miercuri, 9 mai 2018

ALILUION

                        ALILUION



George Anca – Silvia Andrucovici – Sterie Ciumeti – Mihai Șerban


                         

                        GEORGE  ANCA


                SWEDENBORGES


1 august – 22 iulie 2004/4002
Nimfa sură. Zen citizen. Milonga, marginea râpei. El rey de copas. Martin omoară negrul în şapte o pălmuie pe văduvă, pârnaie numai omor. Prima e a doua, Elena din Troia, cea dintâi fiică a lui Dumnezeu. Alb austral. Bal kabal. Basarabia, Argentina. Întors egal legendei sale, milonga s-a aprins.
Dodii d’edda, kenningar. Răutatea pelagus. Hronard (drumul balenei, marea) în Beowulf-Borges. Marinarii de pe Dunăre vâsli-vor din nou. La sud de oraşul povestirii sale curge un pârâiaş orb.
Umilint labirint dorm ieri tort(el). N-ar mai orbi Hamlet. Medeea de a psalmodia copii. Melanchton pansat. Atmosferă atma, ce-ai tu, fato, cu Botoşanii? Nu stai în ţara asta decât pentru Eminescu, era comunism. Camoens în Maputo. Cricket puritan. Buscaba un alma que mereciera participar en el universo. Departe de Vila Borgese. Heraclit Ponticul. Qaphqa. Funes el memorioso. Plinio el Viejo. De un laberinto a otro. En el Indostan. Mil y Una Noches. La Calle Rosetti. Los Dorna. Lămâine. Alma atma. Ayodhya non impugnando. Nympha Ashvinia. Das eigene selbst. Epitetul homeric, prepoziţie. Persistarea în reflecţiune, Verweilung b(ei) d(er) uberlegung. Uttara-uttama, intimus-extimus, emisie-imisie. Se leapădă vocalele finale ale pozitivelor , iar vocala silabei întâie se gunează. Cai albi, faţa Indra.
Apoia argo sin embargo buena casa blanca. Iar o fată prin Botoşani. Cămaşah. În ea, în poza de acum un an. Pictura pe piele de la halimă. Valhalla-Valahia-Alahia. Diplomat, nu te cunoşteai cu Schopenhauer. Ai somnului domnului în ficatul dorului pampa focului relativitate gauchească Borges ecou în Eco alb arabesc moş Albu plimbat cadavru ca-n Faulkner ca Vetala nonlectură alblând bibliotecari într-o orbire fadoină Marquez asasinat de căpşuna dintre buzele pistruiatei Tierra del Fuego via Maillane thousand nights and a night mille nuits et une nuit Arabian nights hoteluri şi alte ferme de animale.
Pasiunea argentiniană a prieteniei apud Lugones vide Borges in Dante. Mai multe stele în emisfera australă ca-n cea boreală. For ever and a day. Ultra auroram et Gangem. Nu mai sunt galele de altădată, s-a dus cheful de box. Tango în miring-milonga. Pe cărări de labirint bifurcate în grădina Babilonului.
22 mai – 31 iulie
Brusc brevitatea mă dansa. Telugu, de-ai fost asasinat, Shivaramaya. Vreun puşcăriaş, recunoaşterea la persoană. Marocasem. (Idee) (condor) (vlagă). Dar totuşi nu ştiu să vă spun cum aş acţiona dacă Lucifer ar fi să mă ispitească în mod direct. Contact, Ciorănescule, în Macondo. Svidrigailov este pedeapsa lui Raskolnikov. Nesocotita faptă a reginei l-a rănit profund pe tânărul Hamlet. Acestea sunt cuvintele care posedă moartea sa. Satan: mai bine domn în iad decât slugă în rai. Curtezana îl învaţă să nu mai facă unele lucruri. Ştiu că, de s-ar fi stins numele lui Orpheus, l-ai fi scris pe cer cu lacrimi de heruvim. Rănile sângerânde ale sufletului lui Orpheus, în loc să se închidă, se lăsau citite de fluturi neverosimili, asemeni poemelor lui Rilke pe câmpul de luptă şi răsfoite de vânt. În miracolul nopţii se aude plângând pagina admirabilă de singurătate povestită de curcubeul lui Shakespeare. Să ajungi la treizeci şi ceva de ani ca să citeşti Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha (Trivium). Şi e doar primul an, al 60-lea. Euridicervantes. Swedenborges.
Calul pe deal, pe deal, dealul sub cal, sub cal. Demisie din apa glaciaţiei. Imprescriptibilitatea terapiei devanagari, scrisoarea divină. Lumina cerne ploaia întunecând amurgului nostrun cernirea devremelui. Ieşi oafo din coafor. Opponent mates. Mărimi non-psihologice. El monumento Cervantes. Te vrea realul. Ţiganca fostă evreică înfiată de legionari, pe despăgubire, mama lor de nemţi. Challenge yourself. Curteni glonţoşi. Dă-i bice. Eram mort. Iar un Vaslui, haideţi că şi de bombă vă veţi rupe, corupe, la zece, nu la vilă, cu procurorii. Scris pe linia moartă a vieţii mele, nici grea, nici rea, nici ea. De lipsă cărticea. Ba lupii, ba oile. Come împuşcate din toate părţile. Parcă n-ar fi existat frumuseţea atavică. Gura mică îţi face claustrofobie. Ce de mai cenzură, gaborilor. Ţări nu mai sunt, bale de gloabe. Fata sună de la greci, luptători, nu ca românii. Dispariţia personajului, nu numai în pictura lui Cilievici. Genele pierderii contra ale distrugerii. Indusă voluptatea de a fi strivit tehnologic.
Pârâie spaţiul sub hârtie, dacă mai cresc copaci, de s-ar scrie pe frunză. Câte case jefuite. La toamnă, voi vorbi iar literatură. Cum a fost distrus Eminescu pe eşafodul sufletelor neaoşe. Psihologia se regenerează, vorba lui Culianu. Interdicţie patriei şi patrioţilor. Fluture la vale, râpa crapă, n-ai unde te mai duce, eşti pus numai în situaţia de a pierde. Oricând îţi dispare căpăstrul. Spurcă lumea cap de peşte. La Stângăceaua, baba îi cântă din fifă lui babu. Mai dire mai. Şah orborg. Borges Aires. Aguşoaie. Mergea la consumul optim, la vale o scotea din viteză. Ce să strige şi el: România. Despreciativo. Cetinică cetnică.
Oniric bătrân. De origen ingles y portugues. Siente nostalgia por el glorioso pasado militar de sus antepasados. El tigre, base de su mitologia intima. Temas obsesivos, tales como el devorador tiempo circular, el laberinto, la creacion recurente, las simetrias y los juegos de espejos, la memoria y el olvido. 1941, El jardin de los senderos que se bifurcan, 1944, Ficciones, 1949, El Aleph. Director de la Biblioteca Nacional de Buenos Aires (1955). Entre sus ultimas obras citemos El otro, El mismo, El informe de Brodie, El libro de arena, y El Congresso. Jorge Luis Borges nace en Buenos Aires en 1899 (24 Agosto), muere en Ginebra el 14 de Junio 1986. Cât am putut fi de contemporani, şi-n India şi înapoi. En una voluntad de adecuacion perfecta entre los temas y su expresion, Borges se propone extraviar al lector en el doble laberinto de la estructura de la frase y de la estructura de la realto. El letor pierde tambien sus referencias de espacio y de tiempo, a semejanza de los protagonistas que se pierden en laberintos espaciales o temporales. Para ello, Borges opta, casi sistematicamente, por un vocabulario ya culto ya “orillero”, por palabras insustituibles cuyo frecuente sentido etimologico contribuye a confundir y a deconcertar al lector. El empleo privilegiado de ciertas figuras retoricas (en particular el hiplage) tiene la misma finalidad.(Bezault-Chambaut).
1956, medicii îi interzic să citească şi să scrie. 1975, Prologos con un prologo de prologos. 1976, Que es el budismo? Cu Alicia Jurado (cf. Schopenhauer, Eminescu). 1985, Los Cojurados. Moare pe 14 iulie (nu 14 iunie?) 1986.
Le cosmopolitisme de J.L.B. Versiones-reversiones-inversiones. La dialectica de la identidad. Art of Allusion. B. et la Kabbale. Cervantes y Borges: la inversion de los signos (cf. Semnul întors, la Eminescu). Una estetica del silencio. El juego transcendente. Irony in Joyce and J.L.B. (cf. iniţialele lui de Quencey & G.B.Show). El estilo de la eternidad. Realidad y superrealidad. Poetica de la prosa de J.L.B. (cf. E.A.Poe, Swedenborg). El laberinto del universo. B. y el pensiamento nominalista. El conocimento come invencion. De la duda a lo eterno dudoso. Poeta circular.
Acest Palermo din 1989.
Calle Cangallo, 131, Buenos Aires.
Vizualizam, vedeam , oblic, textul, în versuri, nu ştiam ce conţine, doar că e de Borges. În acea casă din Montserrat…Paradisul sub forma unei biblioteci… Groussac, orb ca şi mine…Un al treilea director al bibliotecii, de asemenea orb, Jose Marmol (cf. Perpessicius)…Orbirea ca un mod de viaţă…Homer, Tamiris, Milton… Grecii au spus că Homer era orb pentru a arăta că poezia nu trebuie să fie vizuală, înainte de toate, auditivă (Oscar Wilde)…Eyless in Gaza, at the mill, with the slaves, en la noria, entre esclavos (Milton)… Joyce: din toate câte mi s-au întâmplat cred că cel mai puţin important este faptul de a fi rămas orb… Atunci vor dispărea de pe planetă engleza şi franceza şi chiar spaniola. Lumea va fi Tlon… Însemnări despre 23 august 1944 (vestea eliberării Parisului)… Ehych asher ehych…Intellectus naturaliter desiderat esse semper (Toma din Aquino)… Nici un om nu a dus o viaţă mai reală decât Swedenborg (Emerson)… Întregul infern are forma unui demon, iar cerul forma unui înger (Swedenborg)… Este interesant că Herodot şi-a închipuit Dunărea ca o antistrofă a Nilului, corespondenţa lui inversă…

ZINA

iubind-o Aurobindo
printre vintre Savitri
auroră sculptată zina
completase Alina

mai taci dracu’ şulfo
sulfului dulfului
violetă violată de vie
devi parcă în Jawlamukhi

taie-i născutei dublura
pe numele mămuchii
şi nu mă trezi travesti
ierbii dinanzi al Dio

Fură nunta tuturor nunţilor pe tremurată Zina, ziseşi. Lasă, ne prea ţinem de ea. Cult ocult. Scăpăm şi de păcate, dăm şi de aură.. No much longer. Zina pădure foc apa Carmen Sylva. Orgasmul marian în florile parcate. Nici tango. What brother? Numai în film, în vis. Ne ia dracu’ oricum. Oricâte, aceeaşi oricâtor, nici o fantezie, nici vrajă. Romanul are capitole din Swedenborges.
Imago mag. Pond ponderal. Zeiţă, zină, izână. Anatomia halucinaţiei. Ilie din Mărie.

8 iunie 2004 (Voi scrie o povestire cu titlul)



SCHIZOFRENIE

Nu pot spune că eşti un savant, scholar. Atunci, ce? Un comunicator, atragi femeile şi nebunii.
Poate şi pe ea, la concurenţă cu marijuana, de-am refuzat-o în Village, pe când în micul restaurant din Lisabona am mâncat peşte.
Fehresc e un virus. Vezi şi cartea mea Frica de Orient. Mă întrebase, după 20 de ani, dacă sunt cărţile mele cele pe care le aflase, across, în Toronto. Împuşcarea anticomunistului sanscrit Cassanova se anunţase, conjugal, din Teheran, pentru Bucureşti, pe replici la vorbe din Delhi şi Moscova, în zece ani, acum încă zece.
N-am mai trecut-o în colegiul Trivium. (După The Buddha nici nu-mi mai scrisese, pentru că: you wind up the letter in the novel).
Salcâmii aproape nu s-au văzut anul ăsta, iar albaştrii, poate de neam neem, s-au uscat. Albe pădurile spre Apuseni, via Râmnic, când duceam pianista la mănăstire, tunsă, întoarsă de la Pasărea care luase foc de îndată ce ea păşise acolo.
Ajung la subiect. Fumigaţii pe imnurile lui Orfeu. Primesc răspuns la versurile lui Shakespeare –

Orpheus with his lute made trees
And the mountain-tops that freeze,
Bow themselves when he did sing.

Nemaiavând ce-ţi scrie, plec în India să caut umbra ta. Până atunci, caută-mă acolo unde mă vei afla mereu: în străfundul propriei tale nelinişti, în tărâmul acela fertil al singurătăţii, cu magnifice corole şi miresme stranii pe unde rătăceam împreună în ceasurile de sâmbătă, reinventând filosofiile şi întregul melos al lumii.
Ştiu că de s-ar fi stins numele lui Orpheus, le-ai fi scris pe cer cu lacrimi de heruvim. Nu uita, cercetează adânc în sertarul unde-ţi pui condeiele şi, dacă găseşti vipera, sărut-o din partea mea.
Carmen, care refuză să meargă în India, pentru că un indian bătrâior o violase la ea în cameră, vizavi de gara Zagreb, îi spune, la telefon, Aliciei, sora mexicanului ei revoluţionar: George n-are unde sta în New York şi a venit la mine.

FUMBELL

Lângă bananierul din colţul lui D4, spre Chhatra, între pase, cu mingea, ţi-a spus că va pleca pe mare. Te îndrăgostisei de el. Aveai zece ani.
Chiar aşa important încât să fiu lichidat din zece în zece ani? Fata marinarului, la greci.
Top 100 Novels of All Time – Quijote-Crusoe-Gulliver-Emma-Frankenstein-Copperfield-Moby Dyk- Bovary-Alice-Karenina-Karamazov-Huck-Jekyll-Jude-Nostromo-Ulysses-Gatsby-USA-Plague-Solomon-Haroun-Austerlitz.
HOR-hai LWEES BHOR-hays. True/False:  The first novel written by Jorge Luis Borges has never been published. (Liver cancer).
To have grown old in so many mirrors
and to have seen nothing, or almost nothing
except the face of a girl from Buenos Aires
a face that does not want you to remember it.
Oh destiny of Borges,
Perhaps no stranger than your own.
Borges was busy in the basement planting the seeds of postmodernism.
Fervor de Buenos Aires, 1923, Historia universal de la infamia, 1933-34, Historia de la eternidad, 1936.
Turismo tanguero. Argentine latst tango Paris. Todo tango. El lugar de la mujer en el tango. El hombre conduce pero la mujer non es una marioneta. Ist Tango ein Macho-Tanz?
Lunfardologia. Y veo Gandhi, Teatro San Martin.
Un pensamiento triste que se baila.
El cancionero de Gardel por 759 temas diferentes (entre ellos 514 tangos).
Payada, remarkably similar to the tenso and jocs partitz of the Provencal troubadours of long ago.
Borges famously wrote: “The composition of vast books is a laborious and imoverishing extravagance. To go on for five hundred pages developing an idea whose perfect oral exposition is possible in a few minutes! A better course of procedure is to pretend that books already exist, and then to offer a resume, a commentary… More rsonable, more inept, more indolent, I have preferred  to write notes upon imaginary books” (10 November 1941).  Hypertext “Borgesian Book review” contest. In the spirit of Borges’ remark, write a book review of an imaginary book. The book may be from any time period, it may be fiction or non fiction, and it’s author may be either an invention or an actual writer.
- ? Quien eres, solitario viajero de la noche?
-       ! Yo soy el postrer gaucho que parte para siempre,
de nuestra vieja patria  llevando el corazon!
Ruben Dario
Soy gaucho.
Mi gloria es vivir tan libre
Come el pajaro en el cielo
                                                  Jose Hernandez
To have seen things that men see,
death, the sluggish dawn, the plains,
and the delicate stars,
and to have seen nothing, or almost nothing
except the face of a girl from Buenos Aires
a face that does not want to remember it.
Oh, destiny of Borges,
perhaps no stranger than your own.
                                                     Jorge Luis Borges
“The original is unfaithful to the translation”. “Any writer creates his own precursors”. “Can you imagine that I not even know the date of my death?” “I have done my best to be a Jew”
Augustin: “Şi atunci am spus tuturor făpturilor ce-mi împresoară porţile simţurilor: vorbiţi-mi despre Dumnezeu, dacă voi nu sunteţi El, spuneţi-mi ceva despre El. Şi mi-au strigat cu glas tare: El ne-a făcut pe noi”.
Nos hes imposible satisfacer su pedido.
A secret pact killing Romanian course.
Los Japoneses saben mas de tango que nosotros.
Dame de lata de 1866. Lata Mankeshkar. Dolce tango. Falungong. Tango recreates Buenos Aires every day.
Mi Buenos Aire querido,
quando yo te vuelva a ver
no habra mas penas ni olvido.
Carlos Gardel – Alfredo Le Pera


duraran mas alla de nuestro olvido;
no sabran nunca que nos hemos ido
                             Jorge Luis Borges – Alina Diaconu



Copa a copa, pena a pena, tango a tango
                                                            Homero Manzi

El ultimo tango perfuma la noche,
un tango dulce que dice adios
                                                        Homero Esposito

y asi lleva el tango
a tierra nipona
                                                               Luis Alposta

Bailar el Tango es dar al alma al bailar,
quando la orchestra es como un pulso interior
                                                            Horacio Ferrer

Bandoneon/hoy es noche de fandango. Rifaste my virginidad. El fango hasta el altar. Petele pe soare să-l însoare pinguini pe gheaţă se îmbrăţişează. Tristezas de la calle Corrientes. Tu ansiedad de distancias. Botez petalelor ocean refren invern. Amores de estudiante, amores viejos. Ella es triste como un tango. Milonga di Martin Fierro. El tiempo pasa de largo / quando te abrazo en un tango. Bailando el tango in Buenos Aires asi, / un paso y dos y tres, la pausa y seguir. El primer tango en la gracia sacramental / de Eva y Adan del arrabal. Bailando el tango te encontre, / Bailando el Tango te perdi.




ALILUION

Fernando în lunfardo
coupa santa bardo
el la barba en el tango
Jorge Elenei seacă
lacrima ţigancă
mac pampa obrazul
azul pe brânci jazzul

bandoneon
banda lu’ Ion
tango în somn
bardo barba lui Tagore
en catalon y provencal

am mas în surul mas
milonga m-a ars
tânga m-a rămas
aliluion ale lu’ Ion
ghitara în Pantelimon
pe foxtrot & cancion

te sun la telefon
dintr-un cameleon
satyricon sanscriticon
îmi scoate cleiu’
Sergiu cu condeiu’
sanatana meiu’





VĂL

luna corabie
îneacă sabie
ah frică mi-e de lună
caravelă nebună
vălul dansa al
glonţului val

mireasă din mireasă
raza cuirasă
înoată inimă
anima minimă
fuga milonga
tangoul conga

pasul paşte
calule moaşte
iarba puşca
înghite duşca
nu mai dansa
valul sabia

potera simpatie
vitrion învie
în cetini luneta
iute Margareta
nu lăsa
gaucho opera

tânăr bătrân
amor îngân
ocheadă răsad
lunii în vad
vălul se lasă
iarbă pe coasă
SMEU

măturai scena
marea arena
perechi nisipul
neîndrăgitul
fato băieţii
smeilor feţii

nu te înamora
fătului ancora
dansează-te
versează-te
pe poante
combatante

muma află
nimfa ailaltă
ca măturată
talpa gealată
ţine-ţi răsuflarea
te respiră marea

omorâţi
smei oricâţi
în spaniolă
şi în creolă
prin cabaret
la concert



ANGEL

angel angeliono angelicatta portocalilor
pereche-şi dansează se cântă se rosteşte tango
haiku fără oameni ci cumparcita peste dictator
doctore nu degeaba asculţi  Net King Khole

Maria Anghel ah Yamini Krishnamurti
tandava Raja Reddi muierea şi copila
la moară la Făgădău în Moulin Rouge
Mireio în Maillane Fausto în Colon
doctore nu degeaba asculţi Net King Khole

compune Rumi muzica nescrisei
îmbrăţişată icoană vergină
Vincent van Gogh d’Indy d’Onofrio
zamfirul violetei înfloreşte Parma
doctore nu degeaba asculţi Net King Khole

fă paşii Pasi vero pe hârtie milonga
inima Sicilia Tasmania Tierra del Fuego
piruetă ultimul infern tristeţe
abia acum prin angeli China
doctore nu degeaba asculţi Net King Khole








ÎN MILONGA

în milonga din Cobia
tangoul pubertăţii
cu fata mănăstire
din Buenos Aires
în braţele arenei

în rugetul măzărar
la culesul murelor
peste picior de spice
răsare soarele
mama tango

Orzari Ferentari Berceni
încolăceşte-mă tandră
cu ochii închişi amuţind
vechea şoaptă ochişoru-mi
acum numa’ tango

tango sat tango târg
tango mahala d’argint
ce ne-a mai văzut Parisul
ce ne-am vindecat de cancer
ce ne alipim La Plata

în milonga din Palermo
în galerie cu Sciascia
sub bunyanul calcuttan
în parolace în sânge
în tango Tagore



DU

du calule du-mă
nebunule Thule
inimă de humă
şah amor hule
nu-mi rabdă
paşi de gaj
fătul ucigaş
din vechea gardă

su spinare
or dictate
nervozitate
sparte urcioare
dans pe picioare
cazi pe spate
calule
să rabde

lasou colosule
nemilosule
căsăpeşte-mă
rumegă-mă
mujercita
mioriţa
compune-mă
dansează-mă

dans pion
pe pol tron
re patron
port pe Rhone
om înflori aure
culege-ne maure
ne-om ofili tauri
cadavre de mauri


SILVIA  ANDRUCOVICI

ORATIO MENTIS

Ucenicii lui Vasile Andru se reunesc pentru continuarea lucrării de îmbunătățire umană, lăsată moștenire de Maestrul lor și aprofundarea scrierilor sapiențiale ale lui Vasile Andru, pentru cultură și practică filocalică.

Grupul se definește prin chiar cuvintele scrise de Vasile Andru în cartea Isihasmul sau meșteșugul liniștirii:
„Isihasmul azi. O experiență românească. Despre ce experiență este vorba? Relansarea în mediul laic a practicii contemplative isihaste care, prin tradiție, a aparținut ascezei monahale. Lucrarea cu mirenii, articularea acestei practici la cotidian, la trăitul în lume. Primele întâlniri mirene de practică isihastă, episodice, au putut fi inițiate de noi în 1985, la București și la Sibiu, în semiclandestinitate, în condițiile prohibiției spirituale din România. Atunci am numit procedeul Rugăciunii inimii prin termenul latinesc Oratio mentis (am folosit unori și termenul grecesc Noera proseuche), pentru a ne sustrage rigorilor cenzurii... Din 1990, întâlnirile de practică isihastă au funcționat la lumina zilei. Am întemeiat în 1990 Centrul Român de Practică Isihastă, înregistrat juridic în 1994... Programul curent al cercurilor de practică isihastă conține două aspecte: (1) aprofundarea prin studiul colectiv al tezaurului spiritual numit Filocalia; (2) deprinderea procedeului Rugăciunii minții în inimă, și a modului de viețuire isihast. Și alte bune ni se adaugă lucrând... Participanții la aceste cercuri și lucrări, începători sau avansați, nu se numesc isihaști, ci râvnitori.”

Tot din cuvintele Maestrului Vasile Andru:
„Cuvântul isihia (de la grecescul hesychia) înseamnă liniște lăuntrică, liniște luminată. Este liniștea bunătății și a sănătății. Este liniștea minții clare.

Procedeul oratio hesychasta, Rugăciunea inimii, care conduce pe cel vrednic și pe cel hărăzit, la isihia, provine din tradiția ascetică-contemplativă a primilor creștini (sec III-IV), relansat mereu de marii părinți (sec VI-XI) și structurat  (in sec XIV) ca un curent spiritual distinct.

Dar practica isihastă nu se reduce la procedeu. Ea este un mod de viață. Ea presupune în prealabil despătimirea și iertarea semenului, ca treaptă a despătimirii. Ea presupune schimbarea minții.”
*
23 mai - Invitație Remember Vasile Andru Hristos a înviat! Dragi prieteni ai lui Vasile Andru, Se apropie ziua în care a venit pe lume Vasile Andru: 22 mai. Noi, ucenicii și urmăritorii săi în isihia și îmbunătățire umană, membrii Centrului de Practică Isihastă Oratio Mentis, vă invităm la un moment de aducere aminte a ceea ce a însemnat Vasile Andru pentru contemporanii săi. Ne întâlnim la Seeds for Happiness, pe 23 mai 2018, ora 18. Vă învităm cu mare drag să ne povestiți preț de câteva minute despre Andru, așa cum l-ați cunoscut. Vom aduna pentru acest eveniment câteva obiecte personale ale lui Vasile Andru, cărți cu dedicație, caiete, manuscrise - încercând să încropim o mică expoziție. Cu mare drag, vă așteptăm pentru readucerea în conștiința noastră a celui care pentru ucenici a fost Maestrul! La adresa web de mai jos, aveți câteva detalii spațiale și temporale: http://www.seedsforhappiness.ro/evenimente/evenimente-pe-zi/icalrepeat.detail/2018/05/23/6461/-/oratio-mentis-alaturi-de-silvia-andrucovici Cu prețuire, Silvia Andrucovici


             STERIE  CIUMETI, MIHAI ȘERBAN

Interviu

  "Când urci pe scara vieţii nu uita să dai bună-ziua la toată lumea, ca atunci când vei coborî să aibă cine să-ţi răspundă." 
 https://www.incorectpolitic. com/exploziv-si-excluziv- interviul-interzis-in-presa- romaneasca/ 

“Nu mai putem vorbi de pluralitate politică, simple amăgiri pentru naivi.
După fapte și realități, observăm că spectrul politic reprezentativ este compromis, neputincios, vândut și lucrează concertat împotriva interesului național, împotriva interesului popular. Principiul fundamental al democrației este ignorat, negat și tratat cu aroganță. “

Uniunea Europeană se prăbușește.
Pentru a prelungi unitatea internă este nevoie de un factor extern de frică. Cum musulmanii nu mai sunt percepuți ca o amenințare, ba chiar sunt primiți cu brațele deschise, Rusia devine factorul principal de frică. Coeziunea U.E. depinde și de un factor intern de frică, pentru a menține poporul divizat. Acest factor format din oamenii cu convingeri naționaliste va fi tot mai demonizat pe măsură ce agenda avansează.

Urmează să pătrundem în mintea unui român care a trăit în Apus de peste zece ani, văzând cu ochii săi, din interior, mirajul prosperității occidentale în care am fost ademeniți, năruindu-se sub jugul totalitarismului capitalului transnațional, a globalismului neo-liberal.

Plecând de la ideea unui dialog despre România și problemele abordate, dezbătute, uneori incriminate și, până la urmă, arhicunoscute în spatiul românesc, interviul a deviat de la doxa conformistă cuprinzând imediat forma și esența profundă a cancerului la care este supusă țară noastră….

În acestă conversație asum un rol de jurnalist cu tendințe de avocat al diavoului, provocându-l pe dizidentul Mihai Șerban să răspundă la subiecte sensibile.

Interviul relevă o realitate suprimată de mass-media și instruiește cititiorul în arta retoricii moderne prin răspunsurile la întrebări puse semi-agresiv.

Natura democrației din U.E., metisajul și marea înlocuire, emigrarea românilor, perioada ceaușistă, cum a revoluționat Dan Puric românismul, jurnaliștii ca niște trupe de ocupare mintală, ș.a., sunt câteva dintre chestiunile atinse mai jos.

Fără falsă modestie, vă prezint cel mai exploziv interviu din presa românească; provocator, agitator, brutal de sincer, incisiv, grozav și adevărat, un interviu incorect politic:


Interviu
Sterie Ciumetti – Domnule Mihai Șerban, milioane de români și-au părăsit țara, nu credeți că acest lucru ar putea afecta în timp echilibrul  economic din România?

Mihai Șerban – Ați făcut o afirmație greșită. Românii nu și-au părăsit țara, ci au fost alungați de o speță politică formată din lichidatori judiciari, alogeni, trădători și slugi de casă dirijate de afară, dar am să revin asupra acestei false dileme pe parcursul interviului. Legat de chestiunea economică, permiteți-mi să vă întreb: ce înțelegi prin echilibru economic?

S.C. – Economia se bazează pe consumatori, milioanele de români plecați din România nu mai participă la economia țării… vorbim de pensii, servicii sociale, sănătate, etc.

M.S. – Dincolo de lipsa de înțelegere de care dau dovadă autoritățile vizavi de faptul că, dezrădăcinarea unei populații reprezintă o dramă umană și nu o aritmetică economică, am să încerc să vă răspund la întrebare. Probabil faceți referire la capacitatea oamenilor de-a consuma produsele importate pe piața de desfacere creată în România, după lovitura de stat organizată în 1989. Ceea ce este altceva, orice, dar nu economie națională. România a fost o țară puternic industrializată, o forță agricolă de prin plan în Europa și un mediu profesional foarte bine calificat. După asasinarea lui Ceaușescu și trecerea forțată la așa zisa democrație, în mai puțin de două decenii, toată structura economică din România a fost lichidată și a început exilul de forță și inteligență.

S.C. – În mare, spuneți că s-a trăit mai bine în  România pe vremea dictatorului Ceaușescu?

M.S. – Vreau să știți că asocierea nu mă intimidează, chiar deloc. Vreau să vă întreb, Franco a fost și el un dictator?

S.C. – În România subiectul a fost mai puțin cunoscut, dar așa a fost perceput în Occident. Nu sunteți de aceeași părere?

M.S. – Bineînțeles că nu. Francisco Franco Bahamonde a reușit să țină piept internaționalei comuniste și celei capitaliste,  disimulată după mișcarea republicanilor, reușind să țină Spania cu o mână de fier departe de hegemonia bancară internațională din 1936 și până în 1977. Dacă numiți asta o dictatură, vă privește, dar atunci eu o numesc o dictatură a binelui. Revenind la esența întrebării dvs, este o realitate pe care o cunosc generațiile care au trăit atunci. Generațiile de astăzi, vorbesc despre perioada trecută din perspectiva discursului dominant, prin ecranul televizorului, din manualele școlare.

S.C. – În România părerile sunt împărțite, este adevărat. În schimb, imaginea vehiculată în Occident a fost mai apropiată de o dictatură teribilă.

M.S. – Pentru occident, orice formă de nesupunere față de imperialismului financiar, este o dictatură teribilă. Ceaușescu nu a fost nici înger și nici demon, dar a fost un conducător care a făcut din țara sa una dintre cele mai industrializate națiuni din estul Europei. În anii ’70, bazându-se pe infrastructura industrială, capacitatea de export tehnologic, alimentar și geniul ingineresc de care dispunea țara noastră, a încercat și a reușit o lovitură de maestru plătind datoria externă a României, provocând  fără întârziere izolarea internațională și consecințele cunoscute. Nici o națiune, în ultimele trei secole,  nu a reușit să se elibereze de jugul mafiei bancare, Ceaușescu a făcut-o. Populația a trebuit să suporte o anumită presiune, dar libertatea are și ea un preț. Dacă am fi fost lăsați să ieșim din această situație, România ar fi avut un destin glorios, ar fi devenit o referință în lume.

S.C. – Cine s-a împotrivit, poporul?

M.S. – Interesele transnaționale, finanțele apatride, numiți-le cum vreți. Vorbim despre aceleași forțe care dețin în continuare 175 de bănci centrale naționale – în lume, Banca Mondială și F.M.I.

S.C. – Nu putem vorbi de sistemul financiar global ca și cum am vorbi despre un grup de oameni. Finanțele acționează după niște principii de piață.

M.S. – Interesantă definiție… să înțeleg că imperiile Rothschild, Rockefeller, Warburg,  Morgans, deținătorii marelui capital, război după război, criză după criză, crimă după crimă, evoluează în timp și spațiu precum niște fundații de binefacere absolut dezinteresate? Să fim serioși.

S.C. – Nu credeți că sună a discurs conspiraționist?

M.S. – Dacă revoluția franceză, cea bolșevică, primul și al-doilea război mondial nu ar fi avut loc, acceptam această acuzație. Istoria nu trebuie privită prin faptele ei, ci prin rezultatele pe care le provoacă. Citiți-l pe Céline dacă îl găsiți, cenzura e mare, a scris o carte unde  aduce un omagiu interesant lui Felix M. Warburg, jidanul care și-a subvenționat prietenii cu 15, apoi cu 200 de miliarde de dolari pentru a revoluționa Rusia în 1917. O să vă placă lectura, grozav.

S.C. – Trecând peste intervalul respectiv,  factorii economici arată că România are o creștere economică susținută de când a intrat în U.E., nu credeți că este un lucru pozitiv?

M.S. – După ce o țară este adusă în stadiul zero de productivitate, nu poate decât să crească. Dar asta nu înseamnă că acestă creștere profită românilor, este pur și simplu o dinamică firească, o conjunctură controlată. Românii au avut totul la dispoziție ca să devină una dintre cele mai prospere popoare din Europa. Faptul că trecem de la echivalentul unui salariu de 200 de euro pe lună, la 250, sau 300 de euro pe lună, într-un interval 5-10-15 ani, matematic vorbind este o creștere, dar când vorbim despre România, sau demnitatea unui muncitor, devine ușor ridicol.

S.C. – Nu considerați că consumația este un factor de creștere economică?

M.S. – Puterea de cumpărare este un element printre altele, dar nu este central. Prosperitatea unei economii sănătoase este dată de  capacitatea de producție internă și export. Ori România nu mai produce nimic și, mai rău, a ajuns în faza umilitoare în care importă chiar și alimente de bază. Vorbim de o țară care are cel mai roditor pământ din Europa. În alimentarele din România găsiți numai produse de import, iar cele care mai poartă denumiri românești, ce-i drept foarte puține, aparțin unor firme străine. Prin urmare, orice bănuț cheltuit în supermarket este un cui bătut în sicriul național, ne întreținem jugul. Nu putem vorbi de economie în acești termeni, ci mai degrabă despre o exploatare economică. După dărâmarea controlată a blocului comunist, țările din Est au fost puse la dispoziția capitalului transnațional, la dispoziția firmelor occidentale. Pe lângă acapararea sistemului bancar, politic, a economiei și a tuturor resurselor naturale, a rezultat o piață de desfacere pentru produsele de calitate inferioară. Timpul a trecut de atunci și astăzi, din păcate, românii au rămas printre ultimii consumatori orientați din Est, rămânem o colonie economică. Mai rău, știam de multă vreme că produsele vândute în România aveau o încărcătură chimică nepermisă în țările din Vest. Odată cu apariția produselor alimentare chimice, modificate genetic, îmbâcsite cu E-uri, perturbatori endocrini, coloranți, aditivi de gust și chiar fecale de animale, a apărut în România o epidemie de cancere… autoritățile aveau la cunoștință acest lucru, idem pentru mass media, dar au tăcut cu desăvârșire, ca și în Occident de astfel.

S.C. – Ceea ce spuneți este foarte grav, aveți dovezi în acest sens?

M.S. – Mai grav este să-ți extermini cu bună știință populația. Aștept argumente bazate pe elemente reale, nu presupuneri și stări de conștiință post mortem. Aveți un raport care să arate că alimentele chimice nu provoacă cancer la consumatori?

S.C. – Bine, dar consumul nu se limitează doar la alimente?

M.S. – Aveți dreptate, pe lângă alimente otrăvite, românii mai consumă o sumedenie de produse românești vândute de firme străine.

S.C. – La ce vă referiți?

M.S. – Firmele străine, transnaționale, au cumpărat dreptul de a exploata, distribui și comercializa toate resursele naționale. Vorba lui Ilie Șerbănescu: „Tragi apa la București să îmbogățești Parisul”.  La fel pentru gaze, petrol și alte bogății de care, în mod normal, poporul ar fi trebuit să beneficieze la modul cel mai direct, la prețul mai corect. Aș adăuga un lucru foarte important, în momentul de față, pe lângă asasinarea suveranității și a democrației mai în general, asistăm la asasinarea resurselor naturale ale subsolului și solului. Spre exemplu, fondul forestier din România este decimat de austrieci cu sprijinul și asistența întregului guvern de la București. Practic, vorbim de violarea și spolierea moștenirii generațiilor viitoare. Grav, foarte grav!

S.C. – Folosiți termenul, asasinare, dar în cazul de față vorbiți de înțelegeri comerciale bilaterale, parteneriate public-privat.

M.S. – Elementele de comunicare moderne nu pot modifica o realitate, în cel mai bun caz o pot acoperi, o vreme. Eu vă spun că Constituția României a fost modificată pe rând pentru a permite jaful resurselor suverane, vorbim de aur, argint, telur, lemn, petrol, gaz ș.a., în cantități uriașe.  Vorbesc despre mii de miliarde de dolari furate, sau interzise proprietarului de drept, adică poporul român. Mai mult, un tată, o mamă, o familie, nu pune în primejdie cu bună știință viața copiilor, a generațiilor viitoare, semn că vârful statului român este parazitat de un grup de inși „românizați“ doar cu numele și ale căror inimi bat pentru orizonturi îndepărtate.

S.C. – Când spuneți guvern, faceți referire la niște oameni care au fost aleși democratic, nu credeți că acest deznodământ le conferă o formă de legitimitate în administrarea intereselor economice?

M.S. – Nu știu dacă să plâng, sau să râd la afirmația dvs? Această chestiune în jurul alegerilor democratice, nu mai are nicio legătură cu realitatea. Vorbim de niște oameni care evoluează într-un sistem analog, o filială dirijată de afară în care orientările politice, economice, sociale, legislative, parteneriatele strategice obligatorii, clasificarea dușmanilor, etc., absolut totul este decis și dirijat de afară,  în timp ce complexul mediatico-politic mimează stări de conflict, dezbateri de idei, false soluții și, în fapt, adevărate manipulări ale opiniei publice. Unde este democrația despre care vorbiți? U.E. nu este un spațiu democratic, România nu este un spațiu democratic.

S.C. – Dar nu puteți să spuneți asta și despre o țară ca Franța?

M.S. – Pasărea mălai visează. Franța, ca și România, plecând de la proporții și asemănări distincte, suferă de aceleași simptome cauzate de influența curentelor financiare apatride și a deciziilor luate de funcționari nealeși, care-și impun voința indiferent de rezultatul din urnele naționale. Campania electorală din 2017, a fost prilejul de-a afla acest lucru în mod oficial, candidați precum François Asselineau, Nathalie Artaud, sau Jacques Cheminade, au străpuns tavanul de sticlă și au avut curajul să vorbească despre marile orientări economice (GOPE), impuse din oficiu oricărui candidat ales, oricărui guvern și asta indiferent de culoarea politică anunțată.

S.C. – Insinuați că Franța mimează democrația, aranjează alegerile?

M.S. – Eu nu v-am spus că se aranjează alegerile, v-am spus că rezultatul lor nu schimbă cu nimic orientările decise de U.E., oamenii votează degeaba. Este mai subtil și mult mai ușor să transformi procesul democratic în ceva steril. De ce să te chinui să furi alegerile, când poți să furi candidații, să mimezi democrația, înțelegeți?

S.C. – Nu puteți să spuneți că toți candidații sunt corupți?

M.S. – In cazul de față nu putem vorbi de corupție, ci mai degrabă de trădarea unui sistem politic în incapacitate, o adunătură formală. Și dacă vorbim de un om cinstit, onest, populist, adică un naționalist care ar vrea să dea de pământ cu sistemul, cine află despre el, cine îl promovează, cine îi finanțează campania,  cine îi acordă timp de emisie, cine îi interpretează declarațiile și, în cele din urmă, cine îl desființează? Alături de curentele financiare, mass media joacă un rol central în alegeri, opinia publică este prelucrată, controlată, orientată. În final, în cursa electorală, rămân doar candidații sistemului, indiferent că vorbim de oameni cunoscuți, sau fețe noi. Vorbim de eșichierul politic dominant din ultimii cincizeci de ani. Nimeni nu vine să deranjeze această ordine, lipsa fondurilor pentru campanii și cenzura mass media, formează un zid insurmontabil, deocamdată.

S.C. – In sistemul actual, politicienii mai pot reprezenta interesul popular?

M.S. – Vă reamintesc că democrația originală înseamnă puterea poporului, pentru popor, de către popor. Dar nu oriunde, ci în cadrul arealului propriu, adică națiunea, fiecare la el acasă. Dacă oamenii sunt puși în situația de-a alege numai reprezentanți în acord cu U.E. și, mai ales, cu Banca centrală, atunci nu mai putem vorbi de interesul popular.

S.C. – În cadrul apartenenței la U.E., mai are relevanță să vorbim despre națiune?

M.S. – Depinde de ce parte a gratiilor te afli? Dacă faci parte din aristocrația conducătoare, din aparatul de stat, lucrezi în mass media, sau ești bancher, atunci națiunea reprezintă un obstacol în calea fericirii. Dar dacă faci parte din popor, atunci ai face bine să te ții cu dinții de aceasta fiindcă națiunea este ultimul refugiu de care dispune omul în fața progresiștilor.

S.C. – Va referiți la partidele de stânga?

M.S. – Nu, chiar deloc. Nu mai putem vorbi de pluralitate politică, simple amăgiri pentru naivi. Indiferent că vorbim de partidele de stânga, de dreapta sau de centru, rezultatul rămâne stabil, agenda progresistă avansează, este de neoprit. După fapte și realități, observăm că spectrul politic reprezentativ este compromis, neputincios, vândut și lucrează concertat împotriva interesului național, împotriva interesului popular. Principiul fundamental al democrației este ignorat, negat și tratat cu aroganță.

S.C. – Din ceea ce spuneți, dacă nu mă înșel, reiese faptul că politicienii nu fac parte din popor, nu credeți că vehiculați un concept greșit?

M.S. – Poporul este masa asupra căreia se exercită puterea, politicienii, ca să numim cele mai mărunte elemente ale sistemului, nu se află în acestă categorie. Atunci când exersezi puterea asupra poporul ca să-l obligi să-și înțepe copiii cu 11-12 vaccinuri, ocultând  realitatea efectelor reale asupra sănătății, putem vorbi de un abuz fenomenal de putere, se numește totalitarism la stare brută. Faceți o anchetă obiectivă și încercați să aflați câți politicieni, sau medici și-au otrăvit copiii cu 11-12 vaccinuri și veți înțelege cine este poporul.

S.C. – Credeți că democrația a devenit un concept depășit?

M.S. – Nicidecum, dar formularea corectă este, Democrația reprezentativă. Adică forma viciată a democrației,  este un concept infiltrat, diluat, deturnat și reformat după rețeta aristocrației cosmopolite care, după căderea U.R.S.S., a reînființat un centru de putere transnațional independent de voințele populare, un sistem în opoziție radicală cu democrația stricto sensu.

S.C. – Îmi scapă ceva, insinuați că uniunea europeană este condusă de ruși?

M.S. – Nu, dar subiectul este foarte complex și nu cred că poate fi abordat în cadrul acestui interviu.

S.C. – Politologii spun că Rusia este un regim mai degrabă dictatorial, puteți nega faptul că Europa este un spațiu democratic?

M.S. – Democrația despre care vorbiți, în ultimele decenii, nu a făcut altceva decât să bombardeze țări nevinovate, să schimbe regimuri legitime, să acapareze resurse suverane, să producă haos și terorism globalizat, să facă din occidentali șomeri și să producă sclavi în lumea a treia. Dictatura despre care vorbiți, în ultimii ani, a provocat o reechilibrare a forțelor pe mapamond, obligând mașinăria sionisto-americană de război să bată în retragere. Intervenția Rusiei în Siria și în Crimeea demonstrând acest lucru. Astfel spus, de aici înainte, democrațiile occidentale vor avea dificultăți din ce în ce mai mari în  a subjuga și teroriza națiunile independente de pe glob.

S.C. – Orientul rămâne un subiect foarte complex și discutabil, dar în interiorul Europei, putem vorbi de influențe americane?

M.S. – Când vorbim de Europa, ne referim la un continent compus din națiuni distincte, prin urmare, fiecare țară are interese proprii. Prin înființarea U.E., aceste interese au fost deturnate, normalizate și apoi anihilate. Uniunea Europeană arată, prin toate pozițiile sale, și îndeosebi prin legile și normele pe care le impune prin forță, indiferent de sectorul vizat, că este doar o instituție de tip paravan, care acționează în subordinea și în serviciul marelui capital privat transnațional. Ori capitalul transnațional, tradus prin bănci și multinaționale, este deținut în proporție de 90 la sută de americani. Vă las pe dvs să trageți propriile concluzii.

S.C. – Bine, dar uniunea europeană nu poate fi asemănată cu o dictatură?

M.S. – Este o chestiune de terminologie și de abordare a realităților dincolo de discursul oficial. U.E. nu mai este un spațiu democratic din 2006. Vă reamintesc că țări precum Franța, Olanda, Danemarca, Suedia sau Irlanda au votat NU la referendumurile organizate pentru ratificarea Constituției Europene. Din păcate pentru ceea ce avea să urmeze, establishment-ul, care devenea tot mai vizibil și mai agresiv, a ratificat prin forță proiectul antidemocratic în data de 13 decembrie 2007, la Lisabona, în corelare perfectă cu așa-zisa criză financiară provocată de bănci private americane, toate în legătură cu Goldman Sachs. În ce măsură putem spune că ignorarea votului și infiltrarea finanțelor transnaționale în Europa, a respectat principiile democratice?

S.C. – Nu cred că Goldman Sachs are capacitatea să influențeze U.E. Afirmația dvs pare oarecum exagerată, hazardată.

M.S. – Goldman Sachs, nu. Dar Banca centrală europeană, da. Din anii ’90, în perioada lui Bill Clinton, toți președinții Băncii centrale au lucrat la un moment dat pentru Goldman Sachs. Dacă îmi permiteți expresia aș spune că, hazardul nu este un drum cu sens unic.

