miercuri, 30 august 2017

TĂLPILE POETULUI



De dor

Prin vâltoarea de păr blond amestecat cu nisip si alge
Am privit cu detașare linia orizontului care săgetează marea și despică albastrul.
După atâtea săruturi fierbinți și mii de vorbe spuse cu sufletul și cu trupul
Pârguit în splendoarea soarelui sudic,
Mi-am retras tranchilizat din nuvela cu aer de Visconti.

Ea ieșise din mare și părul îi mirosea a nuferi și a bujori.
“A trecut vremea bujorilor…  “ – mi-am zis,
Iar nuferii cresc din mâlul primejdios al adâncurilor firii.

Din îmbrățișarea acvatică, de liană fierbinte dunăreană
M-am retras brusc și zgomotos:
“Știi c
ă nu îmi place părul tău ud care miroase a nuferi și a bujori…
Mergi de-l usucă pe nisip și vino înapoi”.

Ea, adorata, s-a-mbujorat la față și a alergat desculță spre digul albastru
                                                                        cu bărci de nisip.
Încă privesc nedumerit linia orizontului, de data aceasta fără plete blonde și fără nuferi.

Tălpile poetului

Cum aș putea să iubesc până la sfârșitul lumii
Când lumea e un pahar cu apă,
                                                doar atât …

Nisipul nu mai este suficient pentru miile de pași
                                                care îl brăzdează neîncetat…
Nisipul a devenit un finit în calea apelor și a
                                                mângâierilor delicate din timpul zilei.
Finit pentru focurile de stele care îl ard
                                                în fiecare noapte de vară.

Nici un loc pe care să mai așezăm steagul nostru
                                                cu semn de pirat …
Nici un strop de mare care sa mai poarte
                                                răcoarea sării albe incandescente.

Doar câțiva pași mai departe de tărâmul făgăduinței
                                                și de civilizația barbară a kitsch-ului contemporan
Se întinde, mândră, plaja visurilor noastre trecute
                                                și viitoare…
Este un tărâm pe care bărcile de pescari îl ascund
                                                cu blândețe de privirile curioase ale trecătorilor…
E un tărâm în care nisipul pare finit în
                                                infinitatea de scoici și melci deveniți eternitate.
Soarele sălbatic aduce alge proaspete și vânt peste colinele verzi de jad…
E un loc în care îți poti încropi din câteva crengi cristalizate
                                                                        o mică umbră
Și în care să poți scrie câteva rânduri fără să te orbească
                                                                        lumina incandescentă de august.

E o umbră sub care să poți urmări scufundările
                                                                        păsărilor în mare și în cer,
Să chemi vântul de miazănoapte care sărută cu sălbăticie
                                                                        tălpile goale…
E o revenire la momentul poetului cu tălpile goale și
                                                rănite de infinitul finit al nisipului dintre 2 Mai si Vama Veche…







Intervenții:
Puși Dinulescu: Invitați și proiecte
Corneliu Zeana: Poetică și Cardiologie
Vladimir Udrescu: Îngerul Contabil
George Anca: Robert Calul
Viorel Speteanu: Sfârșitul lui Iancu de Hunedoara

 

                                                                                 




































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu