicat pe cele mai înalte culmi ale artei. Îi multumesc pentru încuviinţarea dată de a folosi câteva din aceste cântece în recitalul meu.
Îi multumesc în acelasi timp doamnei directoare Mihaela Popescu si domnului Dr. George Anca, amfitrionul meu şi al altora, care îmi dă ocazia ca după Eminescu să îl aduc pe Coşbuc în acelaşi locaş de cultură.
La discursul de primire în Academia Română a lui Coşbuc, rostit în şedinţa solemnă la 30 Mai 1923, sub preşedinţia Majestăţii Sale Regelui, dl. Octavian Goga, în finalul discursului său a spus:
Noi stăm smeriţi în faţa geniului creator al neamului care şi-a răscumpărat cu jertfe actul de justiţie de care s-a împărtăşit, şi acum când stăruie înaintea noastră umbra lui George Coşbuc îi închinăm şi ei cuvintele scrise pe mormântul marelui florentin, în biserca Santa Croce: Onorate l'altissimo poeta!”
VASILE PUPEZA

Actorul Vasile Pupeza (SUA)

Actorul Vasile Pupeza, născut la Cjuj, trăieşte de peste 20 de ani în SUA. Până la plecare, a jucat diverse roluri ca angajat al unor teatre din Bacău, Piteşti, Bucureşti (Teatrul Mic). Recitalul Eminescu, în engleză – traduceri de Petre Grimm, Corneliu Mihai Popescu, Adrian George Sahlean – l-a susţinut pe Calderon, ca şi premiera românească în original (premiera internaţională a avut loc în 15 ianuarie 2010 la Frankfurt, Rumanische Gemeinde im Rhein – Main Gebiet e. V. / Comunitatea Românilor din Rhin – Main). Recitalul George Coşbuc, de acum, este în premieră mondială.

Invitaţi: Irina Petrescu, Elena Negreanu, Maria Butaciu, Ileana-Stana Ionescu, Elisabeta Isanos, Codrina Vieriţă, Tatiana Iekel, Ruxandra Sireteanu, Catrinel Dumitrescu, Ani Toboşaru, Anca Sigartău, Corina Chiriac, Rodica Negrea, Catrinel Paraschivescu, Irina Velcescu, Sorana Georgescu-Gorjan, Lucia Negoiţă, Janine Stavarache, Genoveva Preda, Ioana-Victoria Mihail, Elena Liliana Popescu, Marina Maican, Victoria Dragu-Dimitriu, Grete Tartler-Tăbăraş, Victoria Milescu, Violeta Berbiuc, Elena Silvia Săracu, Doina Gheorghiu, Lucia Mayer, Adriana Popovici, Alice Mănoiu, Ana Mendea, Claudia Voiculescu, Veronica Anghelescu, Tanţa Pelin, Lăcrămioara Stoenescu, Julieta Strâmbeanu, Margareta Drăgan, Ariana Mihăescu, Gela Lazăr, Ion Toboşaru, Adian Vieriţă, Aurelian Octav Popa, Marcel Iureş, Mitică Popescu, Florin Zamfirescu, Florin Călinescu, George Mihăiţă, Puşi Dinulescu, Dan Condurache, Mihai Dinvale, Ştefan Velniciuc, Andrei Ionescu, Cornel Patrichi, Radu Gheorghe, Sorin Medeleni, Nae Cosmescu, Florin Alexe, Gabriel Gheorghiu, Nicolae Gheran, Radu Cârneci, Nicolae Iliescu, Vasile Andru,Vasile Menzel, Florin Codre, Nicu Alifantis, Florin Piersic Jr, Dan Verona, Emanuel Engel, Mihai Stan, Sorin Stratilat, Ion Andreiţă, Dan Rotaru, Ştefan Dimitriu-Irava, Nicolae Nestor, Emil Buruiană, Ionel Drăgan, Dan Scărlătescu, Claudiu Braniski, Constantin Mendea, Mihai Teodorescu, Corneliu Zeană, Petru Costinescu, Liviu Pop, Tiberiu Văsieş, Matei Ladea, Sebastian Văduva, Horia Mihăescu, Nicolae Mihăescu.
Amfitrion: dr. George Anca

                              
La eveniment participă scriitori, artişti, ziarişti şi  membrii Centrului.
În speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre, vă aşteptăm cu drag.
Cu deosebită consideraţie,
Primarul Sectorului 2,
Neculai Onţanu

marți, 28 august 2012

“Les parfums, les couleurs et les sons se répondent”


Marţi, 28 august 2012, la ora 17.00, a avut loc o nouă ediţie a evenimentului cultural Colocviile de Marţi - “Les parfums, les couleurs et les sons se répondent”. Romanţariu Puşi Dinulescu. Evenimentul a avut loc la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională (Str. J.L. Calderon nr.39, Bucureşti).








      Corespunderile/corespondenţele edictate în poezie de Charles Baudelaire (150 ani de la moarte) sau în muzică de Achille-Claude Debussy (150 ani de la naştere) vor fi incluzând şi numărul de aur al naşterii şi morţii-nemuririi artiştilor, e.g. Iulie 2012: Blaise Pascal, 350 ani de la moarte; Nikolaus Lenau, 210 ani de la naştere; centenar Jorge Amado (Dona Flor e seus doi maridos); Marin Preda, 90 ani de la naştere. La anii lui, Puşi Dinulescu ni se confesează corespondent întru romanţariu.


Correspondances 


La Nature est un temple où de vivants piliers
Laissent parfois sortir de confuses paroles;
L'homme y passe à travers des forêts de symboles
Qui l'observent avec des regards familiers.
Comme de longs échos qui de loin se confondent
Dans une ténébreuse et profonde unité,
Vaste comme la nuit et comme la clarté,
Les parfums, les couleurs et les sons se répondent.
II est des parfums frais comme des chairs d'enfants,
Doux comme les hautbois, verts comme les prairies,
— Et d'autres, corrompus, riches et triomphants,
Ayant l'expansion des choses infinies,
Comme l'ambre, le musc, le benjoin et l'encens,
Qui chantent les transports de l'esprit et des sens.
·         Charles Baudelaire

Invitaţi:
Elisabeta Isanos, Vali Niculescu, Sorana Gorjan, Lucia Negoiţă, Ana Munteanu, Viorica Vatamanu, Elena Liliana Popescu, Monica Grigorescu, Victoria Milescu, Rodica Paliga, Veronica Anghelescu, Claudia Voiculescu, Doina Boriceanu, Lăcrămioara Stoenescu, Rodica Burduşel, Mariana Gurza, Adina Dumitrescu, Narcisa Tcaciuc, Doina Ghiţescu, Puşi Dinulescu, Marian Popa, George Astalos, Vasile Menzel, Eugen Menzel, Nicolae Georgescu, Vasile Andru, Nicolae Nicolae, Gabriel Gheorghiu, Nicolae Băciuţ, Neagu Udroiu, Corneliu Zeana, Constantin Poenaru, Nestor Ignat, Pan Izverna, Ion Coja, Florentin Smarandache, Ben Todică, Ioan Miclău, Florin Costinescu, Felix Sima, Vasile Pupeza, Corneliu Berbente, Ion Andreiţă, Gheorghe Lupaşcu, Mihai Teodorescu, Mihai Stan, Gheorghe Neagu, Nicolae Tomoniu, Petru Costinescu, Ion Soare, Silvian Floarea, Sorin Stratilat, Vladimir Pesantez, Neculai Hilohi, Mircea Muntenescu, Horia Matei, Noni Cristea, Candid Stoica, Mugur Arvunescu, Romeo Tudor, Cristian Moţiu, Constantin Mendea, Mihai Popescu, Cristi Ţepeş, Matei Ladea, Sebastian Văduva și HE Adrian Vierita, ambasadorul Romaniei în SUA.

Amfitrion: Dr. George Anca









Inetervenţii:
  • Puşi Dinulescu: „Mon semblable, mon frere”
  • Elisabeta Isanos: Mă uit la lume
  • Nestor Ignat: Pariul lui Pascal
  • George Anca: O capodoperă – Călătoriile lui Nea Puşi
  • Petru Costinescu: Proprietăţile lui Puşi Dinulescu
  • Victoria Milescu: Şota Rustaveli în piele de panteră
  • Vasile Pupeza: Lămpile din Ligonier
  • Florin Costinescu: Simfonie în roşu
  • Felix Sima: Cronograf

Recital Vasile Menzel

La eveniment au participat scriitori, artişti, ziarişti şi  membrii Centrului.









luni, 27 august 2012

TĂBLIȚA DE LUT de Felix Sima


TĂBLIŢA DE LUT

                                Lui George Anca





Cronograf la mântuirea
Neamului care ne ţine

Într-o cârjă-ndelungată
Şi pe mine şi pe Tine,

Cronograf de iarbă verde
Aş mai fi – şi am mai fost –

Cu Troparul să duc Harul
Zilelor de Mare Post…

Cu Minee augustine
Printre ploi căzute-n Ţară –

Fiindcă Ţara îşi revine
Dinspre toamnă – către vară.

              *

Buciumând din corn de bour,
Precum Cronica ne spune:

Fost-am Candele sub Ceruri
Cât am fost în astă Lume

Unde arde Lumânarea –
Ceara intră-n manuscrise,

Lungă e chemarea – marea
Oare… duce-n Paradise?…

Despre Sfinţi, ce să vă spun?
Au urcat în vârf de brazi…

Cum a fost atunci – aş vrea
Să mai fie… încă… azi…

Se întunecă Pământul
Într-o parte omenească…

Îmi ridic, cu greu, bocceaua
Ce-ar putea să-ncremenească.

Într-o zodie-a Luminii,
Pe sub Cerul înstelat,

Eu trăiam… urcând în Crânguri
Şi de Domnul… dumicat.

              *

Însemnez aceste rânduri
Care curs-au din desagă,

Dintr-o inimă-nrouată
Şi din pieptul plin de vlagă,

Mă-nsemnez cu coada neagră
De la corb, bată-l deochii…

(El tot vine, legumeşte
Şi cu ciocu-mi scoate ochii):

Cronograf semnez la faţa
Neamului care ne ţine

Într-o Cârjă-ndelungată
Şi pe mine şi pe Tine,



                                  Felix Sima

POEME de Rodica Anca

Rodica Anca   



R U G Ă C I U N E (1966 )

O, Părinte,
Caută-mi inima în răsuflarea gheţarilor
închişi de veşnicii în negurile peşterilor;

Caută-mi gândurile în crucea văzduhului
unde se lovesc toate stihiile împărăţiei Tale;

Caută-mi trupul umflat şi murdar sub
rădăcinile păcatelor ce cresc ca sălciile
găunoase lângă apa vieţii;

Găseşte-mi-le, Doamne, şi adună-le dinaintea
bunătăţii Tale, spală-mi-le cu lacrimile Tale
de Părinte iertător şi purifică-mi-le cu
flacăra puterii Tale divine de tot ce e rugină
şi putreziciune în ele şi lasă din mine, doar
un pumn de cenuşă curată;

Amestec-o cu sângele din rănile palmelor
Tale şi plămădeşte din ea un nou Adam,
purificat, iar pe mine nu mă mai scoate
din coasta lui, ci lasă-mă să trăiesc în el
şi prin el, până la sfârşitul lumii.


PIETRE SECI (1965)

Pietre seci cheamă noaptea
stropi de lumină lichidă,
ca să se fălească
cu strălucirea stelelor.

Ape galbene şi tulburi
strigă că-s de aur topit,
când e lună plină.
Nu-şi mai amintesc că le-au murit peştii.


O VENIRE

Veni fumul şi zise: Nu!
Veniră ochii şi ziseră: Da!
Mai slab fumul.
Mai albaştri ochii,
goniră cenuşiul.
Când?


DOUĂ, UNA

Două urme de paşi spre lumină
în noroiul verzui de la popii întunericului
merg, merg una în urma celeilalte
cu sonor de liră

Un pas înapoi – o destrămare.
De aici, numai una...

Îşi strânge pământul lacrimile norilor
în urmele paşilor.

Mergând spre lumină
una în urma alteia,
                   cântau, poate...
Ajunge un singur pas înapoi
pentru o destrămare în viaţă!
De aici numai una mai oglindeşte cerul gol.


MAMĂ

Nu voiau mama şi fiica şi fiul
să vină la fiu în casă...

Fiul nu mai putea de dor
şi vorbea despre toate:
casa cu porţi la curte,
rândunici,
sub garduri -plante,
în fânar sunt cuiburi,
zemuri în pivniţă
căci vinurile s-au vărsat
în cinstea tuturor;
cum coasta
nu se ştie pe ea,
lăsând cireşii
să-şi facă de flori
şi să le coacă
numai pentru îmbrăţişarea
hoţilor doar, lacomi,
demni de vârf.

Eu zic:
mai bine ar fi fost
să fi plecat pe munţi în căutarea
noastră,
mamă, pomenită într-o dragoste.


marți, 21 august 2012

Colocviile de Marţi – “Les parfums, les couleurs et les sons se répondent”


Marţi, 28 august 2012, de la ora 17.00, va avea loc o nouă ediţie a evenimentului cultural Colocviile de Marţi - “Les parfums, les couleurs et les sons se répondent”. Romanţariu Puşi Dinulescu. Evenimentul va avea loc la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională (Str. J.L. Calderon nr.39, Bucureşti).

Eveniment: “Les parfums, les couleurs et les sons se répondent” . Romanţariu Puşi Dinulescu

Corespunderile/corespondenţele edictate în poezie de Charles Baudelaire (150 ani de la moarte) sau în muzică de Achille-Claude Debussy (150 ani de la naştere) vor fi incluzând şi numărul de aur al naşterii şi morţii-nemuririi artiştilor, e.g. Iulie 2012: Blaise Pascal, 350 ani de la moarte; Nikolaus Lenau, 210 ani de la naştere; centenar Jorge Amado (Dona Flor e seus doi maridos); Marin Preda, 90 ani de la naştere. La anii lui, Puşi Dinulescu ni se confesează corespondent întru romanţariu.