S.C. – Să revenim la subiect, credeți că locul României este alături de sfera de influență rusă?

M.S. – Vorbiți de România prin prisma opoziției Rusia-Occident, de ce nu luați în considerare și varianta independenței naționale, a suveranității populare, a democrației la care faceți referire? De ce nu credeți în capacitatea de autodeterminare a popoarelor? Eu nu sunt nici pro-rus, nici pro-U.E și nici pro-tocol.  Sunt pro-român, sunt pentru independența și demnitatea nemijlocită a neamului meu.  În definitiv, sunt un naționalist convins, cred în libertatea și destinul propriu a oricărui om.

S.C. – România este membru NATO, aproprierea de Rusia nu ar fi văzută ca o amenințare pentru echilibrul din zonă, o trădare?

M.S. – Occidentul nu este în poziția de a preda lecții de echilibristică zonală și nici nu este calificat să vorbească despre trădare. Să nu uităm că occidentul ne-a dat pe mâna prietenilor lui Felix M. Warburg… știți dvs, marele bancher din New-York, amicul lui Troțki și Lenin… Nimeni nu poate  impune unei națiuni dependența față de un anumit regim politic, economic, sau militar, cu atât mai puțin așezarea unei armate străine pe teritoriul său, altfel se numește că este sub ocupație.

S.C. – Rușii au adus suferință în România, represiune, tiranie. Puteți nega acest lucru?

M.S. – Dacă vreți neapărat să-i numiți ruși pe kominterniști, vă privește. Dar pentru mine Anna Pauker, nu a fost nici rusoaică și nici româncă… haideți să mergem mai departe atunci, ce vă face să credeți că ați scăpat de cei care au știut în trecut să acapareze calitatea de ruși, strecurându-se după perestroika sub calitatea de democrați, de europeni, de aliat strategic, sau de români? Gândiți-vă bine la acest lucru pentru că, tocmai aici se află cacealmaua istorică în care au căzut toți reeducații mass media, atât în Vest cât și în Est, mai puțin grupul Vișegrád care își trăiește primele clipe de libertate de după al-doilea război mondial.

S.C. – După părerea dvs, grupul Vișegrád este pro-rus?

M.S. – Grupul Vișegrád formează o antiteză sănătoasă și demnă de respect în fața agendei marxiste impusă de U.E. Dar este la fel de adevărat că fără sprijinul neoficial al Rusiei, nucleul de rezistență format din acest grup ar fi anihilat în 24 de ore după modelul Iugoslaviei în aplauzele occidentalilor care, cel mai probabil, ar striga că democrația a învins, ura, ura, etc.

S.C. – Nu sunteți foarte tandru cu mass media, nu credeți că este nevoie de presă liberă, independentă?

M.S. – Există o presă liberă sub forma publicațiilor independente de pe internet, dar acestea sunt lipsite de fonduri și izolate din câmpul informațional generalist, fapt care le limitează capacitatea de difuzare spre mase. De partea cealaltă, în liga profesionistă, aveți balaurul mass media care este o formă de negare a presei libere, un control al informației, o cenzură a realității, o reformă a firescului, o manipulare a realului. Mass media este pentru libertatea presei, ceea ce a fost colectivizarea pentru țărani, ori naționalizarea pentru proprietățile private. Să fiu mai explicit, atâta timp cât jurnaliștii profesioniști, care nu sunt nimic altceva decât linia întâi a trupelor de ocupație mentală, vor continua să se plimbe liniștiți prin România, vor fi lăsați să producă materie antinațională, anticreștină, antitradițională, antiromânească – deformând și defăimând, împotriva interesului popular, orice acțiune de apărare a valorilor fundamentale, orice încercare de ieșire din robie; ne vom afla la ani lumină distanță de orice inițiativă populară, politică, naționalistă, anti-imperialistă.


S.C. – După sirieni, românii reprezintă cea mai mare masă de imigranți din Europa. Credeți că România poate să reziste în viitor fără această populație activă?

M.S. – Să nu facem amalgam, musulmanii despre care vorbiți, au fost expatriați în mod expeditiv de axa sionisto-americană care, după bombardamentele și procesele trucate, au asasinat conducătorii legitimi și au favorizat instalarea regimurilor teroriste. Revărsarea populațiilor musulmane spre Europa, nu este  întâmplătoare, ci dirijată, nici măcar subtil și, mai grav, este presărată cu teroriști. De partea cealaltă,  românii au fost victimele unui regim de ocupație mediatico-politico- financiar care a destabilizat națiunea în mod gradual, după interese succesive. Bombardamentele au fost înlocuite cu distrugerea țesutului industrial, cedarea băncii naționale, ocuparea tuturor sectoarelor economice, strategice, politice, etc. Putem vorbi despre o formă de terorism disimulat după aparatul falsei democrații.

S.C. – Ați făcut referire la o populație musulmană presărată cu teroriști, nu credeți că  comiteți și dvs un amalgam, numindu-i pe toți  musulmanii teroriști?

M.S. – Amalgamul, ca argument de atac, alături de rasism, xenofobie și islamofobie, sunt elemente de comunicare ofensive folosite de mass media pentru a anihila din fașă orice revendicare protecționistă în fața valului de imigranți. Și totuși, am să intru în jocul dvs. și am să-mi reformulez afirmația: nu toți musulmanii sunt islamiști și nu toți islamiștii sunt teroriști, dar tot teroriștii sunt musulmani. Vă place mai mult acest aforism?

S.C. – Putem vorbi despre terorism în Occident, dar în România?

M.S. – Absolut, da! Terorismul poate căpăta diferite forme, acesta se poate disimula după directive europene, reforme economice, împrumuturi la F.M.I, Banca centrală, politici pro-imigrație, negarea suveranității populare, izgonirea populațiilor indigene, fast-food, etc. Terorismul este practicat pe sectoare, sub diferite forme, în funcție de interesul și intervalul istoric. Nu există nicio diferență între o bombă care sfârtecă corpuri nevinovate și o reformă ucigașă care pune în genunchi o națiune.

S.C. – Mă scuzați, dar nu am înțeles ceva, vorbeam de terorism și ați menționat fast-food?

M.S. – În S.U.A. patruzeci la sută din oamenii diagnosticați cu cancer suferă de obezitate. Circa 45% la sută din adulți și 25% din copii suferă de obezitate. Vorbim despre o adevărată  bombă cu întârziere și totuși, guvernul american permite industriei fast-food să facă 200 de miliarde pe an din vânzarea cancerului și a obezității.  Este cunoscut faptul că obezitatea provoacă teamă, neîncredere, dependență, panică, paranoia și nesiguranță. Terorismul acționează după aceleași principii.

S.C. – Unele voci din diaspora, o să-l amintim doar pe Paul Goma, vorbesc despre un plan de înlocuire a populației din România. În ce constă această înlocuire?

M.S. – Înlocuirea despre care a vorbit Paul Goma este o problemă strict românească și face referire la înlocuirea poporului român cu populația actuală a Israelului. De partea cealaltă, în Occident se vorbește despre „Marea înlocuire” și este o problemă abordată de intelectualii din Vest. În Franța, Renaud Camus a demonstrat că „Marea înlocuire” nu este un concept ideologic, ci o realitate palpabilă și este, probabil, cel mai mare șoc civilizațional pe care l-a cunoscut Franța și mai pe larg Occidentul. Marea înlocuire se rezumă prin schimbarea de populații și este vizibilă cu ochiul liber în orice aglomerație, spital, școală, supermarket, etc.  Însă, mare înlocuire nu se traduce doar prin schimbarea populațiilor indigene, ci și prin schimbarea civilizațiilor, a culturilor, a tradițiilor, a modelului de gândire, de exprimare, de percepție, a felului de a privi mediul înconjurător. Diferența dintre regimurile totalitare asumate și regimurile așa-zise democratice constă în metodologia de constrângere și condiționare a maselor. Putem vorbi de o adevărată revoluție a modului de detenție, Gherla, iadul comunist fiind surclasat! În pușcăria capitalistă, celulele și zidurile au fost înlocuite cu manipularea ideologică, sârma ghimpată cu șantajul financiar, și gardienii înarmați s-au preschimbat în jurnaliști corupți care trag cu salve neîntrerupte și fără somație în deținuți, cu minciuni letale.

S.C. – Din nou, nu credeți că sună a discurs complotist?

M.S. – În timp ce Catedralele cad sub acțiunea buldozerelor, moscheile se ridică din banii publici. În timp ce albii sunt tot mai tolerați de speța conducătoare, minoritățile sunt impuse ca model dominant. În timp ce creștinii sunt din ce în ce mai ridiculizați, musulmanii sunt promovați pe toate căile. În timp ce familia creștină este din ce în ce mai hăituită, sodomiștii își fac de cap defilând în stradă cu copii adoptați în cârcă, uneori smulși din brațele mamelor de organizațiile de stat… are rost să mai continui?

S.C. – La ce vă referiți?

M.S. –  Că doi pederaști se pot căsători și adopta copii nevinovați, răpiți, uneori, chiar din brațele părinților de instituțiile statului. Mă refer la Barnevernet-ul din Norvegia și cazul familiei Bodnariu. Nu este un caz izolat, drama are loc în toate țările nordice, în Suedia, Anglia, Germania și se întinde treptat în toată Europa.

S.C. – Să revenim la conceptul marii înlocuiri și complexitatea acestuia, este și România o țară în proces de înlocuire?

M.S. – Vă repet, marea înlocuire nu este un concept, ci o realitate palpabilă. Când vorbim de România, înlocuirea a fost realizată pe plan formal la nivel cultural, social, oarecum ideologic, și într-o măsură mai mică pe plan spiritual. Însă pe fond, marea înlocuire, ca multe alte totalitarisme încercate pe neamul nostru, a fost scurtcircuitată de intervalul istoric și substanța profundă din care românii sunt plămădiți.

S.C. – Anumiți intelectuali vorbesc despre o imposibilitate de adaptare a poporului român, incriminând tocmai substanța profundă și specificul românesc care vorbiți, spunând că reprezintă  un obstacol în fața progresului. Cum ați încadra această specificitate?

M.S. – Nu putem porni de la o teză subiectivă pentru a ajunge la concluzia unei specificități, ar fi prea ușor. Intelectualii despre care vorbiți, sunt de fapt telectuali, adică propagandiști autorizați de sistem. Dacă ar spune ceva real despre poporul român, nu i-am mai vedea pe la televizor și nici nu și-ar mai vinde cărțile. Apoi, cred că este firesc să nu înțeleagă complexitatea ființei profunde a unui neam atât de vechi. Ca să fiu mai explicit, pot să vă spun că românii în marea lor majoritate dispun de un geniu pe care străinii de țară, de neam și de Dumnezeu nu-l pot înțelege. Este un fel de înțelepciune a eternității, o gândire tipic românească, străveche, dezlegată de influențe străine, o filozofie național creștină, tradițională, profund țărănească și de sine stătătoare. Un fel de coerență cu natura, de intimitate cu anotimpurile – genială prin simplitatea ei, o viziune despre viață care transcende asupra oricărei încercări istorice de mistificare și modificare a valorilor fundamentale. Acesta este marele geniu al culturii românești originale pe care telectualii încearcă să-l distrugă.

S.C. – Vorbiți despre oameni care își cunosc istoria, tradițiile și sunt impregnați de cultura românească, dar credeți că tinerele generații vor ști să ducă ștafeta mai departe?

M.S. –  Tinerii din România pot fi duși cu barca o vreme, păcăliți pe o anumită perioadă de timp să îmbrățișeze curente lăturalnice, umaniste, filozofico-nihiliste, abstracte, goale de sens, într-un cuvânt, iudaizate. Însă, de fiecare dată, acționează asupra lor o forță superioară care-i atrage înapoi în rostul vieții, pe cărarea continuității, în etern, spre Dumnezeu. Românul nu-i treabă ușoară, e alunecos, teribil de rezistent, el nu poate fi asimilat de nimeni și de nimic, învinge timpul de fiecare dată, e unic prin ființa sa, superior prin destinul său. Cât despre planul înlocuirii, fragmentării și risipirii, acesta a eșuat deja. Izgonirea din țară a milioanelor de români nu a produs terenul prielnic marii înlocuiri, ci mai degrabă cel al deconspirării lor, a tuturor dușmanilor noștri și, mai ales, a minciunii Occidentale – care, să nu uităm, a fost folosită ca monedă de schimb pentru a distruge continuitatea noastră – reformând chiar în acest moment, printr-un ricoșeu incredibil, idealul național. Conștiința reacționară a Neamului Românesc se află în exil.

S.C. – La ce vă referiți, unde vreți să ajungeți?

M.S. – Fără să realizeze, milioanele de români de pretutindeni își ascut săbiile inteligenței pe ruinele Occidentului. Se vor întoarce acasă la momentul potrivit, cu un naționalism fierbinte, implacabil, revoluționar! Atunci, pe nevăzute o să înceapă exodul trădătorilor, renașterea României. Cei de afară împreună cu cei de acasă, uniți în această inversare neașteptată a forțelor continentale își vor regăsi interesul comun, calea libertății, reînnoind cu idealul național.Atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom avea ce nu are nici un popor prins în ghearele U.E., o națiune liberă. Nu trebuie să acceptăm altă cale.

S.C. – Înțeleg din ceea ce spuneți că nu aveți de gând să vă reconciliați cu ideea unui viitor comun în Europa?

M.S. – Fără români, Occidentul ar fi fost islamizat de mult, dar asta nu i-a împiedicat să ne trateze cu dispreț începând din anii ’90. Cert este că noi nu am decis să ne sinucidem în grup alături de vestici, e treaba lor, e viața lor, e moartea lor. Multiculturalismul este perceput foarte prost în Europa răsăriteană. Pentru români, islamul a reprezentat dintotdeauna un imperiu cuceritor, iar lupta împotriva acestuia a lăsat urme adânci pe pământul nostru sacru, atât prin jertfele strămoșilor, cât și prin sângele dușmanilor. Consider că vestul, din păcate, își trădează partea de continent, trecutul, istoria, civilizația; își cedează pământul, casele, femeile, copiii, sângele. Asta este, situația e destul de tristă, asistăm la un genocid consfințit, dar nu ne privește pe noi. Până la urmă nu împărțim aceleiași valori, aceleași crezuri, nu am avut și nu vom avea niciodată un destin similar. Cancerul provocat în Europa de revoluția iudeo-masonică din 1789, nu a reușit să producă metastaze mortale în Est, sistemul imunitar răsăritean le-a anihilat. In definitiv, dacă apartenența la U.E. se traduce prin ieșirea României din istorie, atunci trebuie să scăpăm cât mai repede din această structură.

S.C. – Cum vedeți viitorul în Europa?

M.S. – În primul rând, nu cred că toate ouăle sunt bune pentru omletă. Când vorbim de viitor, trebuie să disociem construcția europeană, de interesul real al Europei. Eu cred că vom asista la o inversare nimicitoare a istoriei, toate semnalele ne arată că populațiile occidentale – Italia rămâne o enigmă – au capitulat în fața evidențelor. Re-imigrația masivă spre țările de proveniență a populațiilor venite din Africa de Nord, sub Sahariană și din Orient ar rămâne singura soluție de salvare pentru ei, dar nu cred că axa sionisto-americană împarte același punct de vedere, mai ales acum când se află atât de aproape de reușită. În definitiv, cheia rezolvării se află în Europa originală, de matcă. Viitorul Europei creștine, albă, tradițională, morală și liberă stă în mâinile noastre, am devenit garanții Europei.

S.C. – E de bine, e de rău?

M.S. – Este așa cum este. Avem posibilitatea de-a rescrie istoria Europei cu litere de aur și asta împotriva globalismului neo-liberal, a Vițelului de aur. Este o obligație istorică, un legământ cu învățămintele creștine lăsate de Iisus Hristos la care trebuie să răspundem, prezent.

S.C. – Mulți Occidentali nu sunt de acord cu ce se întâmplă în U.E., votul spre partidele de extremă dreapta se evidențiază tot mai mult. Cum credeți că acest viraj politic o să influențeze deznodământul în următorii ani?

M.S. – Așa cum am mai spus, nu cred în antitezele oferite de sistem. Aceste partide evoluează într-un penitenciar politic și sunt folosite de elită pentru a genera o falsă impresie de pluralitate politică. De asemenea, prin demonizarea acestor partide, de fapt a electoratului, se creează condițiile necesare pentru a justifica necesitatea partidelor tradiționale. Acest joc al aparențelor permite controlul spațiului zis democratic. Partidele zise extreme joacă după regula tergiversării, ținând electoratul naționalist într-o perpetuă dezamăgire și sufocare: stați calm, fiți încrezători, nu vă revoltați, suntem de neoprit, într-o zi vom câștiga alegerile, Ura, ura, etc. Între timp, Occidentalii sunt tot mai colorați.

S.C. – Scapă cine poate?

M.S. – Întrevăd că în următorii 20-30 de ani, odată cu împlinirea agendei anticipate de Stephen Smith, africanizarea Europei, un număr foarte important de occidentali își vor lichida activele și își vor părăsi teritoriile pentru a-și îndrepta pașii spre Est. Revărsarea populațiilor de rasă albă din clasele mijlocii și superioare este inevitabilă, logică, altfel vor dispărea în 3-4 generații.

S.C. – Nu credeți că multiculturalismul poate produce o societate echilibrată, armonioasă și acceptabilă pentru populațiile albe?

M.S. – Probabil că o să meargă, o vreme, dar să vedem cum o să explicăm albilor că această societate trebuie să se facă fără ei, dar pe pământul lor? Multiculturalismul o să aibă o durată de viață limitată și în câteva generații rasele vor fi normalizate, omogenitatea o să devină noua normă, o sub rasă hibridă o să domine și o să intrăm în era metisului occidental.

S.C. – Să spunem că acest scenariu de anticipare devine o realitate, care credeți că ar fi rolul României?

M.S. – România trebuie să integreze cât mai repede grupul Visegrád, dar dintr-o poziție de independență totală fața de U.E. și NATO, și să formeze un bloc de rezistență care să extindă cooperarea cu țările vecinii, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova, etc.

S.C. – Dacă înțeleg bine, vă referiți la ieșirea României din U.E.?

M.S. – Ieșirea României din U.E. este inevitabilă, istorică. Dacă ținem cont de creșterea tot mai accentuată a tensiunilor și  brațului de fier angajat între Bruxelles și grupul Vișegrád, în special cu Polonia și Ungaria, realizăm că este o chestiune de timp până la implozie. Problema României în acestă configurație dezirabilă stă în momentum, nicidecum nu trebuie să ajungem în poziția ultimului trădător din Est, adunat cu fărașul din milă, sau din necesitățile geo-strategice, ar fi o rușine pentru demnitatea noastră și un handicap major în negocierilor viitoare.