                                               Correspondances
           
La Nature est un temple où de vivants piliers
Laissent parfois sortir de confuses paroles;
L'homme y passe à travers des forêts de symboles

Qui l'observent avec des regards familiers.
Comme de longs échos qui de loin se confondent
Dans une ténébreuse et profonde unité,
Vaste comme la nuit et comme la clarté,

Les parfums, les couleurs et les sons se répondent.
II est des parfums frais comme des chairs d'enfants,
Doux comme les hautbois, verts comme les prairies,

— Et d'autres, corrompus, riches et triomphants,
Ayant l'expansion des choses infinies,
Comme l'ambre, le musc, le benjoin et l'encens,
Qui chantent les transports de l'esprit et des sens.

                                                                                          Charles Baudelaire

Invitaţi:

Elisabeta Isanos, Vali Niculescu, Sorana Gorjan, Lucia Negoiţă, Ana Munteanu, Viorica Vatamanu, Elena Liliana Popescu, Monica Grigorescu, Victoria Milescu, Rodica Paliga, Veronica Anghelescu, Claudia Voiculescu, Doina Boriceanu, Lăcrămioara Stoenescu, Rodica Burduşel, Mariana Gurza, Adina Dumitrescu, Narcisa Tcaciuc, Doina Ghiţescu, Puşi Dinulescu, Marian Popa, George Astalos, Vasile Menzel, Eugen Menzel, Nicolae Georgescu, Vasile Andru, Nicolae Nicolae, Gabriel Gheorghiu, Nicolae Băciuţ, Neagu Udroiu, Corneliu Zeana, Constantin Poenaru, Nestor Ignat, Pan Izverna, Ion Coja, Florentin Smarandache, Ben Todică, Ioan Miclău, Florin Costinescu, Felix Sima, Vasile Pupeza, Corneliu Berbente, Ion Andreiţă, Gheorghe Lupaşcu, Mihai Teodorescu, Mihai Stan, Gheorghe Neagu, Nicolae Tomoniu, Petru Costinescu, Ion Soare, Silvian Floarea, Sorin Stratilat, Vladimir Pesantez, Neculai Hilohi, Mircea Muntenescu, Horia Matei, Noni Cristea, Candid Stoica, Mugur Arvunescu, Romeo Tudor, Cristian Moţiu, Constantin Mendea, Mihai Popescu, Cristi Ţepeş, Matei Ladea, Sebastian Văduva .

Amfitrion: Dr. George Anca

Inetervenţii:
 
Puşi Dinulescu: „Mon semblable, mon frere”
Elisabeta Isanos: Mă uit la lume
Nestor Ignat: Pariul lui Pascal
George Anca: O capodoperă – Călătoriile lui Nea Puşi
Petru Costinescu: Proprietăţile lui Puşi Dinulescu
Victoria Milescu: Şota Rustaveli în piele de panteră
Vasile Pupeza: Lămpile din Ligonier
Florin Costinescu: Simfonie în roşu

Recital Vasile Menzel

luni, 13 august 2012

SALOANELE DOAMNEI RATLOW (3 - 7)




George Anca

SALOANELE DOAMNEI RATLOW (3 - 7)

3


Minunat prevestitoare mai sunt glasurileoaspeţilor din saloanele noastre, domnule Ratlow.

Eu m-am bucurat cel mai cel mai văzând că urci, aici, pe terasă, doamna mea Ratlow.

Te aşteptam, urcam treptele aşteptându-te, doar n-ai uitat obiceiul meu la toate balurile saloanelor noastre.

Îl ştiu, spre fericirea lor, şi oaspeţii, aşteptându-te jos, la rându-le, până când o să li se pară că întârzii şi muzica, fără tine, a rămas părăsită. O seară ca niciodată, doamnă Ratlow. Valuri de saloane, pe vremuri şi curând, nu răpiră strălucirea acestuia, încât ne vedem ca întâia oară, frumoasă doamnă Ratlow.

Am avut o rugăminte la domnul Albanescu, domnule Ratlow. Să ia în grijă, la primăvară, sădirea unui tei, la fereastră, colo, ce zici?

O, cândva îmi petreceam vremea tăind pădurile de tei. Doamnă Ratlow, desăvârşit ţi-e gândul. Fapta mea trecută în loc de pedeapsă îmi va aduce alinare. O să mă reped din ce în ce mai rar în alte saloane, bucuros de a contempla reînvierea tagmei teilor.

L-ai cunoscut pe domnul Albanescu, domnule Ratlow?

Cine nu-l cunoaşte? Una dintre poreclitele, princiarele invitate, la primirea îndătinată a domnului Albanescu, în seara aceasta, aici, în salon, i-a jucat o tragedie întreagă. Se pretindea chiar o doamnă Ratlow. Ai cunoscut-o?

Prietenele mele îmi reproşează asemenea tragedii, mai ales în lungul serilor din saloanele sărăcite. De-aia am avut rugămintea sădirii unui tei, sub fereastră, colo, la primăvară. Invitatele se vor interesa de starea sănătăţii teiului, nu-i aşa, domnule Ratlow?

De bună seamă, şi va fi asemeni stării sănătăţii saloanelor noastre.

Dar să vedem acum, domnule Ratlow, onorurile-s împlinite?

Doamnă Ratlow, eu te-am urmat din onoare şi din dragoste.

Dar ceilalţi?

Uiţi, toţi aşteaptă un semn al doamnei Ratlow spre a se potoli deodată pioşi, acoperind cu mânecile creştete de femei, ca atunci când candelabrele se cutremură în sunetul corului. Ce le vei spune în seara asta tuturor?

Când mi se vor arăta în marea sală toţi ca unul, o să chibzuiesc un cuvânt precum o cântare. Înainte de a urca, i-am dat de înţeles fiecăruia ceea ce voi cuvânta. În seara asta n-au venit atât la saloane, cât la doamna Ratlow. Luminatul nostru prieten, luminat de Sfântul Constantin, cred că domnul Albanescu el însuşi, a jucat o comedie ciudată pretinzând că dumnealui nu mai este de saloane. Poţi, domnule Ratlow, să îmbătrâneşti într-o singură seară? Într-o seară oferită de muncile oaspeţilor, dar fără urmă de chinuri, într-un sărut al tuturor uitărilor?

Am o rugăminte, doamnă Ratlow. Mulţi îşi serbează douăzeci de ani, în celelalte saloane.

O, să se numească aşa terasa asta, unde iubindu-ne pe noi ne iubim şi departele nostru, după vorba, după vorba cui, domnule Ratlow?

Mi-aduci aminte, doamnă Ratlow, de vremea când copilăreai în saloanele dragomanului. Uită-te cum în jocul primăvăratic al sfântului Gheorghe tulburai minţile vorbăreţe şi încruntatele sprâncene ţi se ploconeau la picioare. Memoriile celui uitat de dumneata ar fi ars în uleiuri de pe încinsele linii ale tramvaielor. În seara aceasta, venit de departe, îşi petrece gândurile în marea sală – domnul Albanescu o să adeverească tot - chiar botezându-l maestru al îmbrăţişării.

Spovedaniile altora, domnule Ratlow?

Şi ale noastre, doamnă Ratlow.

Am văzut fercirea celor din saloanele noastre. Sunt fericiţi fiindcă nu le aţinem calea. Poate ne adoră fără un gând la puritatea neamului nostru.

O, de afară se aud uneori blesteme surde, un nebun aruncă în faţa viitorilor noştri oaspeţi întruchipate suspine, „îs rele rudele”, zice, doamnă Ratlow.

Aşa şi domnul Albanescu împodobeşte nenorocirile, ascultă păsările intrate pe ferestrele saloanelor ca şi cum cineva le-a împuşcat din ochi. Şi deci, domnule Ratlow, rafinamentul nostru nu se mai caută?

Se caută atunci şi mai adânc saloanele doamnei Ratlow.

Dumneata pentru ce le-ai căutat?

Am căutat-o pe doamna Ratlow. E drept, ai încercat să înalţi frumuseţea saloanelor până la frumuseţea dumitale. Domnul Albanescu, fără să-l cunosc, m-a îndrumat ca pe un oaspete al dumitale, nu al saloanelor. Şi iată-te aici şi acum, în seara aceasta, singură în închipuirea saloanelor, pe o terasă clădită din întreg aurul dezgropat al pământurilor.

Domnule Ratlow, aşa a vrut norocul vremurilor. În tinereţea dragomanului te-aş fi căutat eu pe dumneata, rugându-te, cum am avut şi la domnul Albanescu o rugăminte, să iei în grijă sădirea unui tei la fereastră, colo.

Ce veac şi ăla, doamnă Ratlow... Nu vă frângeţi mâinile, aclamaţiile din marea sală vi se cuvin. Încă de pe atunci ruina semănată peste saloane le putea îmbătrâni. Dar, doamnă Ratlow, această seară stă în vârful timpului, iar dumneata, de pe terasa unui nou salon, vei dărui celor din marea sală surâsul logodnelor, ei îl vor păstra şi în celelalte saloane, unde mulţi îşi serbează douăzeci de ani.

Da, domnule Ratlow, de aceea începe să mă îndurereze mania mea. Şi domnul Albanescu n-a uitat să-i atragă atenţia pictorului lucrător, de unde să-şi închipuie că tocmai în seara aceasta o să mă îndurereze împlinirea întru totul a plănuirii saloanelor mele? Perdeaua, perdeaua, domnule Ratlow, ne desparte de marea sală. Ai închis uşa, după ce, urmându-mă, urcasei treptele până aici pe terasă. Petrecăreţii se uită, între două iubiri din seara aceasta, se uită zadarnic, rar cine are ştire de terasă, iar ăla s-o fi şi pilit. Colţul perdelei trebuie ridicat, înainte de a-mi face reapariţia, domnule Ratlow. În marea sală a noilor saloane, lumea s-o fi schimbat de-a lungul serii, s-o fi întors acasă, cine ştie... La urma urmei, va fi aceasta seara noastră, domnule Ratlow. Trebuie ridicat colţul perdelei însă, poate lumea toată mai aşteaptă, măcar lăcomia şi tot să-i fi ţintuit în saloane pe oaspeţi.

Şi bucuria, doamnă Ratlow.

Te gândeşti la vienezi?

Nu numai la ei, doamnă Ratlow.

Cât despre domnul Albanescu.
Domnul Albanescu, doamnă Ratlow, ar fi în stare să taie teii toţi, şi teiul sădit sub fereastra dumitale să rămână singurul...

Ca să vezi puterea saloanelor mele.

Păcat, spuneai, în seara aceasta de perdea.

Păcatul meu, domnule Ratlow, de aceea şi sufăr.

Tot e bine, suferinţa doamnei Ratlow rămâne ascunsă lumii din saloanele ei.

Dacă n-ar fi perdeaua, n-ar mai fi nici durerea din seara aceasta, domnule Ratlow. Nu m-am gândit şi domnul Albanescu a împlinit tot ce i se spusese. Dumnmeata, de aici, de lângă mine, nu-mi poţi simţi depărtata suferinţă, poate fiindcă mă iubeşti cât pentru o logodnă, poate pentru că nu îţi vine la îndemână să ridici colţul perdelei...

Vai, doamnă Ratlow, dar, încă din seara aceasta, se poate începe lucrul la un nou salon. Oaspeţii vor sări în sus, ca şi cum nu ar mai fi aici, ori şi aici şi acolo, iar înaltul podium, terasa i-ar orbi de presimţirea fericită a surâsului doamnei Ratlow chiar de la intrare.

Când, urmându-mă, ai urcat treptele până aici pe terasă, oaspeţii acestei seri sosiseră după cuviinţă, oare ţi s-au înfăţişat în aleasă mulţime? Femeile îşi răsuciseră funii din rochii spre spânzurarea elitelor? Domnii şi doamnele frigeau sticla cupelor cu îndrăgostite buze, domnule Ratlow?

Să mă fi trimis la dumneata sus, pe trepte, darul vieţii mele, doamnă Ratlow?

Aflându-te bărbat cumsecade, o cuvenită vorbă pentru dumneata...

O, doamna mea Ratlow, o să ridic perdeaua, colţul din dreapta jos, să-ţi recomand lumea de dedesubt, din marea sală, oricine ar fi sosit până acum, oricine s-o grăbi către un alt salon, oricine. Îşi vor ridica ochii şi le vei cuvânta.

Mă sfătuieşti? Să le spun doar atât, „Pentru voi”, ce zici?

Pentru oricine, doamnă Ratlow.

Mă tem, domnule Ratlow, să nu fie scris pe cealaltă parte a perdelei, ca în marmoră, aceste cuvinte. Nu mai ştiu dacă domnului Albanescu i se spuse şi asta. Destul s-a răspândit prin saloane zvonul mesajelor intime ale copilelor către mine, dorinţa şi visul, domnule Ratlow, că erau mirese. Eram mireasă, domnule Ratlow, dar perdeaua, perdeaua, domnule Ratlow, ridică perdeaua, colţul din dreapta jos. Odată mi-a ars un salon. I-a pus foc o nebună cu basma însângerată, o copilă din astea. Colţul din dreapta jos. Se vede cumva domnul Albanescu?

24 noiembrie 1970

4

„Domnule Ratlow, damna Ratlow are onoarea să...”

Domnule Albanescu, mata...

O, doamnă Ratlow, sunt gata, ajunsesem la ultimul dintre cei ce au trecut până în această seară prin saloanele domniei tale. Sunt gata, doamnă Ratlow.

Te-ai trecut şi pe mata?

Doamnă Ratlow...

Şi pe mine?

Domnia ta...

Mai bine nu. Mata nu vrei să dăm o fugă până la saloanele mele unde se serbează 20 de ani?

În această seară, doamnă Ratlow?

În.

Mă ierte domnia ta, şi de ce să fugim?

Pentru mine, domnule Albanescu. Mata fugi pentru doamna Ratlow, nu e demn?

Cel mai demn, doamnă Ratlow. N-am fugit niciodată prin Bucureşti. Sau nu mai ştiu de sunt în Bucureşti saloanele acelea?

Vom trece prin cât mai multe, seara aceasta e lungă...

Toată cinstea, doamnă Ratlow.

Sigur, sigur, doamna Ratlow are onoarea să...

Tatăl meu, domnul Albanescu, doamnă Ratlow, când avea douăzeci de ani, şi doamna Ratlow, mama domniei tale...

În salonul unde se întâlniră prima oară, domnule Albanescu, se cunoaşte, eşti un minunat îndrumător al oaspeţilor, la toate ceasurile şi pe orice treaptă...

Să mergem acolo, doamnă Ratlow?

Să ne gândim întâi la priveliştea din seara aceea, domnule Albanescu. Mata să nu uiţi una. Atâţia jucau înăuntru în tactul muzicilor străvechi, iar afară la ferestre tot atâţia priveau la fel de fericiţi. Noi unde ne-am duce? Vreau să fugim împreună tocmai pentru a nu ne mai putea despărţi, domnule Albanescu, acolo unde ne vom hotărî să ajungem.

Oriunde, doamnă Ratlow.

Oriunde, domnule Albanescu, şi domnul Ratlow?

Acesta poate fi şi numele meu, doamnă Ratlow.

Domnul Ratlow a trecut prin saloanele mele, aşa e.

Un lucru, doamnă Ratlow, în obişnuita domniei tale rugăciune, seara aceasta, s-a strecurat şi gândul plecării împreună?

S-a strecurat plecarea, domnule Albanescu. Adevărat, am suit pe terasa noului salon, pentru a mă ruga. Acolo, rugăciunea mea, dar n-o mai ţin minte, vezi, plecasem, o perdea îmi acoperea vederea spre marea sală, unde mata îndrumai oaspeţii... Dacă n-am fugit atunci, înseamnă că am aşteptat să fugim împreună...

Poate domnia ta îl aşteaptă pe domnul Ratlow.

Era pe acolo, parcă, un bun domn Ratlow. Şi parcă nu se încumeta, fără domnul Albanescu, să fugă împreună cu mine la saloanele unde se serbează douăzeci de ani. Vinovată această seară, domnule Albanescu, sus pe terasă, cu perdeaua dinainte eu cred că fugisem.

Un înţeles anume al sentimentelor domniei tale, doamnă Ratlow, l-am prins în clipele mele singuratice din această seară. Poate atunci domnia ta jucai pe terasă o carte dumnezeiască, după ce suferisei şi uitasei să fugi. Eu nu am de jucat nimic, doamnă Ratlow. Fiind împreunî, împreună să dăm o fugă, spui domnia ta, până la saloanele unde se serbează douăzeci de ani. Tocmai aşa lumea o să afle că doamna Ratlow n-a fugit împreună cu nimeni, niciodată, iar dacă a fost fugită a fost singură.

Lumea ca lumea, spune-i că e nebună şi n-ai făcut nimic, primeşte-o în saloane şi, să te ţii... Şi mata ai fugit de lume venind la saloanele mele în această seară unde te îndeletniceşti cu îndrumarea oaspeţilor.

Iar domnia ta, doamnă Ratlow, nu poate fugi de saloane. Sunt ani şi este şi această seară, doamnă Ratlow. Fericirea domniei tale...

Mata uiţi ce ne leagă, domnule Albanescu. Rău te mai pilisei, domnule, şi nu ştiu când ai de gând să te trezeşti de-a binelea.

Vai, doamnă Ratlow, mi-e drag să sufăr şi eu, atâta tot. Să iau suferinţa de la domnia ta, precum aş lua o răceală. Nu vreau să fug din saloanele domniei tale, din salonul cel nou, chiar de-mi va fi dat să ajung tot în saloanele doamnei Ratlow, unde se serbează douăzeci de ani. Nu vreau să fug în seara asta. Domnia ta îngăduie tuturor ceea ce îşi îngăduie sieşi. Eu nu sunt asemeni celorlalţi? Domnul Ratlow nici nu m-a recunoascut. Pot fi luat drept fratele dumnealui, ori chiar drept dumnealui însuşi. Prea mi-ar fi bine alături de domnia ta. Doamnă Ratlow, n-am cum să te urmez, nici de vei urca în această clipă treptele până pe noua terasă. Şi, nu uita, domniei tale îi place să urmeze, nu să fie urmată. Sorţii saloanelor îţi croiesc înstăpânitori calea de urmat.

O să mă înfrunţi mata altădată, această seară este a mea şi a domnului Ratlow. Ştii asta, altfel m-ai îndruma ca pe un oaspete oarecare, nu m-ai lăsa în voie, să fug ori să-mi dărâm saloanele, ori să te răpesc pe mata când altă cale nu s-ar găsi.

Numai seara aceasta, doamnă Ratlow, numai în Bucureştiul saloanelor domniei tale, numai aici mi-am încercat norocul. Minţile încăpătoare de la dragoman până la noi s-au adăpostit şi în altă ţeastă decât a doamnelor şi domnilor. Nu-i judec fiindcă în seara asta nu judec nimic. Dar tot pe aici se adăpostiseră.

M-au privit în ochi, domnule Albanescu, mulţi cavaleri şi înţelepţi sfioşi precum bujorii. I-oi fi urmat, după ştiinţa mata. Se retrăgeau cu faţa mereu spre mine şi dinainte îmi licărea perdeaua bărbăteştilor priviri. Le-oi fi semănat în altă seară. Să-ţi fie frică să priveşti o doamnă. Să te îngrijeşti într-atât de saloane încât să nu uiţi niciodată perdeaua de la terasă, mai zic şi eu fidelitate. Vorba unei ţigănci de la aripa veche a saloanelor, o ţii mult şi stă ţeapănă, domnule Albanescu.

Ea nu era în gând cu perdeaua, doamnă Ratlow.

Ea era în gând cu domnul Ratlow şi cu domnul Albanescu.

Şi cu doamna Ratlow şi cu saloanele... Oricum, în seara aceasta a lipsit, dacă îmi aduc bine aminte, doamnă Ratlow...

Scotocind prin saloane, vei găsi-o, prin saloanele unde se serbează douăzeci de ani.

La saloanele domniei tale, eu îndrum oaspeţii, doamnă Ratlow. A spus-o şi domnul Ratlow.

L-am auzit în această seară, mă privea, de ca şi cum el mă urmase pe mine, domnule Albanescu, şi poate şi pe mata.

Tăcut în această seară domul Ratlow... Împânzise cu privirile dumnealui toată lumea din saloane, iar pe benchetuitorii din salonul cel nou îi asemuia unor tei scuturaţi, tocmai de tăcut ce era.

Tot aşa, odată a plecat să-şi cumpere ţigări, parcă-l văd, Se înserase, ca acum.

Acum e târziu, doamnă Ratlow.

Mata uiţi când a plecat domnul Ratlow să cumpere ţigări?

Domnia ta ai pretenţia unei ţineri de minte fără egal.

Eu am saloanele, unul ca mata umblă cu pretenţiile.

Domnul Ratlow a cumpărat ţigări tari precum o carne vie, doamnă Ratlow, şi nu le-a cumpărat, le-a primit. Picaseră din ciudatul dumnealui costum de parcă ar fi înviat, iar un domn i le-a strâns de pe jos şi i (le-)a întins, ţigări ca toate ţigările.

Când se va sfârşi această seară, domnule Albanescu, o să te întristezi, şi cei de douăzeci de ani nu vor avea ochi pentru nici unul dintre noi.

Au fost poftiţi în salonul cel nou şi, foarte curând, în toiul acestei seri, o să vă mulţumească pentru onoarea de a-i fi întâmpinat, doamnă Ratlow. Domnia ta uiţi ceea ce însăţi ai pus la cale seri înainte...

Şi o să vină şi domnul Ratlow?

Această seară doar e a domniei tale şi a domnului Ratlow.

Înconjuraţi de mata, domnule Albanescu.

Şi de perechi tinere din saloanele asiate...

Şi de ceilalţi moştenitori ai dragomanului, domnule Albanescu.

Toţi vor fi şi venit, doamnă Ratlow, dar au să-şi vorbească unii altora, despre domnia ta şi despre tot ce o să li se întâmple. Sunt fericiţi. Acum, dacă vei ridica perdeaua, colţul perdelei, o să-i zăreşti înăuntru cât sunt de fericiţi. Domnia ta vei fi la fel de fericită după ce vei ridica perdeaua. Ridic-o mata.

Pentru fericirea domnie tale, doamnă Ratlow?

Şi a domnului Ratlow...

De bună seamă, doamnă Ratlow, o clipă numai, iar mi-a amorţit piciorul drept, s-a lăsat frigul. N-ar fi mai potrivit să pătrundem în saloanele domniei tale şi să ne pierdem printre perechile de douăzeci de ani?

Se cântă mult, se joacă şi mai mult acolo, domnule Albanescu, şi eu îmi doresc să nu se scuture nicicând floarea saloanelor şi de aceea trebuie să nu am niciun amestec. Să nu cumva să fie de ales între saloanele doamnei Ratlow şi doamna Ratlow. M-aş sufoca, domnule Albanescu. În mata mă încred pentru saloanele mele, în domnul Ratlow să mă încred pentru mine, domnule Albanescu?

Seara aceasta, doamnă Ratlow, uneşte saloanele şi lumea lor. Singură domnia ta se mai răsuceşte pe călcâie în gând cu un alt salon al doamnei Ratlow dintr-o seară ce încă n-a sosit odată cu aceasta.

Ştii, mata, unduitoarele reverenţe de atunci?

O, doamnă Ratlow, această seară le aşteaptă. Domnia ta gândeşti până la capăt totul, apoi uiţi dinadins. Domnul Ratlow te iubeşte de bună seamă, te iubeşte mai ales la încercarea celor douăzeci de ani, în jocul ochilor fulgeraţi de artificii. Atunci se va apleca precum un filosof deasupra unei ape amintindu-vă şi de această seară.

Da, domnule Albanescu, şi mie îmi aminteşte această seară de domnul Ratlow. El n-a serbat-o pe doamna Ratlow, mama mea. Când o să-l văd acum, o să-l privesc în ochi cu o duioşie răzbunătoare.

Domnul Ratlow o să urce, o să vă amintească această seară. Nu s-a sfârşit. E timp de toate, doamnă Ratlow.

N-am spus că n-o să-l iert. Mata o ştii din saloanele mele. Pe vremea când ne îmbrăcăm în dragomani suntem în stare chiar numai să iertăm, te iert eu, mă ierţi şi tu, nici aşa, domnule Albanescu.

Doamnă Ratlow, oricât s-ar cânta de mult în saloane şi cât n-ar conteni jocul domnului Ratlow, în salonul cel nou se serbează douăzeci de ani, asta se iartă.

N-am spus că nu, domnule Albanescu. Asta şi atunci o să se ierte. Priveşte Bucureştiul iertat încă şi în această seară. Fugi la saloanele din insule şi îndrumă într-una oaspeţi, întâmpină-l pe domnul Ratlow, iart-o pe doamna Ratlow...

Să mă ierte domnia ta pe mine, doamnă Ratlow.

De, domnule Albanescu, până în seara aceasta săracii să nu fi fost mai fericiţi, mai ales acei ce-şi serbează aici la noi douăzeci de ani. Cu luxul saloanelor doamnei Ratlow sunt ziduri mai înalte. Când fuma odată dragomanul şi i se terminaseră ţigările, i-a alunecat o lacrimă, domnule Albanescu, de a început şi în Bucureşti lumea să-şi scuture mâinile şi să jelească şi să se teamă că într-o bună zi se va stinge soarle de pe cer.

Nicio grijă, doamnă Ratlow, oricine trecea prin Bucureşti, să fi fost cât de grăbit, pentru lupte cu duşmani de moarte, pentru târg, pentru doctori sau pentru ţigări, tot îşi iubeau departele văzând nestins mereu soarele în saloanele doamnei Ratlow. Şi mulţi călcau aşa pe rădăcinile înmuguritelor vii de la marginile Bucureştiului să dezgroape o nouă temelie a saloanelor de până la această seară. O, doamnă Ratlow, domnul Albanescu, tatăl meu, i-a arătat doamnei Ratlow, mama domniei tale, o faţă surâzătoare, şi cum nu s-ar fi înălţat, între privirile lor, saloanele de pe vremuri?

În această seară îndrumi oaspeţii de acolo, domnule Albanescu. Iar noi... Ce se aude cu domnul Ratlow, domnule Albanescu?

Saloanele îl cheamă pentru domnia ta, doamnă Ratlow...

Iar mata?

Sunt ultimul, doamnă Ratlow, să mă ierte domnia ta. În această seară, în noul salon se serbează douăzeci de ani. După ce voi îndruma oaspeţii şi în noul salon de atunci, salonul din gândul domniei tale, doamnă Ratlow...

Mata poţi fi ultimul, salonul acela însă o să-ţi mai aducă aminte de rădăcina înmuguritelor vii de la marginile Bucureştiului, atât de aproape va fi de primul dintre saloanele doamnei Ratlow şi atât de departe de ultimul ce se va zidi, zidi şi când teii domnului Ratlow o să ierneze pe veci.

Nu mi-e de mine, doamnă Ratlow, mi-e tot de saloane.

Începi şi mata ca domnul Albanescu, băuse...

O, doamnă Ratlow, (dar) e drept să bei până în bătaia sacrificiilor acelor fluvii...

Băuse şi parcă uite-l în această seară de-al saloanelor. Pentru Bizanţ, ori contra Bizanţului, dacă băuse, băuse, domnule Albanescu.

Şi cetăţile curgeau, doamnă Ratlow, în albia lăţită cu sălaşurile lucrătorilor la cariere umbra saloanelor înmugurea viile.

Bine de salonul cel nou, unde se serbează douăzeci de ani.

Bine de saloanele doamnei Ratlow.

Douzeci de ani...

De mii...

De mii de mii...

De mii...

De mii...

De mii, doamnă Ratlow...

În această seară, domnule Albanescu?

Până în această seară, daomnă Ratlow.

Îmi spunea şi domnul Albanescu de domnul Ratlow, cam trage cu urechea şi nu se prea îndură niciodată de linişte, aceea de pretutindenea, mata să fii atâta de cavaler să iei în grijă acum să sune şi ceasurile şi clopotele şi sirena salvării şi telefoanele, domnule Albanescu.

24 noiembrie 1970

5

Aşa, domnule Ratlow, sunau toate şi dumneata intri în linişte într-un târziu...

Doamnă Ratlow, domnul Albanescu mi-e martor, nu-ţi părăsesc nici saloanele, necum pe dumneata, pentru fapte urâte. Mă aflam în Cişmigiu, să nu te superi, plănuind studiul universului, privirile mele fiind îndreptate de acolo către înaltul cerului. Ştiam că în salonul cel nou se serbează douăzeci de ani, dar, doamnă Ratlow, nu-mi ieşea din minte, anevoioasa mea gândire se înseninase într-o întârziere, era însăşi întârzierea mea şi, cum îţi spun, doamnă Ratlow, mă tot gândeam cum am fugit noi împreună.

Îmi spunea şi domnul Albanescu...

Domnul Albanescu m-a înţeles.

L-am înţeles şi eu, domnule Ratlow...

M-am tulburat aşa de tare, mă tulburasem cum s-ar tulbura gheţurile nordului când saloane de-ale doamnei Ratlow s-ar zgudui de dansuri înăuntrul lor, eram tulbure ca şi cum, într-o apă, s-ar fi scufundat peste mine un fum, tulburat am fost doamnă Ratlow, încât ochii mei pironiţi dincolo de tot ce se vedea te-au zărit.

Ei, domnule Ratlow, şi acum a noastră-i această seară.

Era şi atunci, doamnă Ratlow.

Îi spuneam şi domnului Albanescu.

Apoi o blândă ceaţă aplecată peste Bucuresti până peste saloanele cele mai îndepărtate ale doamnei Ratlow se îndesea aici, ba aici, precum trunchiuri de tei să-i tai cu o suflare caldă. Ni-e martor domnul Albanescu, doamnă Ratlow. În salonul cel nou se serbează douăzeci de ani, i-am spus, nu pot să lipsesc, iar dumneata ai de îndrumat oaspeţii, trebuie să te grăbeşti, ia-o spre saloane şi voi fi şi eu acolo, împreună cu doamna Ratlow. M-am înfiorat în urmă precum atunci când îşi serba douăzeci de ani doamna Ratlow, mama doamnei mele Ratlow. Domnul Albanescu plecase, nu mai aveam cum să ne înduioşăm la gândul doamnei noastre Ratlow, aşa că am pornit-o singur către doamna mea Ratlow.

În linişte, într-un târziu, domnule Ratlow.

Nu zici, doamnă Ratlow, că am rătăcit calea? Umblam rugându-mă la Dumnezeu să o ferească pe doamna mea Ratlow de amnezie. Am bătut pe la saloane, am intrat, o să-ţi povestesc eu, umblam, o pornisem către doamna mea Ratlow, mă aşteptase, mă întâmpinase.

Şi?

Doamna mea Ratlow cred că am luat-o şi la fugă prin Bucureşti. Fugeam împreună, doamna mea Ratlow, nu eram fugit singur. Nopţile noastre cu lună, doamna mea Ratlow, ne răzbunam vremea când saloanele doamnei Ratlow, ce să-ţi mai spun acum, ţi-aduci aminte. Şi de unde linişte?Parcă aveam pe mine hainele dragomanului. Şi eram fericit, o pornisem către doamna mea Ratlow. Jucam pe loc din când în când de fericire. Îmi licăreau dinaintea ochilor visele doamnei mele Ratlow. Vedeam prin ea ca prin perdeaua teilor tăiaţi cu o suflare caldă. Pe negândite trecusem prin multe, aveam să-ţi povestesc odată, doamna mea Ratlow, poate chiar în această seară.

În această seară a noastră, domnule Ratlow.

24 – 25 noiembrie 1970


6

Şi cum stăteam gânditor în Cişmigiu...

Hop şi eu, domnule Ratlow.

Mai devreme cu mult... O părăsisem pe doamna Ratlow înaintea prânzului nostru...

Mi-a istorisit bătrânul...

Care bătrân?

Nu bătrânul, „bătrânul”.

Sper din toată inima să nu fi poreclit pe nimeni „bătrânul” în saloanele doamnei Ratlow.

Nu, domnule Ratlow, tot în Cişmigiu şi eu, dar nu gânditor.

Şi el?

Bătrânul?

Niciun bătrân, domnule, domnul Albanescu.

Domnul Albanescu?

Ei, bătrânul...

A, bătrânul...

Dar nu aici, nu în seara aceasta, în liniştea de acum, domnule Albanescu.

Iar începi?

Nimic...

Aha, tatăl meu... Domnul Albanescu... Ştii, domnule Ratlow, am visat o femeie...

Nu în saloane, domnule Albanescu.

N-am visat-o eu, domnule Ratlow...

Cum, domnule?

Mi s-a urcat sângele la cap, e voie?

Nu e...

Nici aşa, mai încet? I-am zis „ţi s-a jigărât haina”... Eu eram gol, domnule Ratlow...

În vis, domnule Albanescu?

Nu, domnule Ratlow, zău că în Cişmigiu.

Azi?

Cred şi eu.

Dar Cişmigiul a fost singur.

Eu am fost singur, domnule Ratlow.

Şi eu, domnule Albanescu.

Da, dar dumneata stăteai gânditor. Te-am întrebat la ce te gândeşti. Tăcere. Şi venea trăsura-n goană, un boier cu-a lui cocoană.

Te-aud saloanele, domnule Albanescu...

Uiţi, domnule Ratlow? Boieroaica ţi-a plăcut, la boier i-ai dat un şut.

Nu, domnule Albanescu.

Nu domnule Ratlow. În tramvai era căldură, eu făceam spume la gură.

Aşa că erai gol, domnule Albanescu...

Împlinisem douăzeci de ani, domnule Ratlow.

Astăseară te sărbătoreşti în salonul cel nou al doamnei Ratlow.

Şi uită-te ce gust...

Ce costum, da...

I l-am cerut fără milă, când mă ruga, aşa îmbrăcat cum era, pe mine gol puşcă, tot pe mine, să-l prezint acolo unde merg eu. L-am anunţat că mă însor.

Îţi venea socru?

Asta, pe primăvară, domnule Ratlow.

De-ai ajuns de proverb.

Cine nu se mai însoară pleacă cu trenul la ţară. Nici nu mai ştiu, domnule Ratlow, dacă eu sau scandalagiul acela de drumul mare, îmbrăcatul...

În fotografia din momentele de atunci te vezi într-un pantalon obişnuit şi într-o cămaşă obişnuită...

Dar mă socoteam gol numai pentru a-l face de ruşine pe, cum i-ai zis, el să se dezbrace şi să rămâie ca dracul. L-am luat cu frumosul... Dă-mi voie, am jucat o piesă, astă seară, de ziua noastră, în saloane sper din toată inima, cum ai spus şi dumneata de bătrân, eu chiar nădăjduiesc o altă piesă. Numai pentru dumneata, domnule Ratlow, să vezi cu cine puteai avea de a face, în timp ce stăteai gânditor în Cişmigiu. Nu e grozavă piesa. Până aici bătrânul ţi-a prescurtat prologul.

Care bătrân?

Eu.

Joci teatru?

Deloc. Piesa era a ăluia.

Nu haina?

Şi haina. I-am retezat-o şi cu piesa, n-ai ce aplauda. Acţiunea se petrece pe căldură. Când vorbesc cu a,a, luminos, atunci vorbesc pentru mine, când o iau cu â, â, vorbesc pentru scandalagiu. A, a (tango) împrumută-mi hainele, â, â, să le porţi... a,a, nu, pentru nuntă, eu să nu mă însor şi eu? â, â, cu hainele mele? a, a, în hainele tale, cu domnişoara, o ştii, domnule Ratlow... Blonda. Nu. Ba blonda. Ba nu. Â, â, dacă era blonda îţi dădeam cu împrumut hainele. A, a, astea? Te duci cu ele să te ajungi... Â,â, e treaba mea. A, a, haina ta. Â, â, ce bine îmi pare, o să închiriezi un costum. A,a, pe vremea asta? Aşa-ţi trebuie, bine-ţi pare, chiloţi murdari, noduri la brăcinare.

Atâtea expresii, domnule Albanescu, şi pentru ce? „Nu cumva te însori nelegitim?”

Exact, exact aşa mi-a spus, domnule Ratlow. Ştiţi, piesa nu e de moravuri, nu se cheamă „un om se-mbracă – se dezbracă”. L-am întrebat în rol, ştii ceva?

Că te însori?

O iubesc prea mult.

Pe blondă...

Dezbracă-te, îndrăzneşte...

Însoară-te.

Îţi prezint... Femiele au început să mănânce îngheţată.

O dezbracă şi-o mănâncă.

Un grup vesel se adună să asculte cucul.

Şi transpiră, uf, chiar e cald, cucu, cucu.

A, a, â, â, perechile...

Te-ai însurat?

Perechile cumpără...

Haine, haine vechi... sunt îmbrăcat şi merg la nunta lor oficială...

Fiecare se gândeşte la sine...

Cu plăcere.

Şi zice: acum unii se dezbracă.

Dacă sunt îmbrăcaţi.

Pentru cine prezint eu aici...?

Pleacă la ţară.

N-am cale liberă.

Ia-ţi nevasta.

Nici haine nu mai obişnuiesc.

Ale împăratului.

Parcă tu?

Şi încercai să-mi ceri hainele...

Vai, pune-le la temelia bisericii de la intrarea în Cişmigiu, învredniceşte-te de asta şi o să ţi se ducă numele în poveştile de acum trei sute de ani.

Trei sute de lei.

Trei sute de mâneci.

De ce să fac eu ce nu eşti tu în stare să faci?

Eu sunt dezbrăcat. Am fost în stare. Cămaşa de pe mine a rămas cum rămâne soarele pe cer.

Da, da, dar vrei costumul meu să-ţi peticeşti pantalonii...

Nu vreau nimic.

Nu te mai însori?

Mă reped la ţară.

Dacă ai cale liberă.

Cine nu se mai însoară.

Pleacă cu trenul la gară.

Îmbrăcat.

Dezbrăcat.

Drepţi.

Culcat.

Plecat.

Însurat.

Împrimăvărat.

Şi dacă-ţi spun că de-aia trebuie să te dezbraci?

Am cale liberă.

Şi cum stăteam gânditor în Cişmigiu, domnule Albanescu...

1 decembrie 1970

7

Un şuier de tren, domnule Ratlow. Lumina serii pe sfârşite... Mă asculţi? Şi am ajuns la locul unde altădată se pilota... N-am fost atent, plătesc. S-au dus mai toţi. Cu viteză mare. Nu s-a mai încetinit. Pilotarea s-a terminat pe vecie, încă de data trecută. Nişte răni pe dinăuntru, domnule Ratlow. Vorbeam în dodii. La ce te tot gândeşti domnule Ratlow?

M-am obişnuit să cred că nu gândesc, domnule Albanescu. Pentru că nu simt, nu vreau să simt. Nu vreau să trăiesc, nu trăiesc, n-am făcut nimic. Mi-a fost lene, aşa m-am născut, aşa meritam, aveam nevoie de pedeapsă. Hotărârea nu poate fi niciodată a mea, a nimănui, nu e timp. Trăieşti pentru că ştii că nu trăieşti. Nu sunt de capul meu pentru că a apărut viaţa pe pământ. Nu am vrut eu, n-aveam nevoie, nu mă rezolvă, sunt înăuntrul ei.
Îmi place să sufăr pentru că n-am suferinţă, n-o caut, nici n-o iubesc, pentru că nu sunt om, mi-e teamă să fiu, aşa am învăţat, n-aveam de unde altfel. Altfel este aproape imposibil. Umplându-se de spaţii, lumea demonstrează golul pentru că timpul nu lucrează, n-are ce, nu găseşte, nu cere, n-are de la cine, nu se uită. Alţii au pentru că li s-a dat, a fost, s-a întâmplat, nu se mai întâmplase. Era ordine pentru că nu se poruncise, nu se simţea nevoia, era devreme. Nu se dărâma nimic pentru că nu se zidise nimic. Prisosea pentru că era neprevedere, nu existase vreun început. N-avea faţă pentru că ar fi provoca legea, s-ar fi compromis că s-a pus de-a curmezişul sieşi. Se acoperise cu ceea ce nu putea fi, se dezvelise de ceea ce putea fi. Se lepădase, nu se cuprindea, s-ar fi strangulat. Se dezînvârtea pentru că se învârtise. S-a opus, săgetare mereu ocupată să săgeteze. Marginile şi spărturile se înfrăţiseră pentru că nici unele nici altele nu aveau căpătâi.

Drept, domnule. Plinătatea dreptăţii... Drept, atât. Doamnă, domnia ta... Mata... O să sosească domnul. Creşte. Îl lasă toţi în pace. Cad. Cad toţi, doamnă, vai, câtă fericire, demnă de domnia ta. Cum îţi închipui că o să îndrăznească să vină acum... El nu, dar Soljeniţân da? Ăsta e alt general...

Am aşteptat ce am aşteptat, dragă domnule... uite că mi-e amintirea înlăcrimată...

Neamul domniei tale să suspine, de unde până unde, doamnă?

Aşa, şi eu, domnule...

O, şi domnul Ratlow?

Aici e.

Iubire, doamnă Ratlow?

Nici vorbă, domnule.

Da, doamnă Ratlow, şi-l aşteptai în această seară fără seamăn. Saloanele de bună seamă lăcrimau în amurg.

De bună seamă, domnule?

Da, doamnă Ratlow, da' şi dacă-ar fi fost să se revolte cei de douăzeci de ani în mijlocul sărbătorilor?

Cum de-abia au început. Ne aşteaptă printre ei.

Tocmai.

Au obiceiul să spargă, ei şi? Dacă dragomanul înfigea în nopţile de iarnă câte o sabie în gheaţa Dunării să-i trimitem să le smulgă acum şi să se bată cu ele, domnule?

Nu dragomanul, doamnă.

Atunci domnul Albanescu?

Tatăl meu, doamnă Ratlow, împreună cu mama domniei tale, aş îndrăzni să-i comand pictorului ţinându-se de mână în mers pe deasupra undelor de la izvorul Dunării până la vărsare.

Şi domnul Ratlow?

Bine spui domnia ta, doamnă Ratlow... Şi domnul Ratlow? Vrei să spui chiar aşa... şi domnul Ratlow?

Mi-a dăruit odată un salon. Era tot al meu, dar îl uitasem.

Şi neuitat e domnul Ratlow. Prin darul său, doamnă.

Nu erai acolo şi mata?

Nici în seara asta n-am lipsit, doamnă Ratlow.

Vezi, însă, domnul Ratlow nu s-a întors. Şi n-are rost să pornim iarăşi împreună să-l întâmpinăm, domnule Albanescu.