S.C. – Nu credeți că ieșirea noastră din U.E și NATO ar pune în pericol siguranța României?

M.S. – Siguranță României față de cine, vorbiți despre Rusia, Republica Moldova, Polonia, Ungaria, Serbia, China… cine vrea să ne atace, Mehmed al II-doilea? Vă rog, haideți să fim realiști. Sunt trei motive majore care provoacă instabilitate în lume și toate sunt interconectate între ele. De la înființarea Rezervei Federale, care este o bancă centrală privată, mașinăria de război americană a fost creditată fără acoperire reală, doar hârtie. Fără războaie, controlul resurselor planetare, șantajul financiar și imperialismul economic, S.U.A. ar intra imediat în faliment. Economia internă a Statelor Unite este deținută și controlată în quasi totalitate de o plutocrație care a preluat controlul prin cele trei bănci cunoscute care administrează întreaga masă monetară și financiară în folosul acestei plutocrații. Marele economist, Charles Gave, om de rețea și fin cunoscător al fenomenului transnațional, vorbește despre o organizație criminală, aș zice că folosește un termen prea cordial. Conflictul permanent cu țările arabe este condiția sine-qua-non pentru a putea menține populația Israelului într-un spațiu geografic care nu-i aparține, întreținând acest conflict permanent pentru a provoca, menține și justifica starea continuă de nesiguranță în lume. În definitiv, războiul permanent este o investiție pentru aristocrația jidănească din New-York, o necesitate economică pentru supraviețuirea hotelului american, elementul de bază al agendei globaliste și, nu în ultim rând, argumentul de forță al iudaismului politic. Aceasta este cutia pandorei, restul e literatură mass media.

S.C. – Plecând de la acestă constatare, și dacă România ar ieșii din această sferă de influență, nu credeți că am fi izolați din punct de vedere comercial?

M.S. – Încercările de izolare s-ar solda cu un eșec total. Nu mai suntem în anii ’90, Perestroika a anihilat U.R.S.S.-ul dar nu a reușit să transforme Rusia într-o colonie cosmopolită. Renașterea Rusiei a creat o lume multipolară. China a devenit cea mai mare forța economică din lume și alături de India, Brazilia, Africa de Sud și Rusia au format BRICs, o adevărată  structură și un simbol al schimbării în puterea economică mondială, creând o alternativă salutară la organizația criminală amintită de Charles Gave – Banca Mondială și F.M.I. Avem la îndemână posibilitatea înființării unui parteneriat strategic-comercial în sânul  grupului Visegrád, acest parteneriat nu poate fi împiedicat să devină un factor de stabilitate și prosperitate în zonă. Datorită poziției geografice, România poate să joace un rol esențial în această construcție. Portul din Constanța reprezintă o adevărată deschidere spre lume, acesta poate să devină cel mai important port din Europa, imaginați-vă cam ce venituri am putea genera numai din taxe?  Recuperarea pământurilor cedate împotriva interesului național și relansarea agriculturii pe modelul biologic, reînființarea și reabilitarea structurii industriale, posibilă numai prin finanțarea noilor parteneri care ar avea tot interesul să sprijine dezvoltarea infrastructurilor și a serviciilor. Această dinamică ar relansa imediat piața muncii și exportul, vorbim de milioane de locuri de muncă.  Noile investiții ne-ar permite ca după naționalizarea tuturor resurselor ale solului și subsolului, să reînnoim cu exploatarea și distribuția bogățiilor cu care am fost înzestrați. Posibilitățile sunt infinite, dar numai o țară liberă și suverană poate pretinde la izbăvire. Tocmai din această cauză se fac eforturi atât de mari să rămânem în stadiul de colonie, un posibil loc de retragere pentru înlocuirea de care a vorbit, Paul Goma.

S.C. – Ați prezentat o viziune foarte pozitivă, dar cum putem realiza acest lucru cu o clasă politică compromisă?

M.S. – Întreg sistemul trebuie dinamitat, poporul trebuie să-și reia ce-i revine de drept, trebuie să înceapă rebeliunea, răscoala, insurecția. Armata trebuie să-și reia atribuțiile reale, să audă strigătul națiunii și să sprijine poporul în răsturnarea acestui regim, să-i judece, și dacă sunt vinovați de înaltă trădare, și sunt, să fie împușcați în Piața Universității. Trebuie instituit o nouă formă de guvernare bazată pe democrația directă, puterea, controlul și voința  nemijlocită a poporului român trebuie să prevaleze în orice situație. Constituția trebuie să fie rescrisă pentru a garanta suveranitatea țării, a tuturor resurselor, a pământului, a băncii naționale, a monedei naționale și, mai ales,  a poporului. Trebuie interzise partidele politice, monopolurile private, lobby-iști și ONG-uri străine pe teritoriul național,  conflictele de interes trebuie pedepsite cu închisoare fermă și actele de înalta trădare prin pedeapsa cu moartea. Ar trebui să preluăm, să adaptăm și să perfecționăm modelul elvețian.

S.C. –  Care sunt calitățile principale ale democrației directe?

M.S. – Democrația directă împiedică accesul la conducere al oamenilor necinstiți sau incompetenți, fiind asociată cu mecanisme complementare de filtrare și control stabilite în raport cu interesul general și voința populară. Adevărata democrație nu desemnează regi, stăpâni sau dictatori, nu pune poporul în custodia unui singur om atotputernic, a unui partid sau a mafiei bancare transnaționale. Democrația directă este aceea care permite unui grup realmente reprezentativ al societății să muncească cu devotament în folosul comunității din care provin.

S.C. – După părerea dvs, care este principala problemă a României, ce anume ne ține pe loc?

M.S. – Lipsa de orizont, lipsa informației și lipsa înțelegerii că singura manieră viabilă și realistă prin care un om se poate îngriji și gospodări, dar și o familie, un sat, o comună, un oraș, un județ, o regiune și o națiune, în general, este prin implicarea activă, neîntreruptă și directă a tuturor membrilor interesați. Dacă într-o familie se ajunge în situația în care nici tatăl, nici mama nu-și mai arată interesul, grija și nu se implică la modul cel mai serios în treburile zilnice, atunci nu mai există nici familie, nici copii, nici casă, iar viață lor va fi sortită eșecului. Lipsa acestei dinamici esențiale de gospodărire și organizare internă duce la apariția intermediarilor, care, în mod natural, vor ajunge în cele din urmă să uneltească împotriva interesului comun.

S.C. – Anumiți intelectuali din țară încearcă să trezească aceste sentimente, Dan Puric ocupă această poziție, ce părere aveți?

M.S. – Dan Puric ocupă poziția pe care o ocupă paznicii sistemului în toată Europa. Rolul lui este să ducă românismul și ortodoxismul  în zona misticului, în complexitatea banalului, în derizoriu. Ca să câștige încrederea oamenilor care nu realizează că un populist onest nu ar fi omniprezent la TV, aceste personaje forțează  ușile deschise denuntând globalismul neo-liberal, planurile ocultei financiare, genocidul alb, islamizarea Europei și bineînțeles, amenințarea Rusiei, având grijă să nu se ajungă la întrebarea care deranjează și anume că, cei care provoacă aceste atrocități sunt membrii comunității care-i promovează pe acești mari români. In definitiv, poziția naționalistului de serviciu este asigurată de un actor, de oricine, aiurea, dar niciodată de un naționalist român adevărat. Dacă îmi aduc bine aminte, în urmă cu câțiva ani părintele Iustin Pârvu, Dumnezeu să-l odihnească, spunea că acesta (Dan Puric) s-a opus proiectului de a se construi o mănăstire ortodoxă la Aiud pentru Sfinții Închisorilor, solicitând în locul acesteia un centru cultural ecumenic. Revelator, nu-i așa? Eu l-aș sfătui să se lase de citate și în loc să practice gândirea de duminică, mai bine și-ar exersa talentul actoricesc în cadrul teatral și poate că, în ziua eliberării, vom uita că a fost recrutat de Securitate în 1976, când avea doar 17 ani.

S.C. – Sunteți un intelectual, un publicist și un scriitor  angajat, v-ați gândit să faceți politică?

M.S. – Nu cred că sunt un intelectual, poate mai degrabă un liber cugetător și cel mai probabil, un populist înrăit. Pentru mine un intelectual care intră în politică, este un intelectual ratat.

S.C. – De ce nu vă întoarceți în România?

M.S. – Momentul nu este încă potrivit. Atunci când dușmanul ocupă națiunea, elitele sunt vândute și poporul este supus, rezistența se face în vârful munților sau în afara granițelor, altfel națiunea dispare.

S.C. – Ați scris o carte care se numește Manifest Cartea Neagră a României. Ce ne puteți spune despre ea?

M.S. – Plecând de la o stare accentuată de dezacord cu realitatea impusă, am făcut o imersiune profundă în gunoiul societății europene provocat de revoluția bolșevică, primul și al-doilea război mondial. Căutând elemente de înțelegere am ajuns la cauze și analizând conținutul, spre surprinderea mea, am găsit cutiile negre ale României. Manifest Cartea Neagră a României este nota mea sinteză.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu